SUA încep retragerea dintr-un Afganistan care rămâne şi al talibanilor

Preşedintele Hamid Karzai a salutat planul de retragere al trupelor americane din Afganistan, pregătindu-se în acelaşi timp de negocieri cu talibanii.

Obama a dat semnalul retragerii din Afganistan, dar şi al începutului reconcilierii cu talibanii. 

Prin discursul de ieri, Preşedintele Obama a arătat încă o dată că este omul compromisului, adeptul liniei de mijloc. A încercat o mediere între două presiuni contrare: între cei  care cer o retragere în ritm de „bing bang” din Afganistan şi suporterii unei versiuni “light” ghidată de condiţiile din teatrul de operaţiuni. Între timp, însă, se va apăsa la maxim pe pedala reconcilierii cu talibanii.

Altfel nu mai este un secret pentru nimeni – calendarul politic al retragerii este 2014. Este orizontul de timp cu care se lucrează la firul ierbii. Până atunci, operaţiunile ar trebui să rămână sub semnul “in together, out together”. În consecinţă, Obama a anunţat că până la sfârşitul anului vor fi retraşi 10.000 de militari, iar până la sfârşitul lui 2012, un total de 33.000 de militari. Cu alte cuvinte tot input-ul investit de administraţia sa în campania afgană din 2009 până astăzi.

„Bing bang”-ul se amână

Pe de o parte, anunţul restructurării vine într-un moment sensibil pentru administraţia Obama: pentru opinia publică internă, şi pentru multi dintre reprezentanţii de pe Colina Capitolului, eliminarea lui Osama echivalează cu sfârşitul misiunii SUA în AfPak, astfel că resursele guvernului federal nu ar trebui să mai fie orientate extern, ci intern. Pentru mulţi, deficitul bugetar este o ameninţare mult mai mare ca insurgenţa talibană.

Pe de altă parte, calendarul anunţat de preşedinte reflectă sensibilităţile celor mai importanţi suporteri ai suplimentării din 2009 (Robert Gates, Amiralul Mike Mullen şi Generalul David Petraeus) : cei 10. 000 de militari vor fi retraşi abia la sfârşitul lui 2011, deşi semnalul a fost dat în iulie. Motivul? Majoritatea trupelor vor rămâne la datorie pentru încă un sezon de luptă.

Vara este crucială pentru a menţine presiunea asupra talibanilor. Aşadar, pentru Obama mult discutatul start al tranziţiei către afgani nu echivalează şi cu un „bing bang” al retragerii. Deşi există o mare presiune în acest sens, transferul de responsabilităţi operaţionale către afgani va da tonul unei realocări, a unei redesfăşurări a forţelor ISAF din zonele stabile spre zonele mai puţin sigure. În cele din urmă ar fi o iluzie să credem că o campanie de contrainsurgenţă poate face miracole în numai 2 ani (ar fi un record istoric).

“Ciomege şi morcovi”

Se vorbeşte de multă vreme despre o reconcilierea cu talibanii. Însă negocierile trebuie întotdeauna purtate dintr-o poziţie care reflectă o balanţă de putere decisiv înclinată în favoarea guvernului de la Kabul. Altfel talibanii nu ar fi interesaţi. Şi de ce ar fi dacă ar câştiga? Astfel se explică de ce în ultimii doi ani, generalii Stanley McChrystal şi David Petraueus au declanşat o campanie intensivă de contrainsurgenţă chiar în nucleul teritorial al talibanilor - Kandahar şi Helmand.

Scopul lor a fost acela de a crea condiţiile care să îi constrângă şi să îi forţeze pe talibani spre reconciliere cu guvernul de la Kabul. Tot aşa se explică şi demersul iniţial al aducerii în scenă a “buldozerului” din Balcani, Richard Holbrooke, arhitectul păcii de la Dayton; dar şi menţinerea acum în teatrul de operaţiuni a majorităţii trupelor suplimentate în 2009.

Sintagma „sticks and carrots” este foarte utilă pentru a descrie logica operaţională a campaniei din ultimii 2 ani. McChrystal şi Petraeus s-au ocupat intensiv de prima parte - de împărţit cu generozitate „ciomege” talibanilor, etapă care se va prelungi dincolo de orizontul anului 2012. Acum, guvernul de la Kabul este responsabil de a doua - de a oferi „morcovii” care să îi atragă pe talibani de partea lor,  de a gândi o ofertă suficient de atractivă pentru a-i decupla pe talibani din îmbrăţişarea Al-Qaeda.

Şi ieşirea din scenă a generalului Petraeus şi înlocuirea lui cu John Allen simbolizează că raportul dintre bâte şi stimulente se va orienta preponderent către “morcovi”. Allen este un general atipic, cu aptitudini speciale: este un maestru al reconcilierii cu insurgenţii „de ieri” şi un excelent dirijor al lobby-ului tribal.

Este fascinat de tot ceea ce înseamnă societatea triburilor, de practicile lor de mediere şi soluţionare a conflictelor. Sub comanda lui Petraeus, a fost unul dintre catalizatorii ridicării triburilor sunnite împotriva Al-Qaeda - mişcarea „Fiilor Irakului“. Un ingredient care a schimbat decisiv balanţa de putere în favoarea coaliţiei. Cam acelaşi lucru se aşteaptă şi astăzi de la el. Forţarea unor armistiţii tactice cu talibanii reconciliabili şi decuplarea lor de Al-Qaeda. În cele din urmă, nu talibanii sunt duşmanii Americii, ci Al-Qaeda.

Astfel, „dacă războiul este o continuare a politicii (Clausewitz), atunci tot la politică trebuie să se întoarcă...Astfel de situaţii se finalizează prin negocieri. Trebuie să ajungem într-un punct în care nu ne mai pocnim reciproc“ (Graeme Lamb).