Şase motive pentru o „Primăvară Palestiniană”

Protest palestinian împotriva scumpirilor la Ramallah.

În timp ce protestele anti-americane se respândesc din Egipt şi Libia în Yemen, Tunisia şi Liban, palestinienii din Cisiordania au ieşit în stradă pentru a protesta, nu împotriva ocupaţiei israeliene, ci împotriva propriilor lideri. Foreign Policy listează şase motive ale revoltei palestiniene.

1. Deteriorarea economiei. Protestele au izbucnit iniţial ca urmare a creşterii preţului la combustibil în regiune. Demonstranţii erau de asemenea supăraţi de scumpirea produselor alimentare de bază, precum lactatele, care sunt importate din Israel şi vândute la preţul de acolo, chiar dacă venitul mediu în Cisiordania este mult mai mic, scrie Washington Post.

Pe de altă parte, economia palestiniană suferă şi de pe urma scăderii ajutoarelor externe. SUA au sistat alocarea a 200 de milioane de dolari cu titlu de asistenţă ca sancţiune pentru că preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, a introdus aplicaţia unilaterală pentru statalitate la ONU. Nici statele arabe nu şi-au îndeplinit angajamentele financiare luate, astfel încât Autoritatea Palestiniană se confruntă cu o criză financiară, cu datorii de 1,5 miliarde de dolari şi un deficit de cont curent de 500 de milioane de dolari.  Ca urmare, aproximativ 153.000 de funcţionari publici şi-au primit salariile cu întârziere în ultimele luni.

 2. Blocajul politic. Mahmud Abbas a refuzat să negocieze orice cu israelienii dacă nu instituie o oprire completă a construirii de noi aşezări ale coloniştilor.  Premierul israelian Benjamin Netanyahu a refuzat iar liderii palestinieni au promis că-şi vor reînnoi cererea de statalitate la ONU. Dar în prezen t interesul lumii faţă de cauza palestiniană a scăzut pe fondul alegerilor prezidenţiale din SUA,  a crizei globale şi a ameninţării unei confruntări între Iran şi Israel.  Şi în plan intern, disputele dintre Fatah, care controlează Cisiordania , şi Hamas, care controlează Fâşia Gaza, continuă să împiedice organizarea de alegeri.

3. Decredibilizarea Autorităţii Palestiniene. AP a pierdut prea multe ocazii care ar fi putut pune capăt conflictului palestiniano-israelian, scrie Jonathan Schanzer, vicepreşedinte la Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor, într-o analiză pentru Foreign Policy. Autoritatea Palestiniană este percepută acum de populaţie ca o structură osificată, coruptă şi care şi-a pierdut raţiunea de a exista. Gândită ca un organism interimar care să netezească calea către un stat palestinian, AP este considerată acum ineficientă iar o parte a palestinienilor din Cisiordania cer dizolvarea ei pe motiv că slujeşte doar israelienilor, cu care are o cooperare economică şi de securitate importantă. 

„Nu există niciun leadership palestinian. Actualii aşa-zişi lideri sunt nealeşi şi nu răspund democratic în faţa alegătorilor. Niciunul dintre ei nu are un mandat democratic, nici în Cisiordania, nici în Gaza. Este un vid total de conducere”, spune Omar Barghouti, un activist palestinian din Cisiordania, citat de BBC.

4. Scăderea popularităţii premierului Salam Fayyad. Fostul oficial al Băncii Mondiale, considerat unul dintre artizanii construirii instituţiilor necesare unui stat funcţional în Cisiordania, a căzut şi el în dizgraţie. Protestatarii care au ieşit în stradă i-au cerut demisia. Însă plecarea sa ar fi o pierdere, consideră Schanzer. Actualul premier şi-a făcut mulţi duşmani pentru că a refuzat să intre în gruparea Fatah şi a rămas independent. Dar relaţiile sale strânse cu SUA şi Israelul au afectat popularitatea sa.

5. Erodarea lui Mahmud Abbas. Protestatarii cer şi demisia preşedintelui Autorităţii Palestiniene, acuzându-l că se agaţă de putere, refuzând să organizeze alegeri în ciuda faptului că mandatul său a expirat oficial în ianuarie 2009. „Abbas trebuie să plece astăzi, de fapt trebuia să plece ieri pentru că n-a obţinut nimic de la americani şi de la Israel după atâtea negocieri şi nici nu va obţine”, susţine Omar Shabban, un analist politic din Fâşia Gaza. În opinia sa, cel mai mare eşec al preşedintelui AP este că n-a reuşit să obţină unitatea palestiniană, prin reconcilierea dintre Fatah şi Hamas.

6. Schimbare de tactică – violenţa ia locul non-violenţei. Rezistenţa non-violentă populară a început să fie folosită împotriva Autorităţii Palestiniene. Primele zile de proteste au fost marcate de greve în transporturi şi de mulţimi de oameni care cântau, dar ulterior au avut loc vandalizări de imobile şi ciocniri cu poliţia, în care au fost răniţi 80 de oameni.