Primăvara Arabă: Urmează Algeria?

Cu Tripoli aproape în mâna rebelilor, regimul algerian se teme să nu fie următorul de pe listă.

Algeria, cea mai mare ţară africană, pare să se confrunte cu aceleaşi ingrediente structurale care au declanşat iniţial Primăvara Arabă: tineri nemultumiţi, şomaj extins, un regim şubred care se opune implicării şi consultării opiniei publice în luarea deciziilor guvernamentale. Protestele care au inflamat lumea arabă au pornit de fapt în Algeria. Chiar inainte de protestele împotriva lui Ben Ali, oraşele algeriene erau în plină efervescenţă protestatară. Apoi intensitatea lor a început să scadă.
Atunci de ce nu se întâmplă nimic? Pentru că „Algeria este o naţiune bântuită; teama de întoarcerea la teroarea şi violenţele anilor ‘90 este atât de mare încât a funcţionat ca o frână în calea Primăverii Arabe chiar înainte ca iarna să se fi terminat. Memoria deceniului pierdut este atât de puternică printre algerieni încât nu există apetit pentru întoarcerea în abis”, spune Bruce Riedel, un fost analist CIA. În 1990, Frontul Salvării Islamice a câştigat alegerile locale, apoi pe cele parlamentare şi era cât pe ce să formeze guvernul când armata a intervenit preluând puterea. A fost începutul unui deceniu de teroare, pe fondul rebeliunii forţelor islamiste. 160.000 de oameni au fost ucişi. Spaţiul public a devenit scena ciocnirilor dintre grupări extremiste şi armată. Alegerea în 1999 a preşedintelui Abdelaziz Bouteflik a adus regimului mai multă legitimitate şi oportunitatea promovării unui pachet atractiv de reforme şi amnistie prin care să îi convingă pe insurgenţi să depună armele. Însă adevărata putere se află încă în mâna generalilor.
O eventuală ruptură pe linii regionale a Libiei, între Tripolitiania şi Cyrenaica, este privită cu teamă de Algeria. Acesta a şi fost motivul pentru care regimul Bouteflik a votat împotriva rezoluţiei Ligii Arabe care cerea impunerea unei zone de interdicţie aeriană. În viziunea Algeriei o susţinere a rebelilor ar fi deschis posibilitatea creării unui sanctuar jihadist în Libia. Iar pe fondul unei insurgenţe islamiste aflate în legătură cu Al-Qaeda, un „safe haven” jihadist în ţara vecină ar fi fost ultimul lucru pe care Algeria şi l-ar fi dorit. 
Într-un fel, spune Bruce Riedel, „Algeria este prinsă între teama de a reveni la haos şi violenţă în cazul în care regimul îşi relaxează controlul asupra societăţii şi problemele sale structurale care cer ample reforme politice şi economice”.