Oraşele sărace din vestul Germaniei refuză să mai finanţeze estul

Mina Zollverein din Essen este un simbol al Ruhr-ului. În această regiune afectată de declinul industriilor tradiţionale ale cărbunelui şi oţelului, transferurile financiare către Est au forţat îndatorarea puternică a oraşelor.

Afectate puternic de şomaj, dezindustrializare şi depopulare, mai multe oraşe din regiunea Ruhr vor să rupă pactul de solidaritate, prin care au fost obligaţi după reunificare să transfere miliarde de dolari pentru reconstrucţia Germaniei de est.

Argumentul principal al primarilor acestor localităţi este că, la 20 de ani după reunificare, sarcina de a pune pe picioare economia şi infrastructura estului a fost îndeplinită. În prezent, potrivit programului celui de-al doilea Pact de Solidaritate , Germania de Est trebuie să primească în total 156 de miliarde de euro cu titlul de ajutoare financiare în perioada 2005-2019 de la Bund, de la guvernele Land-urilor şi de la municipalităţi, indiferent de situaţia financiară a acestora, scrie Spiegel.

În regiunea industrială Ruhr, afectată de declinul industriilor sale tradiţionale ale cărbunelui şi oţelului, aceste transferuri financiare au forţat îndatorarea puternică a oraşelor.  Oraşul Essen de exemplu a acumulat o datorie de 2,1 miliarde de euro, din care o treime o reprezintă banii împrumutaţi pentru contribuţiile la Pactul de solidaritate.

„Trebuie să punem capăt acestei redistribuţii geografice”, spune Klaus Wehling, primarul SPD din Oberhausen, altă localitate puternic îndatorată. Mai radical, primarul din Dortmund, Ullrich Sierau, a declarat pentru Sueddeutsche Zeitung că „pactul de Solidaritate este un sistem pervers care nu mai are nicio justificare în prezent”. În opinia sa, este imposibil să le explici cetăţenilor de ce oraşele sărace din regiunea Ruhr trebuie să se îndatoreze puternic pentru a plăti pentru Pactul de solidaritate.

„Estul este acum atât de bine încât cei de acolo nu mai ştiu ce să facă cu banii, pe când noi suntem strâmtoraţi. Noi avem nevoie mult mai mare de aceste fonduri aici pentru că regiunea Ruhr necesită investiţii mai mari în infrastructură şi educaţie”, susţine la rândul său Frank Baranowski, edilul din Gelsenkirchen.

Replica est-germanilor

De cealaltă parte, est-germanii nu au întârziat să contraatace.  „Dezbaterea dusă de vest-germani despre Pactul de Solidaritate este o otravă pentru climatul social din Germania. Landul Renania de Nord Vestfalia a acumulat datorii uriaşe din cauza unei politici industriale greşite. Şi acum autorităţile încearcă să ne facă răspunzători pentru propriile condiţii greceşti”, a declarat secretarul general al CDU pentru Landul Saxonia, Michael Kretschmer.  Chiar şi membri ai SPD precum preşedintele Land-ului Mecklemburg Vorpommern Erwin Sellering au criticat declaraţiile primarilor social-democraţi. „Avem nevoie de predictibilitatea şi de solidaritatea pe care se bazează Pactul”, crede Sellering.

Într-adevăr sutele de miliarde de euro pompate în Germania de Est sunt vizibile dacă te uiţi la autostrăzile moderne, la mall-urile noi şi centrele renovate. În schimb, multe oraşe din vestul Germaniei par părăsite. „Zone pietonale dezafectate, piscine închise, clădiri degradate – acesta nu este un clişeu, ci un adevăr. Multor comune le lipsesc banii pentru a-şi reabilita infrastructura”, scrie Spiegel.

Criza economică a accentuat dificultăţile. Funcţionarii publici recurg la greve pentru a obţine salarii mai mari iar băncile ameninţă oraşele aflate în faliment cu întreruperea împrumuturilor.  În plus, deficitele bugetare ale comunelor sunt foarte mari, numai 4 din cele 400 din Renania de Nord având un buget echilibrat în 2009.  Mai multe teatre şi grădiniţe au fost închise. Iar între 1993 şi 2008, oraşele din bazinul Ruhr au plătit 2,3 de miliarde de euro pentru pactul de solidaritate. Ca urmare, solidaritatea cu Estul ar putea să devină o temă centrală a campaniei pentru parlamentarele din cel mai mare Land german ca populaţie, Renania de Nord-Vestfalia, care vor avea loc pe 13 mai.

Se justifică solidaritatea?

În ciuda declaraţiilor belicoase ale primarilor din Vest, calculele Ministerului german de finanţe arată că fără pactul de solidaritate şi fără finanţările de la UE, cele cinci Land-uri est-germane nu ar putea supravieţui. Estul n-ar putea să suporte decât 32,4% din cheltuielile sale, mai ales din cauza producţiei şi consumului mai mic în raport cu Vestul, cât şi a încasărilor mai mici din taxe şi TVA.

Est-germanii câştigă în continuare în medie 75% din salariul brut din Vest, iar, potrivit unui studiu realizat de cinci institute de cercetări economice, din 500 de întreprinderi dominante în Germania, doar 7 au sediul în est. Ca urmare există şi în Est critici la adresa Pactului de solidaritate, care acuză faptul că banii sunt prost distribuiţi, fiindcă toţi primesc câte ceva, indiferent că sunt bogaţi sau săraci.