Medicii români fug în străinătate, cei din Cehia luptă şi obţin creşterea salariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România medicii de familie refuză să semneze contractul-cadru, care îi obligă la informatizarea cabinetelor, la investiţii în carduri şi semnătură electronică. Mulţi dintre ei se pregătesc să plece în străinătate. În Cehia, în schimb, medicii au ameninţat şi ei cu plecarea, dar s-au organizat într-o mişcare puternică care a convins guvernul să le crească salariile.

Medicii de familie români vor fi obligaţi să aducă în cabinet internet de bandă largă, să cumpere cititoare de carduri, care ar putea costa 500 de euro bucata şi să editeze datele pacienţilor pe carduri.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulatoriu, Cosmin Alexandrescu, dacă medicii semnează contractul în aprilie 2011, acest lucru va duce la închiderea cabinetelor. „Contractul-cadru, pe doi ani, nesocoteşte principiul consolidării bazei pentru a întări întregul sistem, decapitează liberalismul profesiei medicale, afectează drepturile pacienţilor şi încearcă subjugarea birocratică a medicilor din asistenţa primară, promovând falsa dezbinare şi deprofesionalizarea", au subliniat reprezentanţii medicilor de familie, în cadrul conferinţei organizate de Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor de Medicina Familiei. Ei au ameninţat că vor acţiona în justiţie toate actele normative ce „încalcă legislaţia în vigoare şi drepturile fundamentale ale pacienţilor şi medicilor" şi că vor sesiza Uniunea Europeană privind "gravele încălcări ale directivelor europene".

Zona gri din străinătate

Medicii români care iau drumul străinătăţii nu scapă nici ei automat de probleme. În Belgia, 35% dintre medicii europeni care practică sunt români, dintre care majoritatea nu sunt înregistraţi. „Ei lucrează într-o zonă gri pentru că majoritatea nu au nici măcar un număr de securitate socială, obligatoriu pentru a exista în baza de date, pentru a cotiza”, susţine Marc Moens, reprezentant al asociaţiei sindicatelor medicale belgiene, citat de cotidianul „De Standaard”, preluat de Presseurop .

Cum între 2000 şi 2009 doar patru medici s-au înregistrat, „nimeni nu ştie unde sunt, ce fac şi cu cât sunt plătiţi ceilalţi, ceea ce facilitează abuzurile”, deplânge Moens. Totuşi el nu este de acord cu fluxul mare de medici care pot veni să practice în Belgia, în timp ce numărul medicilor belgieni este limitat de lege.

Victoria medicilor în Cehia – un exemplu?


Există şi cazuri mai fericite decât cel al României, unde proteste similare ale medicilor au convins guvernul să aloce mai multe fonduri. La sfârşitul anului 2010, aproximativ 4 000 de medici din spitale, care ameninţau cu părăsirea Republicii Cehe la sfârşitul lui februarie 2011 dacă situaţia lor nu se ameliorează, au lansat mişcarea de protest „Mersi, noi plecăm”.

Aceasta a determinat guvernul premierului Petr Nečas la accelerarea reformei sistemului sănătăţii ca şi la creşterea salariilor. „Guvernul a găsit bani pentru medici. Companiile de asigurare vor scoate bani din rezervele lor",  informează „Hospodářské noviny”.

Vezi şi:

Adevărul: Medici de familie: Un milion de pacienţi inventaţi doar în Bucureşti

Adevărul de Seară: Medicii de familie gălăţeni se declară siliţi să emigreze: "Dezastrul din Sănătate ne obligă să ne căutăm de lucru afară"



În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite