De ce România respinge autodeterminarea Palestinei

Palestinieni participă la un miting în faţa sediului UNESCO din Gaza City, pentru a-şi manifesta solidaritatea cu demersul preşedintelui Mahmud Abbas de a cere ONU să recunoască un stat palestinian.

Votul României, alături de SUA şi Germania, împotriva cererii Palestinei de a deveni stat membru al UNESCO este semnul consecvenței față de principiul nerecunoaşterii secesiunii de tip Kosovo și față de alianța cu SUA.

După ce a refuzat recunoașterea declarației de independență a Kosovo, pe motiv că autodeterminarea prin secesiune sau la capătul unei confruntări se obține prin negocieri între părțile având interese vitale în concurs și implicate direct în conflict, România nu ar fi putut proceda altfel cu Palestina. Totodată, cât timp România se găsește în parteneriat strategic cu SUA și dorește o relație strategică cu Germania și Israelul, este firesc să fie alături de acestea în deciziile strategice. Așa ar fi votat și dacă ar fi fost membru al Consiliului de Securitate. (De fapt acesta ar fi trebuit să își spună cuvântul înainte de UNESCO.) Abținerea nu era o soluție, ci doar lipsă de caracter. Or lipsa de caracter nu naște încrederea – bază a relațiilor internaționale – ci disprețul.

Principii şi alianţe

De ce nu a fost România alături de SUA și în chestiunea kosovară? Pentru că atunci când principiile și alianțele sunt în opoziție, prioritate trebuie dată principiilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât în concurs au fost interese strategice românești cu interese doar tactice americane.

Ar rezolva, însă, acordarea calității de membru, adică recunoașterea Palestinei ca stat independent, problema palestiniană? Dreptul la existență a unui stat palestinian a fost deja admis. Exercitarea lui presupune existența unui teritoriu cu hotare precise, a unei conduceri politice legitime și nedisputate, precum și a unei organizări sociale de natură a garanta integrarea armonioasă a entității statale autodeterminate în ordinea mondială. Or, dacă în legătură cu ultimul aspect s-au făcut progrese, primele două sunt încă obiect de controversă. Dacă aceste controverse ar inspira un gest ostil pornit de pe teritoriul statului palestinian împotriva Israelului, faptul ar avea natura unui conflict inter-statal cu toate complicațiile internaționale aferente.

Votul României nu trebuie să însemne însă lipsă de compasiune pentru cauza palestiniană. Problemele existențiale și umilințele cărora le sunt supuși palestinienii sunt eșecul și rușinea întregii comunități internaționale.

Ele au stimulat fenomene negative precum autoritarismul și fundamentalismul, închistarea economiilor de rentă și decadența clientelismului economic, instrumentalizarea politică a islamului și crizele identitare.

Revoltele antiautoritare din lumea arabă, schimbând echilibrele și dinamica regională, au prins Israelul în penurie de viziune politică. Ele nu anunță nimic bun dacă ceva nu se schimbă și în strategia palestiniană a Ierusalimului. Continuarea implantării de așezări israeliene în Cisiordania lasă fără bază teritorială autodeterminarea palestiniană. Simultan, așezarea identității și legitimității Israelului pe fundamente biblice exclude ideea unui stat multi-cultural.

Este, deci, timpul ca, în calitate de prieten, România să spună Israelului că timpul nu lucrează în favoarea sa și că speranța (ca lucrurile să iasă bine de la sine) nu este o politică.    

Adrian Severin este europarlamentar.