Să ne ferim de salvatorii euro

Criza euro amenință să provoace în Europa și o criză socio-politică profundă.

Der Freitag, Berlin: Dacă vrem să salvăm proiectul european, atunci este momentul să ne ridicăm împotriva proiectelor cancelarului Merkel și ale președintelui Sarkozy care promovează o uniune nu tocmai democratică, axată pe competivitate fiscală și dumping social, scrie un jurnalist german.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Marile crize ale capitalismului, spunea recent marele sociolog şi istoric Jürgen Kocka, au iniţiat de multe ori reforme profunde ale capitalismului însuşi. Acest lucru ar putea constitui o speranţă, dar în acelaşi timp reprezintă şi un avertisment: dacă criza euro oferă vreo şansă de a genera orice fel de “efecte productive”, atunci această şansă trebuie folosită fără întârziere.
Crizele precedente au deschis calea spre schimbări structurale sau, cel puţin, le-a accelerat. Crizele au creat instituţionalizarea regulamentelor statului, bunăstarea lui, şi, nu în ultimul rând, paradigma teoriei economice keynesiană radicale, care a dominat timp îndelungat. Aceasta este în mod esenţial ceea ce s-a întâmplat. Oricum, eventualele “efecte productive” au ajuns din nou în mâinile marilor interese. Aceleaşi efecte productive sunt puse la zid într-o Germanie condusă de coaliţia social democraţilor cu ecologiştii, care a liberalizat tot ceea ce odată fusese controlat şi care a anulat regula deja implementată a reîmpărţirii bunăstării; aceasta ar fi o justificare pentru actualul şir de prăbuşiri şi eşecuri.

Oare putem învăţa ceva din criza datoriilor din Europa? La prima privire – se pare că nu. Din ceea ce este oferit publicului larg îngrijorat de situaţia actuală, nu există nicio legătură între managementul crizei şi “efectele productive”. În ciuda rezultatelor “burselor”, în efortul de a salva euro, guvernele se implică doar favorizându-i pe cei puternici. În loc să combată cauzele crizei economice şi politice, guvernele expun aceste cauze ca fiind soluţii fiabile. Ceea ce rămâne statelor este, încă din 2008, să poarte povara unei crize financiare private. De asemenea, ele au împovărat bugetele publice cu costul implementării bunăstării particulare, în loc să prescrie o altă reţetă pentru vindecarea bolii numite “criza statului”.
Dacă va cădea euro…
Principul german al “frânării datoriilor” s-a răspândit în întreaga Europă, în acelaşi timp cu criza. Oare se datorează acest lucru virtuţilor faimoasei şi eficientei gospodine şvabe? Chiar deloc! “Ceea ce nu trebuie să facem”, spune cancelarul Merkel, “este să distrugem încrederea investitorilor pe parcursul acestei crize”. Această frază ne arată clar unde şi către cine se îndreaptă loialitatea sa.  De asemenea, ilustrează la ce s-a redus dezbaterea europeană: o discuţie despre economisirea banilor, despre împiedicarea revendicărilor de  bunuri, despre înfrânarea competitivităţii.
Oricând cineva solicită mai multă “pasiune pentru Europa”, reacţia se reduce la aplicarea de sancţiuni pentru instaurarea disciplinei bugetare, reguli noi pentru onorarea obligaţiunilor şi altele asemenea. Mai mult, nu se pot ascunde neînţelegerile motivate politic ale coaliţiei în ceea ce priveşte politica europeană.  Ce vor salva deputaţii europeni? Nu se poate spune încă dacă în viitor acest parlament se va implica sau nu în decizii legate de salvarea euro.
“Dacă euro cade, Europa se va prăbuşi şi ea”, a declarat cancelarul german şi cu aceasta a lansat lumii ameninţarea care va avea acelaşi impact atât asupra membrilor parlamentului cât şi asupra micilor întreprinzători şi celor care primesc ajutor social, muncitorilor şi studenţilor, doctorilor şi artiştilor, pensionarilor şi casnicelor.
Dar această afirmaţie reprezintă doar jumătate din adevăr, deoarece de fapt fundamentele unei Europe mai bune sunt distruse – o Europă care, în privinţa Tratatului de la Lisabona a fost dispusă la discuţii şi a susţinut standardele sociale şi a impus drepturi fundamentale. Oricine doreşte să salveze Europa, cu mult mai multe în minte decât un proiect ambiţios, gândit pur şi simplu din interese economice – cu o democraţie deficitară, concurenţă în taxe şi marginalizare socială – trebuie să înfrunte “salvatorii” – Merkel, Sarkozy şi ceilalţi.
Pe de o parte, acest lucru este necesar deoarece, în aceste decizii importante pentru managementul crizei, viitorul realităţii constituţionale a UE a fost deja creat. Pe de altă parte, nu va fi chiar atât de uşor, deoarece un “nu” pentru salvare venit din partea unei societăţi unite poate fi foarte uşor confundat cu populismul euro-sceptic care se răspândeşte deja în sânul aceleiaşi societăţi. Aceste critici greşite îndreptate către Europa şi-au găsit un susţinător de bază în ziarul de scandal Bild; ceea ce încă lipseşte este sprijinul unui partid politic.

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.