Kosovo, "statul" în continuă construcţie

Kosovo este un mare "şantier", care pare să nu se mai termine.

Fie că România îl recunoaşte sau nu, Kosovo este o realitate. Cel mai tânăr stat din Europa este în continuă construcţie ca şi clădirile şi cam toate locurile din Priştina. Nimeni - nici SUA, nici UE, nici kosovarii albanezi şi nici cei sârbi - nu ştie însă când se va termina construcţia şi dacă materialele vor fi rezistente şi durabile. Corespondenţă FP România de la Priştina. 

Pe străzile Priştinei circulă mai multe maşini decât pot duce uliţele care par de ţară. Un amalgam de clădiri moderne te primeşte cu un aer trist. Eşti la oraş, dar te simţi ca la ţară...poate şi pentru că dealurile sunt aproape.

Din fuga taxiului se văd spălătorii şi service-uri auto şi câteva bănci, mănunchiuri de case şi blocuri parcă toate la fel, zone marcate cu sârmă ghimpată – evident locaţii ale KFOR sau EULEX. Te întrebi ce or produce localnicii. Kosovo este cel mai tânăr stat din Europa cu 50% din populaţie sub 25 de ani. Majoritatea însă sunt şomeri.

Principala sursă de încasare la buget o reprezintă banii trimişi acasă de diaspora din Germania, Elveţia sau din ţările scandinave. În ciuda sărăciei, a şomajului şi a stagnării economice, există doi factori care nu ar permite un scenariu de primăvară arabă în Kosovo, îmi spune un jurnalist la cotidianul de limbă albaneză Zeri. Kosovarii sunt obosiţi, sătui de război, au suferit prea mult de pe urma purificării etnice din era Miloşevici. În al doilea rând, prezenţa forţelor NATO şi UE pe teritoriul kosovar descurajază orice elan revoluţionar. Totuşi Artan Haracia nu exclude o explozie a tensiunilor sociale, alimentate de degradarea stării economice, într-un viitor nu prea depărtat.

Problema recunoaşterii

Deocamdată kosovarii sunt cei mai eurofili locuitori din Europa. 95% dintre ei îşi doresc aderarea cât mai rapidă la UE, în speranţa unor locuri de muncă şi a unei vieţi mai bune. Drumul lor spre UE este însă foarte lung şi anevoios.

La ministerul de Externe kosovar, tânărul viceministru Petrit Salimi se arată poate prea optimist în legătură cu viitorul kosovarilor. Chiar şi statele care n-au recunoscut Kosovo ar putea fi convinse până la urmă. "Cu Grecia avem relaţii foarte bune, Ei ne recunosc guvernul, ne vizitează, dar nu ne susţin independenţa. Slovacia discută cu noi la nivel guvernamental, dar doar prin intermediul ONU. Cu guvernul român nu avem un contact direct. România respinge Kosovo din cauza Transnistriei, nu a minorităţii maghiare din Transilvania", spune Selimi. Ministrul adjunct de externe kosovar refuză orice paralelă sau comparaţie între declararea independenţei Kosovo şi posibilitatea ca Transnistria sau Abhazia să invoce aceleaşi argumente. În opinia sa, contează decizia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga care a validat declaraţia de independenţă a Kosovo, conform dreptului internaţional, recunoaşterea statului de către SUA şi 22 de state membre UE şi nu în ultimul rând genocidul provocat de regimul Miloşevici, "care nu ar trebui uitat" – după cum ne-au repetat ca un refren mai mulţi oficiali kosovari de-a lungul vizitei la Priştina.

Autorităţile kosovare susţin că şi-n relaţia cu Serbia deschiderea lor spre negociere este totală, doar că Belgradul respinge orice dialog real şi încurajază destabilizarea Nordului Kosovo, prin crearea de instituţii paralele. Impresia este cea a unui blocaj comparabil cu cel din procesul de pace arabo-palestinian... Fiecare tabără îşi apără poziţia sa şi nu cedează iar rezultatul este nesatisfăcător, ca să nu spunem nul.

Jurnaliştii sârbi de exemplu se plâng că sunt discriminaţi de autorităţile kosovare care nu le răspund în sârbă, a doua limbă de stat, ci în albaneză. Unele comunităţi sârbeşti din centrul Kosovo trăiesc în sate izolate şi sunt ostracizate, având probleme cu educaţia şi furnizarea serviciilor de bază, spune primarul din Gracanica. Media sunt ghetoizate în zonele locuite de sârbi.

Kosovo are două societăţi civile. Una albaneză şi una sârbă. Ne-am întâlnit pe rând cu reprezentanţii ONG-urilor. Pe lângă nemulţumirile faţă de guvern, aceştia au nemulţumiri şi faţă de Eulex şi NATO. "Percepţia oamenilor este că noi trebuie să rezolvăm corupţia şi criminalitatea. Dar guvernul vrea ca Eulex să nu mai facă decât monitoring şi advising. Chiar dacă s-au făcut progrese în materie de implementare a statului de drept, de exemplu în asigurarea independenţei judecătorilor, procedurile sunt foarte greoaie la Eulex mai ales pentru un conflict ca cel din Nord", recunoaşte adjunctul EULEX Andy Sparkes.

Conflictul din Nord ţine încă prima pagină a ziarelor. "Nu este cel mai important pentru noi", spune Jeta Xharra, director al Balkan Investigative Reporting Network. "Este o strategie a guvernului de a concentra atenţia populaţiei pe ce se întâmplă în nord – contrabandă, violenţe – pentru a distrage atenţia de la problemele sociale şi economice cu care se confruntă Kosovo". Asta nu înseamnă că teritoriul scăpat de sub control nu este un real pericol pentru jurnaliştii de investigaţie care încearcă să culeagă informaţii de acolo şi pentru oricine le furnizează kosovarilor albanezi.

Drumul greu spre Europa

Cu toate aceste obstacole în cale, Kosovo merge în continuare pe drumul european. Chiar dacă în prezent este singurul stat din Balcani care are nevoie de viză pentru UE, iar exporturile sale către spaţiul comunitar sunt taxate, kosovarii nu şi-au pierdut optimismul. Autorităţile de la Priştina se arată optimiste în privinţa reluării rapide a Dialogului în materie de ridicare a vizelor, a semnării unui acord de liber schimb şi a reluării Dialogului de Stabilizare şi Asociere, ca prim pas pentru obţinerea statutului de candidat. "Nu există alternative. Ne dorim să mergem către Europa şi nu ne punem problema să fim respinşi. Dar n-ar fi rău să ne apropiem şi de o ţară ca Turcia, puternică economic şi politic", îmi spune un jurnalist kosovar.

Plimbarea pe bulevardul Bill Clinton din Priştina unde tronează statuia triumfală a fostului preşedinte american pare să-mi confirme că timpul entuziasmului faţă de Occident n-a trecut. Trec însă pe lângă vânzători de castane prăjite, un câine vagabond şi câţiva cerşetori, drumuri desfundate şi clădiri neterminate. Kosovarii cu care ne-am întâlnit ne-au primit cu zâmbetul pe buze, veseli şi primitori. Oraşul emană însă un fel de tristeţe. Şi totuşi în Kosovo se construieşte mai departe.