Revoluţia siriană trăită la firul ierbii

Într-o serie de interviuri pentru Al-Jazeera, jurnalistul Nir Rosen povesteşte despre cum se trăieşte într-o Sirie cuprinsă de vâltoarea revoltelor. În ultimele luni, el a străbătut ţara în lung şi-n lat mergând atât în zonele puternic loiale regimului, ca Damasc şi Aleppo, dar şi în fieful opoziţiei.

Viaţa pare să continue normal în cartierele centrale din Damasc şi Aleppo, precum şi în celelalte oraşe unde opoziţia este slabă. Restaurantele sunt adesea pline, ministerele şi transportul public funcţioneaza normal. De fapt jurnalistul a străbătut toată Siria cu autobuzul.

Însă în realitate, în privat, oamenii sunt profund preocupaţi. Proteste spontane au loc chiar în centrul Damascului, iar focuri de armă se aud ocazional. Aproape oricine cunoaşte pe cineva care a fost arestat pentru că a protestat sau pentru că a desfăşurat acţiuni anti-guvernamentale. Şi totuşi, nimeni nu poate nega criza prin care trece Siria. Însă imediat ce părăseşti normalitatea relativă din centrul Damascului, ajungi într-o altă lume: puncte de control militare opresc maşinile şi legitimează pasagerii, inclusiv pe cei din autobuze. De obicei au liste cu numele celor căutaţi de guvern. Podurile de la intrarea în Damasc şi cartierele muncitoreşti sunt supravegheate de armată sau de miliţii. Aceste zone reproduc atmosfera unor teritorii aflate sub ocupaţie, cu patrule de soldaţi sau ofiţeri de securitate, raiduri frecvente, oameni care se grăbesc să ajungă acasă fără să se uite sau să vorbească unii cu ceilalţi. Penele de curent sunt o normalitate, iar în suburbii acestea coincid cu prostestele sau raidurile securităţii. În fieful opoziţiei, demonstraţiile şi înmormântările sunt la ordinea zilei.

În Siria de astăzi, focurile de armă au devenit o rutină, pâna acolo încât localnicii nici nu mai reacţionează, decât dacă este periculos de aproape. Convoaie de camioane pline ochi cu soldaţi pot fi văzute pe autostrăzile Siriei.

Deşi sancţiunile şi izolarea internaţională au început să se simtă (cărţile de credit nu mai funcţionează, dolarul s-a dublat, multe dintre fabrici s-au inchis, turismul e la pământ), totuşi, regimul Assad are numeroase opţiuni care îl pot mentine, pentru moment, pe linia de plutire: o parte dintre produsele siriene sunt acum reorientate spre pieţele asiatice, dar şi spre Iran (parţial exceptate de taxe de import) şi Irak.

În fieful revoluţiei

În Homs, centrul gravitaţional al revoltei anti-Assad, sunt munţi de gunoaie pentru că serviciile publice au încetat să mai funcţioneze. Doar brutăriile şi magazinele alimentare sunt ocazional deschise. Curentul electric este frecvent tăiat, iar copiii nu au mai mers la şcoală de cateva luni. Comunităţi întregi sunt implicate într-o competiţie pentru supravieţuire. Mii de familii, ale căror case au fost distruse, au plecat spre zone mai sigure. În Homs şi Deraa multe dintre cartiere sunt pustii. Atmosfera este post-apocaliptică: se poate trece pe lângă sute de magazine închise, unde fiecare perete este marcat de găuri de gloanţe. Puţinii oameni care se văd pe stradă aleargă pentru a evita lunetiştii.

Sub spectrul războiului sectar

Reprimarea în sânge a protestelor a accentuat clivajele sectare existente în societatea siriană. Loialitatea pe care minoritatea alauită o are faţă de regim pare să fi amplificat sentimentul anti-alauit. Opoziţia sunită spune că forţele de securitate, responsabile de împuşcarea, arestarea, abuzarea şi uciderea cetăţenilor, vorbesc cu accent alauit. Deocamdată salafiştii şi Frăţia Musulmană nu au un rol important în revoluţie. Totuşi, cu cât se va prelungi actuala stare de lucruri cu atât este mai probabil ca totul să degenereze într-o bătălie între miliţiile sunite si cele alauite. În timp, războiul civil ar putea să devină inevitabil. Opoziţia sunita a eşuat sa ofere  alauiţilor garanţii credibile că au un viitor sigur într-o Sirie post-Assad. Cele mai multe familii alauite au pe cineva care lucrează în componenta de securitate a regimului şi sunt disproporţional reprezentate în establishmentul guvernamental. Dacă regimul se prăbuşeşte, ei se tem că îşi vor pierde joburile şi că se va începe o vânătoare de vrăjitoare împotriva lor.

Opoziţia aşteaptă ajutor occidental

Revoluţia este foarte puternică în zonele rurale, oraşele mici şi în suburbiile clasei muncitoare. Deşi revoluţia este cel mai bine reprezentată în rândul populaţiei sunite, se observă însă şi activişti din rândul minorităţilor, creştini şi chiar alauţi. Însă spre deosebire de suniţi, comunităţile minorităţilor rămân preponderent de partea regimului.

În ciuda deceniilor de atitudine anti-occidentală, opoziţia siriană mainstream se uită spre Vest pentru ajutor. Până şi liderii islamişti privesc mai degrabă spre Europa şi Statele Unite, decât spre statele arabe. Este inversul a ceea ce s-a întâmplat în Egipt. Acolo, protestatarii egipteni au răspuns deceniilor de dictatură pro-americană şi pro-israeliană, printr-o retorica anti-imperialistă. Dimpotrivă, opoziţia siriană asociază anti-imperialismul şi critica Occidentului cu regimul Assad. Un exemplu îl oferă un comandant militar din Douma, un islamist. „Aţi sprijinit jihadul împotriva Americii în Irak, nu? Iar acum vreţi ajutor american în lupta voastră împotriva regimului?” a intrebat Rosen nedumerit. „Sigur că da. Există o mare diferenţă între agresiune şi ocupaţie pe de o parte, şi a ajuta o ţară oprimată, pe de alta”, a răspuns rebelul sirian.