Roland Berger : “Europa trebuie să se reindustrializeze”
0Uitaţi serviciile! Criza economico-financiară a arătat clar că statele UE au nevoie de reindustrializare, scrie Martin C.Wittig, CEO al firmei de consultanţă Roland Berger, într-un comentariu pentru cotidianul german Handelsblatt. În opinia sa, modelul german nu poate fi copiat de toate statele europene, dar acestea pot învăţa din el.
Dacă înainte de criză Marea Britanie era modelul economic de succes al Europei, cu o creştere bazată pe servicii puternice, iar Germania era considerată retrogradă cu focusul ei excesiv pe industrie, rolurile s-au inversat total astăzi. Serviciile sunt acum slăbiciunea, iar Germania, cu o pondere de 24% a industriei din întreaga economie, este invidiată de ţări precum SUA şi Marea Britanie, unde industria reprezintă doar 16% şi Franţa (12%).
Chiar preşedintele american Barack Obama a pledat pentru reindustrializarea SUA, ca singură modalitate de a realiza obiectivul de dublare a exporturilor americane până în 2015. În plus, el a lăudat sistemul de practică şi ucenicie german şi modelul pe care Siemens l-a dat în mecatronică în Carolina de Nord.
Reţeta succesului german
Acest sistem dual de educaţie al Germaniei, care îmbină formarea teoretică cu stagii practice, este de multe ori citat ca un avantaj decisiv al economiei germane, care prin cultivarea unor calificări clare duce la o productivitate ridicată şi la produse de calitate. În plus, spre diferenţă de alte ţări europene, Germania şi-a crescut competitivitatea economică şi prin ţinerea în frâu a salariilor pe oră, care au crescut doar moderat cu doar 19,4% între 2000 şi 2010, faţă de 35,3% în Italia, 39% în Franţa şi 47,2% în Spania.
Pe de altă parte, peste 1000 de firme mijlocii şi de familie germane au reuşit să se impună pe pieţe de nişă, exportând peste 80% din producţia lor, observă CEO-ul de la Roland Berger, Martin Wittig. Acestea au avut succes şi pentru că au investit mult în cercetare-inovare şi au întrunit toţi stakeholderii în clustere care au facilitat schimbul de informaţii şi îmbunătăţirea produselor şi proceselor de producţie. În total, Germania a alocat anual 69,5 de miliarde de euro pentru investiţii în inovare.
În opinia lui Wittig, modelul german nu poate fi copiat de orice ţară europeană pentru că premisele sunt foarte diferite de la stat la stat. Mai mult, „o cursă - o competiţie a industrializării” ar fi nocivă pentru competitivitatea Europei în ansamblu. Ca urmare, soluţia ar fi un businessplan pentru fiecare ţară, care să se bazeze pe punctele forte ale economiei respective şi prin care să se dezvolte o politică industrială solidă. În acest demers, Comisiei Europene i-ar reveni rolul de a sincroniza politica acestor ţări şi de a împiedica o competiţie distructivă între state prin controlul subvenţiilor.