UE în criză, caut inamic pentru a mă regăsi

Pentru a ne resolidariza avem nevoie mai întâi de un inamic comun?

Hospodářské noviny, Praga: Nimic nu uneşte mai mult decât un duşman comun. Dar această zicală a secolului al nouăsprezecelea este puţin adaptată la criza actuală. Numai schimbându-şi relaţia lor cu puterile europenii se vor putea uni şi ieşi din criză, consideră un editorialist ceh.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Cine înţelege trecutul poate influenţa viitorul. Având în vedere situaţia actuală a Uniunii Europene, această parafrazare a sloganului lui George Orwell ["Cine controlează trecutul controlează viitorul", sloganul partidului în cartea sa, '1984'] pare foarte adecvată. În analiza pe care o face identităţii europene, prezentată într-o conferinţă anuală a Forumului de discuţie ceho-germană, care a avut loc recent în Passau, istoricul Miloš Řezník a dat cheia soluţiei supravieţuirii Europei, ca entitate economică, politică şi culturală prosperă.
Din punct de vedere al identităţii noastre colective, este important nu doar ceea ce suntem, dar mai ales ceea ce nu suntem. Iată în esenţă teza profesorului Řezník, făurită din modalităţile dezvoltării  naţionalismului modern în prima jumătate a secolului al XlX-lea. În timp ce sistemul societăţilor Fostului Regim se destrămau, noile elite de pe vremea respectivă au propus poporului o identificare cu naţiunea prin conceptul de egalitate civilă. Identitatea naţională a devenit apoi, dezvoltându-se, o sursă potenţială de conflicte.
Identitatea europeană evoluează permanent
Acestea fiind spuse, să aruncăm acum o privire asupra rolului identităţii europene. Născută ca o construcţie, aceasta trece printr-o evoluţie constantă. Dar ne putem întreba dacă se poate cu adevărat impune. Ce îi lipseşte oare pentru a-i uni pe cei care, teoretic, dat fiind faptul că trăiesc în acelaşi spaţiu şi împărtăşesc valori comune, ar trebui să aspire la această identitate? Un puternic sentiment de ameninţare. Europenii au de fapt nevoie de un duşman comun.
Să încercăm să aplicăm acest precept crizei actuale din zona euro. Grecia este în stare de faliment, Italia se clatină şi nota Franţei este ameninţată, iar în fundal se întrevede perspectiva unui colaps al zonei euro: toate acestea nu constituie un ciment suficient de solid pentru a uni cetăţenii Vechiului Continent. Chiar şi în această criză fără precedent în istorie, cea mai gravă cunoscută vreodată în procesul de unificare europeană, europenii nu sunt în stare sau poate nu sunt gata să admită că au mult mai multe în comun, şi nu numai motive de diviziune.
Din ce în ce mai des auzim argumentul potrivit căruia fie integrarea în UE merge crescând, fie că UE se va prăbuşi. Dar mai multă integrare nu poate fi doar decretată printr-un amendament la Tratatul de la Lisabona. Avem nevoie de o criză. De o criză adevărată şi profundă.
În căutarea unui duşman...salvator
Dar unde putem găsi acest duşman care va uni europenii? Cine este oare vinovat pentru ofilirea prosperităţii economice, pentru starea catastrofică a finanţelor publice, pentru declinul competitivităţii? Avem oare de-a face doar cu un caz de evoluţie istorică de creştere şi prăbuşire a unui imperiu, precum cele descrise atât de pertinent de istoricii Paul Kennedy şi Niall Ferguson? Putem doar arăta pe cineva cu degetul, să aruncăm vina pentru problemele Europei pe spinarea grecilor care şi-au măsluit conturile, sau a  italienilor îndatoraţi, sau ar trebui să trecem de graniţă şi să acuzăm capitalismul de stat chinez sau mâna de lucru ieftină din India? [...]

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.