Dosar Lobby: Cum se promovează interesele private la nivel politic

Întrucât conduce Asociaţia Registrului Român de Lobby, Laura Florea este adesea chestionată în numele pieţei de gen locale – una cu puţini actori declaraţi, dar cu un potenţial de zeci de milioane de euro. Discuţie cu multe volume de lobbying împrejur – iar aparte, unul de Drept Penal.

Articol din dosarul Lobbiştii României, publicat în FP România nr. 22 (mai/ iunie 2011). Adevărul şi FP România organizează marţi - 17 mai o dezbatere cu tema Despre Lobby şi alţi demoni.

FP România: Câteva cifre. Cam câte campanii de lobby sunt în România?
Laura Florea: Bussiness-ul de lobbying este subsumat unui domeniu mai larg, care se numeşte public affairs - însemnând relaţiile instituţionale, în mod special. O parte a public affairs înseamnă lobbying, ceea ce semnifică influenţarea deciziilor privind politicile publice de către grupurile de interese. Dacă m-aţi fi întrebat acum trei ani v-aş fi zis că numeri firmele de consultanţă pe degetele de la o mână, acum poate că aş zice pe degetele de la două mâini, dar... nu mai mult de atâta. Firmele au început să se preocupe de zona asta începând cu 2006, 2007. Adică după ce am aderat la Uniunea Europeană. Bruxelles-ul este din ce în ce mai aproape de noi, ei au nevoie de reprezentare în România, noi avem nevoie de reprezentare acolo. Dar domeniul se află încă la început.

Ce este, de fapt, lobby-ul?
Este dreptul nostru, câştigat cu greu la Revoluţie, de a vorbi cu aleşii neamului despre lucrurile care le fac. Fie că sunt cetăţeni, corporaţii, sindicate, patronate, ONG-uri, asociaţii de afaceri, toate aceste grupuri trebuie să poată să vorbească cu politicienii. Legislaţia este în mişcare. Modelele economice, politice şi socio-politice sunt în competiţie, cu atât mai mult legislaţia trebuie să urmeze societatea - şi atâta timp cât vor exista democraţia şi legiuitorii vor exista şi presiuni de modificare din toate părţile.

Dar nu oricine poate angaja consultanţi.
Încă destul de puţini o fac cu ajutorul consultanţilor. Dar din ce în ce mai mulţi. Şi avocaţii fac lobby. Sigur, ei numesc asta ca fiind reprezentarea juridică a clientului. Se duc în Parlament şi vorbesc despre cum trebuie să arate anumite acte normative şi consideră că este asistenţă juridică. De partea cealaltă avem cetăţenii. Există o falsă dihotomie între interesul privat, al companiilor, şi interesul public, al cetăţenilor - respectiv, de cele mai multe ori al ONG-urilor. Cine ştie să definească interesul public? De multe ori cele două se suprapun, dar nu în mod necesar. Interesul cetăţenilor este interesul global, cumva adunat din interesul fiecăruia dintre noi - asemenea discuţii teoretice chiar există, sunt dezbateri masive. Adică, este interes public dacă 90% din cetăţenii ţării cred într-un fel şi şi-ar dori într-un fel? Nu ştiu. Dacă pui întrebarea în felul acesta, 90% din cetăţenii ţării ar crede că pensiile ar trebuie crescute cu 100%. Inclusiv eu şi dvs., oricine. O fi bine? S-ar putea să nu. Chiar dacă pare just, s-ar putea să nu fie bine pentru noi. Cu interesul privat e mai uşor, poţi să-l cuantifici. Interesul public este însă foarte greu de indicat.

Cine apără, totuşi, şi acest interes?
În primul rând avem sindicatele, care sunt cei mai mari lobbyişti - mult mai articulaţi decât patronatele. Au la îndemână, pe lângă toate instrumentele, şi instrumentul presiunii publice, pe care nu ezită să-l folosească. Fac şi presiuni legislative, nu numai de natură bănească: de pildă, cum să organizăm sistemul educativ. Sindicatele pot să facă o presiune publică fantastică. Ies în stradă. Pe când, de exemplu, ca să pun în balanţă, sistemul privat educativ are o voce mult mai slabă. La fel şi cu balanţa dintre corporaţii şi ONG-uri.

La ce ONG-uri vă referiţi?
ONG-urile de protecţia consumatorului, de protecţia pacienţilor, de mediu - iarăşi, sunt foarte puternice. La noi poate nu atât, dar în lume cei mai mari lobbyişti sunt ei. În sensul că sunt cei mai vizibili, cei mai ascultaţi, credibilitatea lor este foarte mare - şi nu întotdeauna justificată, aş putea să adaug. Să vă spun de ce: pentru un grup de interese de tip economic, eventual organizat într-o asociaţie, este clar ce interese reprezintă şi de unde-i vine finanţarea, dar în privinţa ONG-urilor lucru ăsta nu este atât de vizibil. Şi avem multe situaţii în care bătăliile dintre grupurile economice şi ONG-uri se soldează în favoarea ONG-urilor. Deci nu putem să vorbim neapărat de dezechilibre.

Să revenim la cifre. Despre ce bani e vorba?
Acum vreo doi ani am apreciat potenţialul de piaţă undeva la 40-50 milioane de euro. Nu este vorba de câţi bani fac firmele din lobby, ci de câţi bani se cheltuiesc pe astfel de activităţi. Doar o mică parte din banii aceştia, circa patru milioane, merg în consultanţă. Milioanele de euro din rezultatele firmelor de consultanţă nu sunt făcute din lobby, ci din activităţi complexe. E vorba de firme de comunicare, care fac şi lobby. O firmă obişnuită de public affairs face undeva la 20-30% din lobby, în rest este comunicare instituţională cu autorităţile, care nu este lobby, nu ţine de legislaţie.

Nevoia de consultare

•    Criza economică a făcut ca transparenţa cu care se iau deciziile să fie din ce în ce mai mică. Consultarea pe care o fac şi Guvernul şi Parlamentul cu toţi cei interesaţi, atunci când se fac acte normative, este din ce în ce mai redusă şi mai formală. Asta creează presiune pe toată lumea, şi mediul economic tinde să răspundă agresiv. Un funcţionar sau un politician, care, cu siguranţă, are o experienţă redusă în ceea ce priveşte domeniul economic pe care-l reglementează, sau o perspectivă doar a lui, decide soarta a sute de milioane de euro care se traduc într-un final şi în locuri de muncă. Şi faci din pix aşa ceva, nu faci consultări. Poţi să fii foarte compentent în domeniul tău, dar îţi vin în faţă sute, mii de acte normative, la care eşti chemat să ridici mâna.

•    Partea cea mai grea a muncii noastre este una tehnică. Ceea ce scoatem sunt documente de poziţie, cât o revistă, care sunt şi studii de impact, în care există analize de drept comparat, studii economice, de impact economic, de impact social, de impact bugetar dacă este cazul. De argumente, de modele europene. Studii pe care le susţinem după aceea.

•    Mixul de raţional cu emoţional este important. Dar cele mai importante sunt lucrurile raţionale. Atunci când fixezi un obiectiv, trebuie să fie unul rezonabil. Dacă guvernul a decis creşterea TVA-ului de la 19 la 24% şi eu aş fi avut ca obiectiv 22%, s-ar putea să fi fost după altă planetă. Şi este foarte important să nu spui „Nu”. Trebuie să vezi care este obiectivul decidentului. Care este problema socială pe care el trebuie s-o rezolve. Şi s-o rezolvăm împreună. Trebuie să ai o altă ofertă, cu care să-l ajuţi să-şi atingă obiectivul. În tot calculul ăsta întotdeauna intră şi partea de oportunitate, şi politică şi socială. Momentul oportun.

•    Ceea ce noi încercăm să facem cu clienţii noştri este în primul rând să ieşim din campaniile pe care le facem cu o reputaţie foarte bună. Pentru că este preferabil să lucrezi cu leguitorul de aceeaşi parte a mesei şi să scoţi o soluţie optimă pentru toată lumea. Acesta este idealul lobbyiştilor. Dar important este ca atunci când se termină o campanie toată lumea să fie cu reputaţia neştirbită, ba poate chiar crescută. De ce? Pentru că aceste obiective sunt punctuale şi pe moment. Nu ştii peste doi ani ce va ieşi în calea noastră. Iar oamenii sunt aceiaşi. Adică se mai schimbă oamenii, dar clasa politică per total nu se va schimba masiv, nici funcţionărimea statului.

•    Cuvântul lobby este puţin supraevaluat. Toată lumea se sperie. Este şi motivul pentru care l-am folosit în numele asociaţiei. Asociaţiile europene de profil, şi de la Bruxelles şi de prin alte ţări, nu au lobby în denumire, ci public affairs. Pentru noi a fost un gest de curaj, am vrut să ştie lumea ce facem. Realitatea este că nu facem doar lobbby, dar aşa am vrut să spunem tocmai pentru a contribui la educare – şi a noastră, şi a oamenilor, şi a presei, şi a clienţilor.

•    Dacă este nevoie de o lege? Realitatea este că avem mai multe legi care ne ajută. Când faci o lege ceea ce îţi doreşti este să administrezi relaţii sociale existente şi să le transformi în norme juridice, care să fie cumva coercitive. Asta face o lege. Au fost vreo şase legi până acum care şi-au dorit să combată corupţia. Dacă ăsta este obiectivul, ca printr-o lege a lobby-ului să combaţi corupţia, eşuează. De ce? Pentru că o lege a lobby-iului îi va avea în centrul ei, ca subiecţi, pe lobbyişti. Or, corupţia nu este a lobbyiştilor, este a celor care iau decizia. Dacă cineva şi-ar dori să dea mită unui politician ca să facă ceva, credeţi că s-ar declara undeva ca lobbyst? Oricum o fac, înţelegeţi-mă bine, dar ăla nu e lobby, este o infracţiune. Ce putem să scriem în legea lobby-ului ca să diminuăm corupţia? Vă spun tot ce-au spus legile de până acum. În primul rând, au spus ce este lobby-ul - asta e cumva educativ. Existau pagini întregi despre ce este lobby-ul şi cum se face el. Lobby-ul este comunicare. Este ca şi cum se face o lege de PR, şi spui cum se face PR-ul şi numai aşa să se facă PR-ul. Formele de comunicare sunt multiple. O formă este întâlnirea cu politicianul. Credeţi că are utilitate să reglementăm că mă întâlnesc numai în Parlament? Dacă mă întâlnesc cu el la un dineu, unde suntem amândoi invitaţi, şi mă duc şi-i spun „Bună seara, domnule deputat, numele meu este cutare, vreau să vă vorbesc despre...” este ilegal? Lobbyistului îi este interzis să ofere excursii în străinătate sau politicianului îi este interzis să accepte? Ce ar trebui să spunem? Este mult mai eficient dacă politicianului sau decidentului îi este interzis să accepte excursii plătite de nu ştiu cine. Este asta într-o lege a lobby-ului? Nu. Asta este într-o lege care-i priveşte pe ei. Lucrurile sunt inversate. Transparenţa decizională trebuie să se adreseze celor care iau deciziile. Este mult mai util pentru societate să spună ei cu cine s-au întâlnit, cine i-a influenţat, cum au luat decizia pe care au luat-o, de ce s-au dus în excursia în care s-au dus. Decât ca toată populaţia României, virtual, să fie nevoită să declare dacă s-au întâlnit vreodată cu politicianul şi pe unde au făcut-o.

Laura Florea este Managing Partner Point Public Affairs şi preşedinta Asociaţiei Registrului Român de Lobby.