Adevarul.ro

Puterile Europei şi Americii se străduiesc să nu fie complet înlocuite de puterea Chinei pe cel de-al doilea continent al lumii, de la care se aşteaptă următoarele creşteri globale. România e foarte departe Africa. Sau nu, de vreme ce de anul viitor va cotiza la fondurile donate de Uniunea Europeană statelor africane.  Ce state? FP România a găsit universitari români care au explorat pe teren cât de efective sau nu sunt pe plan local strategiile vestice.

Articol din ediţia nr. 19 a FP România (noiembrie/ decembrie). Detalii ilustrate:  Sumarul,  Nota editorilor, Coperta ediției nr. 19.

Vezi şi  Profesori români de africană. Occidentalizare de formă

O ediţie recentă a FP a găsit majoritatea statelor eşuate pe continentul african. Deşi considerate suverane în contextul internaţional, aceste state sunt caracterizate ca fiind eşuate sau fragile din cauza unor lideri iresponsabili şi a lipsei capacităţii instituţionale necesare pentru îndeplinirea responsabilităţiilor asumate la nivel internaţional sau faţă de propria societate.

Aşa-numitele „state eşuate”, alături de celelalte state, sunt evaluate în mod regulat prin intermediul unor indexuri (ex. Indexul dezvoltării umane) sau în funcţie de implementarea unor strategii mondiale (ex. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului) pentru a reliefa modul în care sunt respectate standardele politice, economice sau normative generate de comunitatea internaţională.

Urmărind aceste indexuri putem observa cu usurinţă că în decursul ultimelor decenii, cu doar câteva excepţii, statele în curs de dezvoltare şi mai ales cele eşuate se găsesc la sfârşitul clasamentului. Aceste state nu reuşesc să atingă un grad suficient de coerenţă şi funcţionalitate internă pentru a fi performante în actualul sistem global. Exemplul Ugandei, unde în 2009 au avut loc confruntări între forţele de ordine şi susţinătorii regelui, sau al crizei constituţionale din Kenya indică faptul că bunul mers al lucrurilor nu este garantat nici după perioade îndelungate de stabilitate.

Paradoxală este în primul rând insistenţa cu care statele vestice şi organizaţiile internaţionale concep şi menţin unele sisteme instituţionale (statale) şi politici care au foarte puţin de a face cu realităţiile Africii sub-Sahariene, de exemplu. La fel, incapacitatea Vestului (epistemologică) şi a comunităţii internaţionale (construite după modelul vestic) de a-şi lărgi propriul univers de cunoaştere pentru a putea a analiza realităţi diferite din punct de vedere socio-cultural. Un exemplu în acest sens este chiar utilizarea sintagmei „state eşuate” - care ne arată preponderent ce ele NU sunt (eşecul măsurându-se faţă de un ideal, occidental, prestabilit), informându-ne cel mult parţial despre ceea ce sunt, de fapt.

Două probleme fundamentale apar în urma acestor inconsecvenţe. Prima este ignorarea aproape totală a comunităţilor care compun aşa-numitele state în curs de dezvoltare ori eşuate şi a valorilor şi practicilor care le definesc. A doua este limitarea dezvoltării şi afirmării unor sisteme de guvernare bazate pe anumite practici care rezultă organic din societăţile respective. Sistemele tradiţionale de guvernare există şi deţin, de cele mai multe ori, autoritatea propriu-zisă în cadrul societăţii/ comunităţii pe care o conduc.

Acestea sunt însă limitate de monopolul statului asupra relaţiilor cu comunitatea internaţională (relaţii din care rezultă anumite drepturi şi resurse) şi de hibridizarea pe care structura statală paralelă şi prezenţa internaţională (capital, expertiză, ajutor pentru dezvoltare, tehnologie) o generează. Aceste aspecte ne arată nu doar că ceea ce Vestul numeşte „stat” în Africa sub-Sahariană este de facto cu totul altceva, ci şi faptul că această ortodoxie conceptuală subminează insăşi eforturile Vestului de a facilita procese sustenabile de dezvoltare în zonele respective.

Lei donaţi Africii

Un exemplu specific în acest sens este Fondul European pentru Dezvoltare (FED), instrument financiar coordonat de Comisia Europeană, care pune la dispoziţia ţărilor ACP (Africa, Caraibe şi Pacific) peste 22 miliarde de euro în perioada 2008-2013 - sumă la care şi România va contribui din 2011. Pentru alocarea fondurilor, Comisia Europeană, prin intermediul Directoratelor Generale relevante şi al Delegaţiilor din teritoriu, negociază strategii de ţară/ regiune cu reprezentaţii guvernelor partenere (prin intermediul unui Birou Naţional de Autorizare, condus în general de un ministru).

O analiză a cooperării între Comisia Europeană şi guvernele partenere arată că strategiile sunt bazate pe o conceptualizare vestică a modelului de dezvoltare care ar trebui urmat. Lipsa unei capacităţi adecvate a instituţiilor locale duce la angajarea unor experţi care să susţină guvernele partenere în relaţia cu Comisia Europeană, facilitând atât ajutor tehnic cât şi creşterea proporţiei implementării acordurilor adoptate. Cercetarea pe care am efectuat-o în perioada 2008-2010 în mai multe state africane asupra negocierilor FED scoate în evidenţă nu numai lipsa cunoaşterii/ înţelegerii realităţilor locale ci şi imposibilitatea transpunerii acestor realităţi în documentele de politică de dezvoltare.

De asemenea, apare ca evidentă lipsa unor interacţiuni minimale cu societatea a cărei transformare este vizată, precum şi eşecuri înregistrate în asigurarea sustenabilităţii programelor de dezvoltare. Deşi aceste eşecuri par a fi la nivelul politicilor Comisiei şi a donatorilor vestici, teza mea încearcă să arate că provin însă din sfera conceptualizărilor/ teoriilor care informează şi determină într-o mare măsură atât construcţia politicilor respective cât şi acţiunile actorilor în relaţiile internaţionale. O perspectivă adecvată asupra proceselor sociale din zonele non-vestice ar presupune o schimbare de pradigmă în modul în care concepem ştiinţele sociale, în special relaţiile internaţionale şi ştiinţele politice.

Ştefan Cibian este doctorand la Central Europe University din Budapesta, cu o teză despre non-statalitatea statelor sub-sahariene.