Se transformă Siria într-un stat eşuat?

Bashar al-Assad, președintele Siriei

Assad continuă “doctrina Hama”, bazată pe represiune brutală, ajutat de blocarea de către Rusia şi China a unui mandat ONU pentru o intervenţie militară. Iar Occidentul exclude orice intervenţie fără mandat. Un scenariu de tip Somalia sau Yemen devine tot mai greu de evitat, crede Hassan Mneimneh, cercetător senior pe MENA şi lumea islamică la German Marshall Fund.

La marcarea unui an de proteste anti-regim în Siria, o coaliţie de 200 de grupuri umanitare şi de apărare a drepturilor omului fac apel la Rusia şi China pentru a susţine încercarea ONU de a pune capăt violenţelor, care au făcut peste 8.000 de victime până în prezent.

La sfârşitul săptămânii ONU va trimite o misiune umanitară în Siria pentru a evalua situaţia on the ground în oraşe precum Hama, Homs sau Deraa şi pentru a acorda asistenţă de urgenţă, anunţă BBC.  Numărul de refugiaţi care trec graniţa cu Turcia a crescut puternic, după cum anunţa purtătorul de cuvânt al ministerului de externe turc Selcuk Unal.

Declaraţia celor 200 de grupuri de ajutor şi de apărare a drepturilor omului, printre care Human Rights Watch, Christian Aid, Cairo Institute for Human Rights Studies şi International Federation of Human Rights(FIDH), face apel la Consiliul de Securitate să fie unit în demersul de a aproba o rezoluţie de condamnare a violenţei şi a torturii folosite de regimul sirian împotriva civililor. “Sirienii au supravieţuit cu un curaj remarcabil unui an de crime sistematice şi vărsării de sânge în timp ce lumea a stat şi s-a uitat”, spune Souher Belhassen, preşedinte al FIDH.

Deocamdată însă emisarul special al ONU şi al Ligii Arabe Kofi Annan nu a obţinut niciun rezultat în urma vizitei făcute preşedintelui sirian Bashar al Assad, scrie cotidianul francez Le Monde. Ziarul citează o sursă occidentală care susţine că „răspunsul lui Bahar a fost total negativ iar opoziţia nu poate face nimic în afara hărţuirii forţelor guvernamentale, existând chiar şansa unei escaladări până la un război civil, odată ce Arabia Saudită şi Qatarul ar interveni cu forţe armate în sprijinul rebelilor”.

Regimul continuă acţiunea de reluare a controlului asupra oraşelor rebele precum Idlib. Iar Occidentul ezită să folosească o strategie de tip Libia, prin crearea unei zone de excludere aeriene sau prin înarmarea rebelilor. Pe lângă provocările militare, logistice şi financiare majore pe care le-ar implica o intervenţie în Siria, occidentalii sunt neîncrezători faţă de motivaţiile partenerilor lor arabi, care au susţinut operaţiunea din Libia, de a interveni în Siria pentru că acestea ar fi mai degrabă legate de conflictul şiiţi-sunniţi şi de voinţa de a îngrădi puterea Iranului în regiune decât de o luptă pentru aspiraţii democratice. „Dacă înarmăm o anumită facţiune a opoziţiei siriene, vom crea premisele unui război civil, iar asta ar putea duce la o catastrofă mai mare decât cea din prezent”, a spus ministrul de externe Alain Juppe. Un alt argument al părţii franceze este că o intervenţie militară fără mandat pentru o cauză bună ar servi drept justificare şi precedent unei operaţiuni similare pentru o cauză rea.

"Oficialii americani sunt convinşi că regimul Assad este blestemat şi nu va putea rezista decât puţină vreme, cu sau fără susţinerea SUA pentru opoziţia siriană. Şi cred că această analiză este corectă", apreciază Joshua Landis, directorul Centrului pentru studierea Orientului Mijlociu din cadrul Universităţii Oklahoma, citat de BBC.

Această atitudine a alianţei transatlantice încurajază însă doctrina Hama a regimului Assad, scrie Hassan Mneimneh, cercetător senior pe MENA şi lumea islamică la German Marshall Fund. Această doctrină se bazează pe forţă brutală pentru a asigura supunerea, aşa cum s-a întâmplat şi în 1982 atunci când armata siriană a bombardat  oraşul Hama, înainte de a-l lua cu asalt şi de a supune populaţia la atrocităţi. Totuşi în prezent  regimul a arătat o mai mare reţinere şi de frica unei intervenţii a comunităţii internaţionale. În opinia lui Mneimneh spectrul unei operaţiuni de tipul celei occidentale din Libia bântuie Damascul. Chiar dacă regimul a reuşit să recapete controlul asupra unor oraşe rebele, revolta continuă cu o combinaţie de mijloace paşnice şi violente.

Cercetătorul american consideră însă că prin primirea de mediatori internaţionali, regimul Assad nu urmăreşte decât să câştige timp pentru a continua represiunea. Ca urmare, Occidentul ar trebui să expună regimul şi să recunoască oficial Consiliul Naţional Sirian ca reprezentantul legitim al poporului sirian. Mai mult, Liga Arabă ar putea să caute să obţină un mandat de intervenţie de tip Kosovo.  Mneimneh recomandă ca Occidentul să nu excludă măcar la nivel de retorică oficială posibilitatea oricărei intervenţii militare pentru a menţine ameninţarea şi presiunile asupra regimului Assad. 

Care ar fi opţiunile pentru o intervenţie militară?

Principala dimensiune a oricărei acţiuni externe ar trebui să fie umanitară, pentru că de asistenţă au nevoie şi refugiaţii dizlocaţi de la graniţa Siriei cu Turcia şi cu Libanul.  În acest sens ar putea fi create coridoare umanitare pe teritoriul sirian prin care să fie livrate ajutoare. O altă variantă ar fi crearea de zone tampon (safe zones), idee lansată de ministrul de externe Ahmet Davutoglu. În aceste locuri de la graniţă, refugiaţii se pot adăposti şi pot primi hrană.  Amândouă soluţiile s-ar baza pe sprijin din partea aviaţiei, de tipul zonei de excludere aeriană folosite în Libia. Dacă autorităţile siriene nu sunt de acord să permită un acces umanitar, zonele protejate şi coridoarele ar trebui create prin forţă şi apărate tot prin forţă. Prin urmare nu ar putea fi evitate ciocniri cu armata sau cu aviaţia siriană.

O altă soluţie ar fi crearea unei zone de interdicţie maritimă, care să taie aprovizionarea guvernului sirian cu arme.  Dar aceasta ar implica şi oprirea navelor ruseşti care aduc arme în porturile siriene. Simon Henderson, cercetător la Washington Institute for Near East Policy, crede că nici înarmarea opoziţiei n-ar fi cea mai bună tactică.