Protestatarii sirieni: “Tăcerea voastră ne ucide”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corriere della Sera, Milano: După atentatele din 11 septembrie, occidentalii au cerut arabilor să adopte democraţia. Când astăzi aceştia din urmă o adoptă cu preţul vieţii, ca în Siria, europenii nu reacţionează, incapabili să gereze problemele care apar dincolo de frontierele lor, regretă fondatorul comunităţii Sant’Egidio.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Sunt cel puţin zece ani – de la tragicele evenimente din 11 septembrie 2001 – de când le cerem musulmanilor să abordeze cu seriozitate tranziţia spre democraţie şi să respingă violenţa. Combaterea terorismului şi promovarea democraţiei au fost principalele justificări pentru intervenţia militară în Irak. În prezent, de câteva luni, lumea musulmană este agitată. Se doreşte libertatea.

Este vorba de un impuls vital al tinerei generaţii, în jurul căreia au apărut noi contexte sociale. Fiii globalizării au învins teama care paraliza societăţi întregi. În Tunisia şi în Egipt, dictatorii care se aflau la putere de mult timp au fost înlăturaţi. Este greu de spus ce viitor va avea “primăvara arabă” care pătrunde pe scena politică. Cu toate acestea, mulţi analişti occidentali se limitează doar la următoarea întrebare: vor fi sau nu favorizate mişcările islamiste?

Occidentul, între indiferenţă şi realism

Este o întrebare care evidenţiază preocupare şi lipsă de încredere faţă de posibilitatea tranziţiei democratice. Garanţiile că mişcările islamiste nu vor ajunge la putere au fost argumentul legitim al dictatorilor arabi. Dar conceptul de “islamism” a devenit unul generic. Trebuie să se facă distincţie între diferiţii actori politici musulmani, pentru că această formulă include democratici, conservatori, dar şi extremişti şi terorişti...

În Turcia (ţară care are a doua armată ca mărime din cadrul NATO), la guvernare se află un partid islamist. Interesul redus manifestat de europeni faţă de “primăvara arabă” arată că societăţile noastre civile nu intenţionează să aibă vreo influenţă asupra mişcării democratice arabe. Pe o pancartă a manifestanţilor din Siria scria: “Tăcerea voastră ne ucide”. Un mesaj adresat Occidentului. Siria este un caz în care occidentalii par a fi de-a dreptul blocaţi. Şi nu este doar efectul conflictului din Libia sau al crizei economice. Faţă de Assad a fost mereu o atitudine realistă. Iar acest lucru se vede în oraşul Hama. În anul 1982, acţiunile de reprimare ale regimului Afez al-Assad au condus la moartea a 20 000 de sirieni, care erau coordonaţi de mişcarea Fraţii Musulmani. Acel masacru a fost urmat de o tăcere generală. A câştigat realismul în faţa unui regim “progresist” capabil de o politică internaţională abilă şi protejat de umbrela sovietică. În acelaşi an, miliţiile creştine libaneze (susţinute de armata israeliană) au ucis aproximativ o mie de palestinieni în taberele de refugiaţi Sabra şi Chatila. În acest caz, opinia publică, mai ales cea cu vederi de stânga, s-a mobilizat. [...]

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite