Un Ramadan revoluţionar: Primă(vara) arabă continuă

Sărbătoarea sfântă a musulmanilor din toată lumea este un moment de post, rugăciune şi introspecţie. Dar politica nu se opreşte în această lună, ba dimpotrivă. Este cel mai revoluţionar şi mai sângeros Ramadan de după 1979, anul Revoluţiei islamice din Iran. FP face un bilanţ al revoltelor.

Dacă la vremea respectivă ayatollahul Ruhollah Khomeini decidea închiderea unor restaurante şi interzicerea muzicii la radio, acum în timpul sărbătorii este judecat preşedintele egiptean Hosni Mubarak, care riscă pedeapsa cu moartea. În Siria, regimul lui Bashar al-Assad continuă reprimarea în sânge a revoltelor, iar Arabia Saudită, Bahrainul şi Kuwaitul şi-au retras ambasadorii în semn de protest. Dacă în unele state arabe mişcările de protest au fost ucise în faşă, în altele confruntările între contestatari şi regim s-au transformat în război civil. Indiferent dacă au obţinut mici victorii sau nu, revoluţionarii Primăverii arabe îşi continuă lupta şi în luna sfântă.

Egipt 

Protestele şi manifestaţiile din Piaţa Tahrir au continuat şi după înlăturarea preşedintelui Mubarak din cauza frustrărilor faţă de lentoarea reformelor. Dar Consiliul Suprem al Forţelor armate, care a preluat puterea, a golit piaţa cu o duzină de tancuri trimise să restabilească ordinea. Armata vrea să se asigure că protestele de Ramadan nu-i vor ameninţa puterea. În paralel, a început procesul fostului dictator Mubarak, a fiilor săi şi a fostului ministru de interne Habib el-Adly, care a fost televizat în toată lumea arabă.

Yemen

Câteva sute de mii de oameni ieşiţi în stradă pentru a cere demisia preşedintelui Ali Abdullah Saleh, care conduce ţara de 33 de ani, încurajaţi de căderea lui Mubarak, n-au fost de ajuns să-l convingă pe acesta să demisioneze. Nici denunţarea regimului său de reprezentanţi ai unor state occidentale, nici dezertarea în masă a unei întregi divizii armate sau trecerea mai multor triburi de partea protestatarilor, nu l-au determinat pe liderul yemenit să renunţe la putere. Chiar şi rănit în urma unei bombe detonate în moscheea prezidenţială, Saleh refuză să plece definitiv în exil. El a respins un plan de tranziţie democratică iniţiat de ţările din Golf şi a pornit o contraofensivă împotriva insurgenţilor care au câştigat teren în sudul ţării,

Arabia Saudită

Cunoscut pentru stabilitatea sa politică, Regatul s-a confruntat totuşi cu marşuri relativ mici de protest mai ales în oraşele şiite din est. Regele Abdullah a reacţionat însă promt, înăbuşind revolta prin anunţarea unui pachet social de 130 de miliarde de dolari. Faţă de revoltele din alte ţări, Riadul a avut o poziţie ambiguă. A trimis soldaţi în Bahrain în sprijinul regimului Khalifa, care au reprimat protestele paşnice din Manama. În schimb, în cazul Siriei, regele Abdallah a condamnat dur regimul Assad şi masacrarea protestatarilor de către acesta. Mai mult, şi-a retras ambasadorul din ţară. Singurul criteriu pare să fie susţinerea sunniţilor.

Bahrain

Primăvara Arabă a eşuat la Manama, sub tancurile regimului aparţinând minorităţii sunnite. Zeci de protestatari au fost ucişi, alte câteva sute răniţi sau arestaţi. Până şi simbolicul Monument al Perlei din centrul capitalei Manama a fost distrus de regim. În ciuda „dialogului naţional”, clamat de Regele Hamad bin Isa al-Khalifa, cel mai mare partid de opoziţie şiit Wefaq acuză ignorarea cererilor sale. Iar sutele de protestatari s-au întors în stradă la sfârşitul lunii iulie pentru a protesta împotriva rezultatelor dialogului dintre putere şi opoziţie, dintre sunniţi şi şiiţi.

Siria

Peste 2.000 de sirieni au fost ucişi în timpul reprimării brutale a protestelor de către preşedintele Assad. Violenţele s-au intensificat în timpul Ramadanului după ce armata siriană a atacat oraşele Hama şi Deir al-Zour, dar activiştii speră ca Sărbătoarea Sfântă să le permită să organizeze proteste şi mai mari.

Libia

Rebelii libieni au obţinut recent câteva victorii militare şi diplomatice importante. Consiliul Naţional de tranziţie libian a fost recunoscut până la urmă de SUA prin vocea secretarului de stat Hillary Clinton ca reprezentantul legitim al poporului libian şi ar putea primi o parte din activele în valoare de 30 de miliarde de dolari, îngheţate ca urmare a sancţiunilor impuse regimului Gaddafi.
Dar în ciuda ofensivei rebelilor, Gaddaf controlează încă părţi importante ale ţării şi nu este dispus să renunţe.

Maroc

Spre diferenţă de protestatarii din Egipt şi Tunisia, marocanii n-au cerut căderea regimului, a monarhiei, ci au făcut doar apel la reforme democrtaice, mai multe drepturi pentru femei şi minorităţi precum şi o restrângere a puterilor regelui. Regele Mohammed VI a răspuns prin elaborarea unei noi Constituţii care dă mai multă putere unui premier ales şi care garantează independenţa justiţiei. Chiar dacă referendumul constituţional a fost validat cu 98% din voturi, Mişcarea prodemocratică 20 Februarie l-a boicotat iar protestele au continuat la sfârşitul lunii iulie pe străzile din Tangier şi Casablanca, cerându-se reforme mai substanţiale.

Algeria 

Deşi părea să urmeze un scenariu similar ca în Tunisia, ţara n-a scăpat de preşedintele Abdelaziz Bouteflika. După violenţele sporadice, în care au murit cel puţin cinci oameni, nu s-au mai înregistrat proteste semnificative. Algerienii au cerut oricum mai degrabă pâine decât reforme politice. Iar guvernul a replicat promt prin reforme economice, inclusiv o creştere cu 25% a cheltuielilor publice pentru protecţie socială.

Tunisia

Ţara de unde a plecat valul revoluţionar odată cu răsturnarea dictatorului Ben Ali va organiza alegeri în octombrie, dar unele partide de opoziţie acuză faptul că acoliţii lui Ben Ali menţin o influenţă considerabilă în cercurile puterii. Eroii Revoluţiei Iasomiei au ieşit din nou pe stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de lipsa de oportunităţi, de joburi. În plus, tensiunile dintre establishmentul secular al ţării şi mişcările islamiste, tot mai populare, s-au accentuat în ultima vreme.