PATRIR - România a primit premiul World Vision Internaţional pentru pace

Premiul pentru activităţi de peacebuilding şi reconciliere postconflict se acordă anual de ziua internaţională a păcii, 21 septembrie. FP România a discutat la începutul anului cu fondatorul PATRIR (Peace Action Training and Research Institute of Romania), norvegianul Kai Brand Jacobsen.

Expert în mediere, Kai este chemat să facă traininguri de peacebuilding şi leadership în jurul lumii, iar faptul că institutul său, PATRIR, are sediul în România îi este de un real ajutor. Cât şi cum este folosită în ţara noastră specială expertiză a acestui profesionist global românizat?
 
FP România: Faptul că PATRIR este localizat în România este un avantaj sau un dezavantaj?
Kai Jacobsen: Faptul că suntem localizați în România nu numai că nu a fost un impediment ci a avut o valoare centrală în succesul institutului pe plan internațional. Este interesant de analizat, pentru că România oferă unicitate institutului nostru. În primul rând, un punct pozitiv a fost faptul că nu avem sediul în Europa Occidentală sau America de Nord, deci nu există o asociere negativă în acest sens. Nu că ar fi fost ceva dezagreabil dacă am fi fost localizați acolo, dar unii actori, care ne solicită, ne percep ca fiind mai obiectivi, imparțiali. Am fost obligați, în unele misiuni, să intermediem negocieri informale în diferite regiuni (în special în Asia), iar faptul că venim din România, alături de competență și experiență, ne-a ajutat să îndeplinim mai ușor respectivele obligații. De asemenea, faptul că venim din România ne face să fim văzuți ca independenți, iar în unele locuri există o asociere personală cu România. Mi s-a întâmplat în Sri Lanka, Palestina, Iordania și Sudan să vorbesc cu persoane aflate în funcții importante care-și făcuseră studiile în România. În Palestina și Sri Lanka am dialogat efectiv în limba română. După treizeci de ani, acei oameni vorbeau română la fel de bine ca cea care se aude pe străzile Clujului, Sibiului sau Bucureștiului. Ce este interesant, și un motiv de mândrie pentru noi, este că PATRIR este prima agenție din România care lucrează la nivel internațional - din Guatemala în Burma, din Sri Lanka în Irak și Palestina și din Transnistria în Irlanda de Nord - și care este o organizație complet românească.
 
Sunt Ministerul Apărării sau al Afacerilor Externe interesate să folosească expertiza dumneavoastră și a PATRIR în peace building, așa cum o fac instituţii din alte state?
Această arie de expertiză este nouă în România și încă nu există mecanismele sau experiența istorică necesare pentru a ne aștepta ca totul să funcționeze fără nicio sincopă. Există însă un interes pentru acest domeniu. Ca exemplu, în ultimii ani, Institutul nostru a fost implicat în colaborări strânse cu instituții-cheie ale statului roman - Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe și Senatul -, dar și cu universități, institute de cercetare sau reprezentanții Națiunilor Unite în România. Am semnat un parteneriat cu Universitatea Națională de Apărare și colaborarea a fost excepțională. Profesionalismul și dedicația sunt remarcabile. De curând, un ofițer superior al colegiului a participat la unul din programele noastre internaționale. De asemenea, a fost prezent și consilierul președintelui Senatului, un ambasador român etc.
 
Înțeleg autoritățile române rolul și scopul acestui tip de pregătire, sau e doar un exercițiu mimetic?
Ca institut, este datoria noastră să ne adresăm acestei chestiuni, pentru că domeniul “peace building-ului” și al prevenirii conflictului violent este unul relativ nou în România. Românii au o lungă istorie a angajamentului în misiuni internaționale de “peacekeeping” alături de Națiunile Unite și, în mod deosebit, în ultimele două decenii, cu managementul crizei în diferite teatre: Irak, Afganistan și altele. Ce am observat, când discutăm cu oficiali, cu oameni din guvern sau cu birocrați, este că există un interes autentic față de acest subiect, dar că e o sarcină dificilă pentru un intelectual sau o organizație din acest domeniu să explice efectiv în ce constă activitatea noastră, din cauza lipsei unor puncte comune de referință.
 
Interesul însă există. Spre exemplu, am fost solicitat să conferențiez la Universitatea din București, la cea din Cluj, iar cu Babeș-Bolyai avem chiar o colaborare în cadrul unui nou program de master care pune accentul pe “peace building” și recuperare post-conflict. Anul acesta am fost rugat să mai țin odată un program pe care l-am desfășurat anul trecut pe tematica managementului crizei și a leadership-ului strategic, care era destinat ofițerilor superiori și îi familiariza pe aceștia cu o abordare de tip peacebuilding atunci când trebuie soluționată o criză. Acest program a fost atât de apreciat încât ni s-a cerut să devină o componentă permanentă a trainingurilor pe care le ținem la Colegiul de Apărare. Ce am observat este că intelectual, conceptual și operațional, această perspectivă este foarte nouă.
 
Noutatea conceptului a făcut ca finanțarea programelor pe care le desfășurați să beneficieze de fonduri externe și mai puțin de cele interne? Sau mai sunt și alte cauze?
Tradițional, într-adevăr, am fost susținuți mai mult de state ca Marea Britanie sau Finlanda sau de Comisia Europeană decât de statul român sau alte organizații românești. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fie privit ca un aspect negativ, pentru că e nevoie de timp până când instituțiile unui stat reușesc să înțeleagă și să se concentreze asupra transformării felului de abordare al unui conflict. Spre exemplu, guvernul britanic are un document strategic de sine stătător, modificat o dată la câțiva ani, care se referă la prevenirea conflictelor și la peacebuilding. De asemenea, la nivelul instituțiilor guvernamentale au mai multe echipe mandatate explicit să efectueze astfel de activități. Foreign Office are un grup de soluționare a conflictelor, Ministerul Apărării are un grup destinat acestui tip de activitate și Departamentul pentru Dezvoltare Internațională încearcă să creioneze o nouă abordare guvernamentală.
 
O chestiune care se discută din ce în ce mai mult în România se referă la felul în care putem să ne înbunătățim coordonarea, coerența și eficiența. Această abordare presupune o acțiune concertată din partea instituțiilor statului. Ea constată că există diferite ministere sau instituții care uneori sunt mandatate să facă același lucru. Dar multe din aceste instituții nu colaborează. Deci ești obligat să creezi un soi de inteligibilitate a acțiunii, pentru ca fiecare instituție să înțeleagă modul de funcționare, abordările și mandatul celorlalte și a le face, în final, să colaboreze.
 
Bineînțeles asta nu se întâmplă doar în România, este o abordare internațională, atât în interiorul guvernelor dar și pe teren, în zonele de conflict, unde interacționează armate, guvernele naționale pe teritoriul cărora se desfășoară conflictul, agenții internaționale și organizațiile societății civile. De asemenea, și noi, cei care încercăm să construim acest tip de interacțiune trebuie să ne armonizăm experiențele și diferențele conceptuale, pentru a crea complementaritate. Nu sugerez o abordare omogenă, ci doar că trebuie înțelese valorile și calitățile diferiților actori implicați. Acest lucru încercăm să îl facem și noi în România prin invitarea unor experți cu formații intelectuale diferite, care se cunosc, interacționează și încearcă să colaboreze. Un program recent a reunit experți guvernamentali, jurnaliști, militari, reprezentanți ai Națiunilor Unite, aducându-i pe aceștia în România, și obișnuindu-i să lucreze împreună. Același lucru îl fac și Ministerele Apărării și Afacerilor Externe, care încearcă să își pregătească oamenii să lucreze împreună mai bine în teatrele de operațiuni. Chiar dacă lucrăm mult la nivel național - cu universități, Ministerul Educației, inspectorate, poliție etc. - pe chestiuni ce țin de managementul conflictului, pe plan internațional, România este abia în faza incipientă de dezvoltare a cooperării și probabil acesta este unul din motivele pentru care nu există încă în România finanțări cantitativ similare celor din străinătate.
 
Kai Brand Jacobsen este fondatorul Peace Action Training and Research Institute of Romania (PATRIR).