Johannes Eigner, coordonator al Strategiei Dunării: „Austriecii fac cele mai bune afaceri în spaţiul dunărean”

Prezent la Formul de afaceri de la Alba-Iulia destinat identificării unor proiecte pentru aplicarea Strategiei Dunării, reprezentantul guvernului austriac a explicat pentru FP România care este potenţialul regiunii şi ce obstacole întâmpină România şi celelalte state în cooperare.

Vezi şi: Cum putem absorbi bani prin Strategia Dunării

Ce interese are Austria în regiunea Dunării? Au mai existat iniţiative de colaborare înainte de Strategia Dunării în acest spaţiu?

Cooperarea cu România a început la începutul lui 2002, ca o încercare de a crea o macroregiune pe baza lucrurilor care ne leagă economic şi cultural. În 2008, România şi Austria au înaintat Comisiei Europene propunerea de a face o prioritate din dezvoltarea spaţiului dunărean.

Strategia actuală a UE priveşte întreg spaţiul danubian, nu doar fluviul. Aşa se explică faptul că acest forum de business s-a desfăşurat la Alba-Iulia, în Transilvania. Austria şi România, ca ţări iniţiatoare, au o funcţie de coordonare a unor domenii precum îmbunătăţirea navigabilităţii pe Dunăre.

Noi cooperăm foarte bine cu vecinii noştri din sud şi din est, cu Slovacia, Ungaria şi chiar Croaţia, care încă nu este membru al UE, dar pe care o susţinem. Spre deosebire de Strategia UE pentru Marea Baltică, cea pentru Dunăre include şi state care nu sunt membre ale UE. Diferenţele sunt cu siguranţă mari între Landuri bogate germane precum Baden-Wurtemberg şi ţări mai sărace precum Moldova. Îndepărtarea acestor disparităţi este însă un obiectiv pe termen lung al acestei strategii. Rezultatele se vor vedea abia în 10 ani.

De ce este această macroregiune atât de importantă pentru Austria şi pentru UE?

Ideea de macroregiune este o abordare nouă, interesantă. Nu Comisia este cea care iniţiază un proiect pentru ca apoi statele să aprobe schimbări. Statele, regiunile şi oraşele au preluat iniţiativa transformării acestui spaţiu într-unul dintre cele mai dinamice din punct de vedere economic şi cultural din Europa. Investitorii austrieci fac cele mai bune afaceri în spaţiul dunărean, inclusiv în România. Ei nu s-au retras nici în vreme de criză din aceste ţări iar interesul nostru este să ne creăm legături şi mai puternice.

Putem vorbi deja de proiecte de succes în cadrul strategiei Dunării?

Este încă prea devreme, abia în decembrie Comisia a prezentat Strategia. Consiliul de miniştri de externe a aprobat-o în aprilie iar în iulie va fi aprobată formal şi de Consiliul European. Există totuşi proiecte legate de îmbunătăţirea navigabilităţii care mai aşteaptă doar acest impuls al UE pentru a înlătura obstacolele care până acum păreau de nesurmontat.

Ce fel de obstacole?

În primul rând blocajele în calea liberei circulaţii a navelor (aşa-numitele bottlenecks). Apoi faptul că ţările au interese diferite şi o „greutate” diferită în ce priveşte problemele de economie şi ecologie. De aceea este important ca UE să facă presiuni atunci când se creează tensiuni şi blocaje. Rolul ei de catalizator este fundamental.

Ce potenţial are această regiune?

Foarte importanţi sunt oamenii bine educaţi, diversitatea culturilor şi a limbilor. Contează mult şi Spaţiul Mării Negre, care devine tot mai important pentru Austria. Priorităţile noastre nu se termină la malul Mării Negre, ci ne interesează Turcia, Caucazul de Sud şi Asia Centrală pentru care, cred, că această strategie a Dunării poate juca rolul de punte. Un alt atu este turismul cultural soft, nu cu hoteluri, ci cu gazde, pentru care România este predestinată.

Ce recomandări aţi face României, care are o rată de absorbţie a fondurilor europene de doar 3%, pentru a putea face proiecte viabile în cadrul Strategiei Dunării?

România are o mare şansă pentru că mai există - până în 2014 - circa 100 de miliarde, bani europeni din care aproximativ o treime sunt încă disponibili. 30-40 de miliarde de euro mai pot fi accesate.

Ce experienţă are Austria cu accesarea acestor fonduri? Poate da ea un model?

În Austria se pune problema concilierii unor interese regionale pentru că sistemul este marcat de un federalism puternic. Cred că în România acest proces de armonizare a intereselor şi ambiţiilor locale este mult mai greoi. Autorităţile române mai degrabă se blochează reciproc decât să spună – regiunea mea primeşte ceva, a ta primeşte altceva. Mi se pare că aici se preferă să-l blochezi şi pe altul pentru că este mai simplu decât să faci ceva împreună cu el.

Nici la noi cooperarea nu este automată, dar cultura de conciliere a intereselor regionale este bine dezvoltată. Dar contează şi să ai o viziune asupra nevoilor ţării ca întreg.