Atentatul de la Oslo reaminteşte de eşecul Multi-Kulti în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atentatorul de la Oslo şi-a justificat faptele criminale ca un act necesar stopării înaintării multiculturalismului, a islamizării în Europa. Într-o ediţie anterioară a FP România avocata turco-germană Seyran Attes explica pe larg de ce a eşuat Multi-Kulti în Germania, unde s-au format societăţi paralele, dominate de un Islam conservator. Tragedia din Norvegia indică intensificarea unui fundamentalism anti-islamist chiar şi

Interviu din ediţia nr. 21 a FP România,

La Conferinţă de Securitate de la Munchen de la începutul anului, premierul David Cameron a vorbit despre „ameninţarea interioară”, a celulelor islamiste, creată de îndelungata politică a neamestecului culturii majoritare în ghetto-urile culturale (musulmane) din Marea Britanie - care produc acum atentate la societatea tuturor. La scurt timp, şi preşedintele Nicolas Sarkozy constata eşecul integrării multora dintre musulmanii din Franţa. Prima a fost însă cancelara Angela Merkel, care a recunoscut încă din toamna trecută „decesul multiculturalismului”, adică eşecul strategiei germane de integrare a masivei minorităţi musulmane, mai ales de origine turcă, din ţară. Ce poate urma în state ca Germania? Liderii germani nu pot accepta că statul a devenit multicultural, dar enclavele musulmane sunt deja înrădăcinate. Avocata germană de origine turcă Seyran Ateş, apărătoare a drepturilor femeilor musulmane în Germania, face o evaluare a neînţelegerilor şi tensiunilor inter-culturale din republica federală – valabile şi în alte state ale „Eurabiei”.

Ce înseamnă, de fapt, Multi-Kulti în Germania?

Seyran Ateş: Noţiunea Multi-Kulti nu descrie o formă de societate, în care oamenii din mai multe culturi trăiesc împreună, ci o atitudine politică. O concepţie foarte adânc înrădăcinată despre cum trebuie să arate coexistenţa într-o societate multiculturală. Mulţi, care provin din spectrul politic de stânga, au spus până acum că neamestecul nemţilor în alte culturi din ţară este cea mai bună soluţie pentru o coexistenţă paşnică. Ei erau de părere că migranţii nu trebuie să înveţe germana şi nu văd nimic rău în privinţa societăţilor paralele. De fapt, au afirmat că nu există societăţi paralele. Iar autorităţile n-au vrut să discute public probleme precum căsătoriile forţate sau crimele de onoare, pentru că aceste discuţii i-ar stigmatiza pe emigranţi.

Noţiunea de integrare a devenit un termen foarte problematic în Germania, care nu este o ţară clasică de emigraţie. Prin contractarea de Gastarbeiter (muncitori-oaspeţi) la începutul anilor 1960, care urmau şi vroiau să se întoarcă în patria lor după un an, Germania s-a transformat însă în scurt timp într-o ţară de emigraţie. Doar o mică parte a muncitorilor s-au întors acasă după un an. Dar n-a existat o politică de imigrare realistă şi raţională. Legislaţia şi politica germană a fost şi este centrată pe gestionarea imigraţiei temporare.

Abia odată cu 11 septembrie 2001, a apărut un interes sporit în politică pentru imigranţii de primă generaţie şi pentru urmaşii lor. Trecutul Germaniei îngreunează dezbaterile deschise şi sincere despre diferite culturi şi religii. Eşti repede catalogat ca nazist sau rasist dacă te referi critic la alte culturi şi religii. Asta vine însă şi din faptul că mulţi politicieni germani se gândesc la asimilare atunci când vorbesc despre integrare. Iar multe familii de emigranţi nu vor să aibă nimic de-a face cu societatea germană. 

Situaţia este mult mai complicată decât o prezintă câţiva politicieni şi autori populişti. Optim ar fi ca toţi oamenii să înţeleagă ce înseamnă să trăieşti într-o lume globalizată şi într-o societate multiculturală. Dar pentru asta ar trebui ca oamenii să renunţe la o gândire naţionalistă şi cultural-şovină. Şi, să nu uităm religia. Este greu să vorbeşti despre o integrarea optimală atunci când gândirea religioasă este plasată mai presus de Constituţie şi de democraţie. Integrarea se loveşte de tema religiei în Germania, cât şi în restul Europei. Pentru a face progrese, poziţia Bisericii şi legislaţia de reglementare a cultelor recunoscute ar trebui revizuite şi renegociate. Pentru că de la musulmani se aşteaptă recunoaşterea societăţii civile seculare, în timp ce bisericile creştine beneficiază de taxe incluse în impozitul pe venit luat de stat şi au şi o anumită putere politică.

Ce ar trebui să facă imigranţii din Germania?

Orice om matur trebuie să accepte că nu poate să se mute într-o altă ţară fără să arate un anumit respect faţă de acea societate. Dacă vrea să devină un membru activ al acelei societăţi, cu drepturi depline, trebuie să-i fie clar în ce societate a intrat şi că are şi obligaţii depline. Societăţile paralele, în care culturile se izolează într-un rol de victime şi în care mocneşte duşmănia faţă de societatea majoritară sunt cel mai rău lucru care se poate întâmpla unei societăţi multiculturale. Astfel se seamănă nelinişte în societate, iar copiii cresc într-o atmosferă duşmănoasă, în care li se transmite că “ceilalţi” nu sunt buni. Consensul minimal este Constituţia Germaniei, care se bazează pe ideea drepturilor universale ale omului. Nu trebuie să ne abatem niciun pas de la ea.  (…)

Care sunt mizele dezbaterii despre integrare? De ce a fost lansată acum?

Frica de islamizare nu este nejustificată. În Germania vezi tot mai multe văluri şi moschei. Iar Germania împarte această frică cu toate ţările europene, cu America de Nord şi chiar cu multe ţări musulmane. O anumită duşmănie faţă de străini şi emigranţi, pe care o găsim în fiecare ţară de pe Pământ, există desigur şi în Germania, iar politicienii folosesc acest fapt pentru a câştiga voturi. Majoritatea alegătorilor germani nu se lasă însă seduşi de astfel de metode murdare de campanie.

Succesul cărţii lui Thilo Sarrazin „Deutschland schafft sich ab” (Germania se destramă) arată câţi nemţi se tem de schimbări în societatea lor şi cât de puţin se încumetă să facă publice aceste temeri. Acesta este rezultatul faptului că în Germania este delicat să discuţi critic despre alte culturi fără să fii acuzat că eşti rasist sau fascist. Indiferent dacă ar fi vorba despre căsătorii forţate sau crime de onoare sau purtarea de năframe islamice de către fetiţe în şcoala generală.

Cine este mai responsabil pentru problemele curente în integrarea imigranţilor în Germania? Autorităţile sau liderii comunităţilor musulmane?

Germania a contractat în special muncitori de fabrică, cu puţină educaţie şi i-a tratat multă vreme doar ca forţă de muncă, nu ca oameni. Ca ţară de primire a emigranţilor, politica germană este principala responsabilă. Asta un înseamnă însă că muncitorii-oaspeţi şi descendenţii lor nu au nicio răspundere. Ţăranii şi ţărăncile simple, care au fost investigate din cap până în picioare în Turcia sau în alte ţări de origine pentru a se asigura că nu sunt au boli, nu au fost conştienţi de ce se întâmplă pentru a putea fi responsabilizaţi pentru urmări. Acestor oameni li se poate reproşa cel mult că n-au făcut mai multe eforturi să înţeleagă ţara adoptivă şi propriile lor condiţii de viaţă atunci când au realizat că nu vor pleca după un an.

Ce urmează după „moartea multi-kulti”?

Criticile la adresa multiculturalismului nu sunt noi. Ele se îndreaptă împotriva concepţiei potrivit căreia culturile care nu se amestecă deloc pot trăi separate, una lângă alta. Alăturarea unor culturi fără obiective şi valori comune nu este însă o soluţie bună pentru o societate multiculturală. Dacă unii cetăţeni şi politicieni declară moartea multiculturalismului, acest lucru trebuie înţeles în sensul că trebuie să găsim noi drumuri prin care să ne îmbunătăţim coexistenţa.

Se discută în fiecare zi despre integrare şi migraţie şi toţi îşi dau cu părerea. Nemţilor le place să dezbată şi mult timp. Dar problemele nu sunt rezolvate astfel, ci mai degrabă tocate, până ce se observă că ele s-au acutizat sau s-au rezolvat de la sine. De mulţi ani se încearcă minimalizarea efectelor emigraţiei şi menţinerea unui număr scăzut de nou-veniţi. Există o mare frică în legătură cu prăbuşirea sistemului social. Germania trebuie în primul rând să recunoască că este o ţară - o destinaţie - de emigraţie. Ori conştientizarea acestui fapt a lipsit atât mediului politic, cât şi marii mase a populaţiei. Înainte de această recunoaştere, nicio politică oricât de bineintenţionată nu va avea efect pentru că numai astfel poate fi dezvoltat un sentiment de “noi” în societate.

  • Seyran Ateş şi-a făcut un nume ca avocată turco-germană, apărătoare în justiţie a unor femei musulmane victime ale violenţei în familie. Specialistă în drept penal şi dreptul familiei, Ateş este o voce foarte critică la adresa comunităţii musulmane din Germania, care, în opinia ei, este mai conservatoare decât cea din Turcia. În 2008, a renunţat la cariera de avocată, după ce a fost atacată de soţul unei cliente în tribunal. Rămâne însă la fel de dedicată cauzei pentru care a pledat. Dovada este ultima sa carte - “Islam needs a sexual revolution”.
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite