Piraţii germani mai câştigă o bătălie electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susţinătorii Partidului Piraţilor sărbătoresc o nouă victorie a formaţiunii lor în alegeri.
Susţinătorii Partidului Piraţilor sărbătoresc o nouă victorie a formaţiunii lor în alegeri.

După ce a intrat în toamna trecută pentru prima dată în Parlamentul din Berlin, Partidul Piraţilor a reuşit la sfârşitul săptămânii trecute să „cucerească” şi legislativul din Saarland. Piraţii îi „îngroapă” pe partenerii de coaliţie ai Angelei Merkel, liberal-democraţii de la FDP, scrie presa germană.

Chiar dacă este vorba despre un Land mic cu doar un milion de locuitori, alegerile din Saarland sunt primele dintr-un set de alegeri regionale care vor decide soarta FDP şi a coaliţiei. Cu încă un eşec la activ – doar 1,2% dintre voturile exprimate – al liberalilor, Merkel se vede nevoită să-şi caute deja un alt partener de guvernare pentru perioada de după alegerile parlamentare din 2013. Pe lângă victoria CDU din Saarland, nu poate fi ignorată nici noul succes al Partidului Piraţilor care a obţinut 7,4% din voturi, mai mult decât Verzii, care au avut un procent de 5%. Şi asta în condiţiile în care lista naţională şi cele trei liste comunale ale formaţiunii au fost alcătuite pe ultima sută de metri. Comentatorii politici vorbesc deja despre posibilitatea ca piraţii să treacă şi pragul Bundestag-ului la alegerile generale. „Succesul acestor piraţi care până de curând nici nu aveau o platformă politică nu este o întâmplare, după cum au arătat alegerile din Saarland. Partidul Piraţilor răspunde unei dorinţe grassroot de implicare în politică, pe care liberalii şi Verzii nu pot s-o ofere”, scrie cotidianul Sueddeutsche Zeitung.

„Piraţii au dovedit pentru prima dată că pot captura mai mult decât o mare metropolă şi că pot avea priză şi la votanţii mai în vârstă din provincie”, observă şi cotidianul Financial Times Deutschland. Iar tabloidul Bild se întreabă dacă aceştia vor lua locul FDP ca liberali ai epocii post-industriale.

Deocamdată piraţii din Saarland vor trimite patru deputaţi în Landtag , iar reprezentanţii lor sunt ei înşişi surprinşi de rezultat şi au prea puţină experienţă în chestiuni legislative. Aceasta a fost de fapt principala problemă şi critică cu care s-au confruntat piraţii şi după victoria din Berlin. Trei dintre cei patru noi deputaţi ai Piraţilor în Landtag-ul din Saarland sunt de profesie informaticieni sau administratori de reţea şi au peste 30 de ani. Mezina este Jasmin Maurer, o tânără de numai 22 de ani care conduce organizaţia de tineret locală a formaţiunii.

Capul de listă al piraţilor, Andreas Augustin, s-a alăturat piraţilor în 2009 ca formă de protest faţă de legislaţia de restricţionare a unor site-uri propuse de ministrul muncii Ursula Van der Leyen. El este şi trezorierul formaţiunii şi a împrumutat 10.000 de euro pentru campanie de la colegii piraţi din Renania de Nord Vestfalia, scrie revista Spiegel. Michael Neyses, al doilea pe listă, este şi mai nou în partid. El a intrat abia în luna noiembrie în formaţiune şi nu avea nici cont de Twitter – o excepţie curioasă într-un partid al ahtiaţilor după Internet.  „Vreau să arăt în Landtag cum se face o politică cu adevărat apropiată de oameni”, spune administratorul de reţea în vârstă de 43 de ani.  Al treilea pirat, Michael Hilberer, software developper la SAP în vârstă de 32 de ani, susţine că a intrat în partid pentru că simţea că nicio altă formaţiune nu-l reprezintă. 

Programul piraţilor din Saarland este centrat pe transparenţa veniturilor parlamentarilor şi implicarea mai puternică şi mai directă a cetăţenilor în luarea deciziilor. De asemenea, el cere instituirea dreptului de vot începând cu 16 ani şi eliminarea taxelor de studiu.

Transparenţa este însă motto-ul. Astfel reuniunile fracţiunii pirate din Saarland vor fi deschise pentru oricine vrea să participe şi vor fi transmise live pe Internet. Cei patru noi parlamentari recunosc însă că mai au multe de învăţat. „Avantajul lor este însă că atrag susţinere din partea tuturor cetăţenilor nemulţumiţi de establishmentul politic”, scrie Spiegel. Piraţii au reuşit să atragă câte 15% din voturile care se duceau înainte spre CDU, SPD sau Die Linke. În plus, ei au reuşit să moblizeze o mare parte a electoratului care nu iese la vot. „Piraţii sunt un fenomen. Bazinul lor electoral nu poate fi redus la ahtiaţii după internet, ei atrag alegători din toate păturile sociale”, explică Manfred Gullner, director al institutului de sondare a opiniei publice Forsa.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite