Adevarul.ro

Ocupaţiile militare după modelul celei irakiene din 2003, campaniile de stabilizare ca cea din Afganistan, dar şi războaiele dintre marile puteri, toate sunt de domeniul trecutului, crede Anne Marie Slaughter, unul dintre numele Topului FP 100 gânditori globali de anul acesta.

S-a spus de multe ori despre momentul 11 septembrie 2001 că reprezintă începutul unui nou capitol al relaţiilor internaţionale: unul al supravegherii permanente, al proliferării atacurilor preventive, al conflictelor între state şi reţele. Şi totuşi, Anne Marie Slaughter, până anul trecut, responsabilă cu planificarea strategică la nivelul Departamentului de Stat al SUA, acum revenită la catedra de la Universitatea Princeton, vede atacul asupra turnurilor gemene ca fiind de fapt catalizatorul sfârşitului  conflictelor de secol 20: invazii terestre masive întinse pe decenii, necesitând cucerirea, controlul, stabilizarea şi reconstrucţia unui teritoriu străin.

În viziunea sa, în 1945, armele nucleare au pus definitiv capăt războaielor între marile puteri. Apoi căderea URSS a pus capăt războaielor “proxy” (prin intermediul interpuşilor) dintre marile puteri. Dar, dacă cele două campanii de după 9/11, ocuparea Irakului şi a Afganistanului, reprezintă în egală măsură sfârşitul costisitoarelor războaie de contrainsurgenţă şi invazii în scopul răsturnării unui regim?    

Conflictele de mâine

Pentru fostul oficial american, conflictele viitorului vor arăta cu totul altfel: vor fi purtate prin intermediul forţelor speciale capabile să îi ţină pe piraţi la distanţă, să lupte împotriva reţelelor teroriste şi de crimă organizată, să desfăşoare misiuni de căutare şi salvare, dar şi să lovească chirurgical. Cei care se vor afla în prima linie vor fi mai degrabă combatanţi virtuali, antrenaţi în manevrarea armelor inteligente şi în descurajarea atacurilor cibernetice lansate împotriva sistemelor critice. Mai mult, natura lor se va schimba semnificativ, fiind mai degrabă campanii umanitare, desfăşurate de “coaliţii de voinţă” în numele „responsabilităţii de a proteja individul” şi cu scopul declarat al stopării guvernelor criminale care utilizează forţa militară împotriva propriilor cetăţeni.      

Epoca puterii inteligente

Ceea ce contează tot mai mult este portofoliul de “putere inteligentă” pe care un stat îl poate mobiliza în arena internaţională, sugerează universitarul american. Aceasta vede o Americă hiperdominantă militar, dar care se confruntă cu o lume în care capacitatea de a controla eficient tendinţele este treptat înlocuită cu arta de a exercita o influenţă credibilă. Nicio ţară, oricât de puternică ar fi, nu-şi mai poate impune decisiv, de una singura, voinţa. Cel mult, se poate aştepta să influenţeze până la un punct alte guverne sau societăţi care au un cuvânt de spus în modelarea unui anumit trend global. Este o lume în care „nu vom câştiga războaie” sau înregistra victorii decisive. Dimpotrivă, statele vor putea putea mobiliza un portofoliu de instrumente civile şi militare destinate să le crească şansele de a converti rezultatele potenţial negative, în finalităţi pozitive.  

Atacurile de la 11 septembrie au doborat nu doar clădiri şi avioane, ci şi sentimentul de certitudine şi stabilitate al americanilor. 10 ani mai târziu aceştia încearcă să se acomodeze cu atmosfera unei lumi noi: aceea a incertitudinii permanente. În cele din urmă, „ameninţările secolului 21 nu pot fi tratate prin mijloace şi politici de secol 20. Şi totuşi, a fost nevoie de Irak şi Afganistan pentru ca americanii să înveţe această lectie”, concluzionează Anne Marie Slaughter.