Cum funcţionează neo-feudalismul rus, marca Putin
0
Revenirea fostului premier la Kremlin readuce în prim plan discuţia despre natura sistemului putinist. În cele din urmă, care sunt contururile sale? Putin a construit un sistem în care administrarea statului a devenit o afacere monopolistă, iar elita rusă a piratat unul dintre cele mai bogate state din lume – constată profesorul rus Vladislav Inozemţev.
Interviu din Dosarul "Sistemul Putin", apărut în numărul 27 al FP România.
FP România: Cum descrieţi sistemul patronat de Vladimir Putin?
Vladislav Inozemțev: Într-un articol publicat anul trecut într-o prestigioasă revistă din Statele Unite am folosit termenul de „neo-feudalism”, pentru că identificam ca esenţă a sistemului un tip foarte specific de vasalitate. În Rusia contemporană, majoritatea poziţiilor din ierarhia birocratică sunt ocupate de oameni complet loiali autorităţii centrale şi celor care i-au numit. „Verticala puterii” oferă un mecanism de conversie a puterii în bani, iar la fiecare nivel al ierarhiei mita şi parohialismul clientelar nu sunt doar tolerate, ci încurajate în schimbul loialităţii faţă de superiori. Prin natura sa, acest sistem presupune o „tranzacţie” – loialitatea politică în schimbul permisiunii de a exploata financiar teritoriile şi companiile pe care le ai în subordine. Domnul Putin permite loialiştilor săi să ia mită, asigurându-le imunitate în faţa legii, dar cerându-le în schimb să implementeze directivele centrului şi să suprime orice opoziţie. Sistemul se teme profund de proliferarea libertăţilor politice şi a opoziţiei, pentru că sunt incompatibile cu perspectiva sa feudală. Aceşti birocraţi devin liberi să opereze în „sfera lor de responsabilitate” („pe domeniul lor”) fără a avea nicio libertate atunci când depăşesc aceste limite. Domnul Putin acţionează în acelaşi fel, singura diferenţă fiind aceea că se simte liber să guverneze întreaga ţară fără nicio limită. În esenţă, întregul sistem funcţionează pe principiul: cel slab plăteşte tribut mai sus, iar cel puternic oferă protecţie mai jos.
Pe de altă parte, în Rusia există o completă fuziune între puterea administrativă şi mediul de afaceri. Este un stat corporatist, în care politica a devenit doar un alt tip de afacere. Elita conducătoare – atât din Moscova, cât şi din regiuni – este profund implicată în diferite afaceri şi seamănă cu o corporaţie care maximizează orice oportunitate de business pentru propria bunăstare. Loialitatea faţă de sistem deschide posibilitatea de a deveni imun în faţă oricărei reglementări şi de a-ţi folosi puterile şi pârghiile administrative pentru a controla circuitul banilor, inclusiv încasările fiscale sau alocările bugetare. Sistemul pare atât de natural, încât în urmă cu câteva săptămâni, Serghei Govoruchin, şeful campaniei electorale a domnului Putin, a declarat: corupţia este naturală în Rusia, „a existat din timpuri imemoriale, în anii ’90 a fost înlocuit cu jaful”, dar acum, datorită înţelepciunii lui Putin, „ţara s-a întors la o corupţie normală şi civilizată”. În cele din urmă, orice încercare de a lupta cu mita sau de a institui reguli de competiţie autentică în Rusia vor eşua sub domnia lui Putin. Utilizarea puterii politice pentru a obţine bani este înrădăcinată în fundaţia statului putinist.
Se clatină sistemul? Ascensiunea clasei de mijloc, trezirea societăţii civile offline, manifestaţiile de stradă, pe fondul încetinirii creşterii economice par să indice mişcări care se pregătesc să conteste sistemul.
Cred că sistemul este destul de stabil. Când l-am întalnit pe domnul Putin, împreună cu alţi experţi ruşi, în Novo-Ogariovo, la 6 februarie, mi-am dat seama ca nu îi pasă de protestele populare de pe străzile din Moscova şi Sankt Petersburg. Putin urăşte democraţia în mod natural, pentru că revoltele democratice din anii ’80 i-au curmat cariera de ofiţer KGB, iar mai târziu alegerile democratice din Sankt Petersburg din 1996 au pus capăt mandatului de primar al lui Anatoli Sobciac, iar Putin şi-a pierdut poziţia de adjunct al acestuia. Pe acest fond, Putin nu are motive să admire procedurile democratice. Crede profund că poporul nu ar trebui să se opună unui regim care reuşeşte să ofere un standard de viaţă tot mai ridicat şi este convins ca actualele proteste sunt inspirate de politicieni din opoziţie care acţionează la ordinul guvernelor occidentale. Crede ca protestele vor dispărea imediat după alegerea sa pentru un al treilea mandat, pentru că oamenii vor înţelege că acţiunile lor sunt inutile. Este convins că electoratul rus îl va prefera în orice circumstanţă oricărui alt candidat care l-ar putea contesta.
Provocările economice sunt, însă, mult mai acute şi mai serioase decât cele politice. Economia rusă este masiv dependentă de exporturile de gaz şi petrol iar bugetul statului depinde în proporţie de 50% de veniturile generate în acest sector. Dacă preţul petrolului se duce în jos, Rusia va avea mari probleme. Şi totuşi, domnul Putin este pregătit pentru acest lucru din moment ce ţara posedă imense fonduri de rezervă şi are capacitatea de a atrage creditori externi pentru a echilibra bugetul cel puţin pentru câţiva ani. De aceea, nici chiar o criză economică nu va putea să zdrobească leadershipul rus forţându-l să-şi schimbe modul în care conduce ţara. Sunt convins că domnul Putin nu va schimba nimic din sistemul actual dacă este reales. Iar probabilitatea unor revolte în stilul primăverilor arabe este extrem de redusă. Majoritatea ruşilor sunt preocupaţi de bunăstarea materială, iar în Rusia contemporană, acţiunea colectivă aduce mai puţine beneficii decât deal-urile informale, private şi deseori corupte.”
Cine formează elita statului putinist şi cum se ajunge acolo?
Este preponderent recrutată din cadrele fostului KGB sau din alte agenţii de aplicare a legii, reunindu-i pe aşa numiţii siloviki (de la cuvântul sila, forţă brutală) şi din managerii diferitelor companii comerciale transformaţi în birocraţi, fie din dorinţă de a-şi proteja interesele de afaceri, fie pentru a-şi spori averile. Aceşti oameni colaborează foarte eficient în timp ce construiesc sistemul care exploatează resursele naturale ale Rusiei şi controlează protestele poporului. Elita politică a Rusiei manageriază statul extrem de eficient, dacă prin eficienţă înţelegem maximizarea propriei puteri şi prosperităţi.
Ce şanse au cei mai meritoşi, într-o Rusie neo-feudală?
Există diferite căi pentru tinerii talentaţi. În primul rând, pot fi recrutaţi în straturile inferioare ale elitei puterii, un parcurs destul de obişnuit pentru absolvenţii facultăţilor din Moscova sau Sankt Petersburg. În al doilea rând, o mulţime de tinere talente încearcă să obţină poziţii bune în ţările occidentale - în principal în instituţii ştiinţifice şi de învăţământ - şi să emigreze. În al treilea rând, unii încearcă să devină manageri în diferite companii comerciale. Şi doar o proporţie extrem de mică încearcă să-si pornească propriile afaceri.
Care este, totuşi, viziunea lui Putin asupra modernizării economice?
Aceasta viziune pur şi simplu nu există. Domnul Putin face două erori majore. Pe de o parte, crede că este posibil să modernizeze doar anumite sectoare ale economiei, lăsându-le pe celelalte neatinse – de aceea îi place ideea de a identifica anumite sfere pentru a face progrese majore. Dar putem să vedem deja ca această strategie pur şi simplu nu funcţionează – cel mai bun exemplu este oferit de cele şase catastrofe consecutive ale industriei spaţiale din ultimul an. Dacă economia ca întreg nu funcţionează eficient, succesele sectoriale nu vor dura prea mult. Pe de altă parte, Putin crede că modernizarea înseamnă inovaţie – o idee falsă, din moment ce toate statele care s-au dezvoltat cu succes au făcut-o imitând, nu inovând. Putin vrea să investească miliarde de dolari în cercetari deja făcute de alte state, neglijând faptul că economia rusă este ostilă inovaţiilor. De aceea modernizarea economiei ruse merge atât de încet şi, eventual, va eşua.
Vladislav Inozemţev este profesor de economie şi director al Centrului pentru Studii Post-Industriale din Moscova.
Se încarcă comentariile...
