Sunt oare birocrații europeni vinovați de austeritatea grecească?

Le Temps, Geneva: Misiunea lor: de a pune din nou grecii pe calea cea bună a virtuţii bugetare. Metoda lor: a forţa o schimbare a obiceiurilor şi a cere sacrificii. Rezultatul: ei au devenit ţapul ispăşitor pentru toţi cei care poartă pică UE.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Pe de o parte, o fereastră se deschide spre ruinele Acropolei şi schelele echipei arheologice, însărcinată cu  îngrijirea acestui creuzet al civilizaţiei europene. De cealaltă parte, unul din cele două ecrane pe care  Yannis Siatras supraveghează cursurile bursei afişează, între două cotaţii, prima pagină devenită un simbol al dictatelor şi al dispreţului comunitar: cea a revistei germane Focus ilustrând-o, la sfârşitul lui februarie 2010, pe Venus din Milo făcând un deget de onoare. Cu titlul : "Escroci în familia UE".

"Încercaţi după chestia asta să mai explicaţi că UE este de partea noastră", bombăne Yannis, fost editor financiar tentat să se prezinte la următoarele legislative, prevăzute la începutul lunii mai.

"Atenţie la clişee: acestea împut atmosfera", ne avertizase, la Bruxelles, Kostas Pappas, purtătorul de cuvânt al reprezentanţei permanente ale Greciei.

Confirmarea în preajma delegaţiei Comisiei Europene în Atena, chiar în spatele sediului parlamentului. Pe partea cealaltă a străzii, evzones, acei soldaţi în uniforme tradiţionale pantaloni-ciorap şi fustanelă albe şi pantofi roşii ţintuiţi, cu ciucure negru, sunt pe cale să schimbe garda în faţa a câtorva turişti răsfiraţi.

Unul dintre ei, americano-grec, se uită cu sfidare spre steagul albastru înstelat al UE. "Ei nu-şi au locul în ţara lui Socrate, spune acesta. Ei servesc băncile, fără morală".

Tăcerea, o pavăză

Genul acesta de acuzaţii nu-l mai emoţionează pe Panos Carvounis. Distins, obişnuit cu criticile, acest bărbat de cincizeci de ani este ambasadorul european în Grecia. "Eu îmi trăiesc viaţa în ţara mea. Merg normal la cinematograf, pe când atâţia politicieni greci, urâţi de popor, nu mai îndrăznesc să iasă din casă. Sunt adeseori interpelat, dar niciodată agresat", povesteşte acesta.

În schimb restul contingentului de eurocraţi instalaţi la Atena de la începutul crizei, din primăvara anului 2010, îşi fac o pavăză din tăcerea proprie.

Vreo cincisprezece experţi locuiesc acum în capitala greacă, în cadrul task force-ului încropit de Comisie pentru a ajuta ţara să absoarbă fondurile UE. Alţi treizeci lucrează în delegaţia UE, şi servesc drept  secretariat Troicii, organismul tripartit (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană) care trebuie să pună în aplicare memorandumul acceptat în cele din urmă de către liderii greci spre mijlocul lunii martie 2012.

Aceştia din urmă trebuie să supervizeze al doilea plan de ajutor european de 130 de miliarde de euro, pentru a permite Atenei să se finanţeze până la sfârşitul anului 2014. Pe lângă cele 110 de miliarde împrumutate de cei Douăzeci şi Şapte în mai 2010, şi de cele 107 de miliarde de datorii pe care creditorii privaţi au acceptat să le şteargă în cadrul unui schimb de obligaţiuni care se încheie pe 18 aprilie.

Task force şi troica, stiluri diferite

Membrii task force, al căror număr va fi în curând dublat, sunt aici pentru a asista şi a plăti. Deci sunt mai degrabă apreciaţi. Cei din troică supraveghează, verifică, fac audituri. Ţinte ideale pentru toţi duşmanii Europei: valuri de funcţionari concediaţi, antreprenori sugrumaţi de bănci în derivă, politicieni populişti iscusiţi în a exploata ranchiuna împotriva germanilor, naţionalişti de extremă-dreapta şi anti-capitalişti din stânga radicală...

Stilurile lor de viaţă sunt deci diametral opuse. Cei dintâi  se adresează societăţii civile, se întâlnesc cu partenerii sociali şi se împrăştie între apartamente private sau camere de hotel în centrul oraşului închiriate la lună. Cei din urmă, ai troicii, fac drumuri dus-întors, negociază cu ministerele şi ocupă, sub protecţia poliţiei, camere de lux la Hilton-ul din Atena.

Presa grecească reduce acest dispozitiv la trei nume: Matthias Mors, Horst Reichenbach şi Georgette Lalis, respectiv reprezentant al UE în Troică, şeful task-force-ului şi responsabilul acesteia în Atena.

Problemă: naţionalitatea germană a primilor doi alimentează caricaturile, de genul "Bismarck acasă la Socrate". Dovada acestei animozităţi: stânjeneala cauzată de faptul că expertul fiscal trimis de UE este... un german elenofob. "Nu o spuneţi prea mult", sugerează colegii săi, felicitându-se de a fi recuperat deja, în 2011, 500 de milioane de euro de impozite din urmă.

Georgette Lalis, înalt funcţionar grec trimis de Bruxelles pentru a conduce echipa task force din Atena, este deci veriga crucială. Această femeie de cincizeci de ani, binevoitoare şi directă, stă la etajul şapte al unui bloc cu mult etaje,  trist, din cartierul rezidenţial Panormou. Şeful ei, Horst Reichenbach, se deplasează cu un bodyguard. Ea nu. El mânuieşte limba de lemn. Ea nu.

Detaşată (deja) la Atena de către UE între 2001 – 2004, ea a condus cadastrul grec, labirint de mişmaşuri şi cauză de evaziune fiscală masivă, a cărui repunere pe picioare dantescă este acum încredinţată olandezilor: "Europa se împiedică, în Grecia, de problemele între stat şi cetăţenii săi", explică aceasta. Unul dintre adjuncţii ei adaugă: "Nimeni nu a spus vreodată poporului că va trebui să plătească timp de trei generaţii îmbogăţirea lui subită din anii 1990-2000. Şi noi suntem cei care prezentăm nota de plată".

Pasivul greu, o dificultate ereditară

Cealaltă dificultate pentru eurocraţii însărcinaţi cu curăţenia financiară este faptul că moştenesc un pasiv greu. Refuzul Comisiei Europene de a înfrunta statele membre pentru a le cere să  "disciplineze" Grecia de la deraierea cheltuielilor sale publice, după Jocurile Olimpice din 2004, este o pată la catastif.

Orbirea Eurostat-ului, agenţia statistică a UE, în faţa înşelătoriilor flagrante ale grecilor, alimentează teoriile conspiraţiei. Tăcerea preşedintelui grec al Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg, Vassilios Skouris – câtva timp văzut în fruntea guvernului de coaliţie în locul lui Lucas Papademos, fostul vice-preşedinte al BCE, ales în cele din urmă de către UE şi principalele partide greceşti – sprijină ideea unei pasivităţi complice.

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.