Israelul şi Hezbollahul îşi ascut din nou săbiile

La mai bine de 5 ani de la ultimul conflict, ambele părţi se pregătesc activ pentru viitoarea rundă. Fiecare dintre părţi investeşte masiv în modernizarea propriului arsenal şi mai ales în adaptarea tacticilor. Hezbollahul, în special, şi-a repopulat rândurile cu recruţi dedicaţi ideologic şi s-a dotat cu un impresionat arsenal de rachete cu rază lungă de acţiune echipate cu sisteme de orientare.

Sfârşitul războiului din 2006, mediat de ONU, a însemnat retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului pentru a face loc unei infuzii semnficative de unităţi ale armatei libaneze, plus trupe de menţinere a păcii aparţinând Naţiunilor Unite. Scopul acestora din urmă nu era doar acela al impunerii unui spaţiu tampon, ci şi acela al securizării teritoriului controlat de miliţiile Hezbollah. Mandatul ONU viza inclusiv dezafectarea infrastructurii militare a miliţiei din sudul ţării.

Şi totuşi, “dacă va mai exista un alt război, credem că acesta va fi mai extins şi mai sângeros ca ultimul” susţin Bilal Y. Saab şi Nicholas Blanford, în ediţia online a FP (Seeing Red Along the Blue Line). Avertismentul lor se bazează pe cercetări detaliate, întreprinse la firul ierbii în Liban, cu accent asupra regenerării Hezbollahului.

Regenerarea capacităţilor

Chiar dacă tensiunile au fost rare în ultimii 5 ani, fiecare dintre părţi investeşte masiv în modernizarea propriului arsenal şi mai ales în adaptarea tacticilor. Hezbollahul, în special, şi-a repopulat rândurile cu recruţi dedicaţi ideologic şi s-a dotat cu un impresionat arsenal de rachete cu rază lungă de acţiune echipate cu sisteme de orientare, ceea ce îi permite să ameninţe numeroase ţinte israeliene. Până şi elicopterele şi dronele Israelului ar putea deveni  vulnerabile în faţa tehnologiei achiziţionate de Hezbollah. Totodată, cu ajutorul Iranului, organizaţia şi-a dezvoltat infrastructura de comandă şi control („sistemul nervos” al infrastructurii sale militare) şi cochetează cu ideea unor raiduri commando aeropurtate în adâncimea Israelului, ceea ce în cazul unui conflict real ar extinde semnificativ spaţiul tradiţional al frontului. 

De partea cealaltă, Israelul a declanşat o intensă campanie de instituţionalizare a lecţiilor expuse de războiul din 2006. Şi mai ales de corectare a erorilor. În cele din urmă, forţele militare israeliene au terminat campania cu o imagine destul de şifonată. Obiectivele operaţionale trasate atunci de managerii politici ai campaniei nu au fost atinse. Drept răspuns, IDF-ul a investit masiv cu precădere în consolidarea capacităţii forţelor  terestre, aeriene şi navale de a desfăşura operaţiuni integrate. Totodată s-a acordat o atenţie specială operaţiunilor terestre bazate pe tehnici de manevră rapidă. S-au creat centre pentru deprinderea tehnicilor războiului urban, multe dintre ele fiind replici ale satelor, oraşelor şi taberelor de refugiaţi din Liban.

Conflict regional vs. război preventiv?

Deşi până în prezent sistemul de descurajare mutuală a funcţionat, totuşi, scenariile care ar putea conduce la reluarea ostilităţilor sunt multiple: o posibilitate ar fi aceea a unui conflict limitat cu Israelul pe Înalţimile Golan lansat de un regim sirian cu o legitimitate internă tot mai contestată. Un astfel de conflict s-ar putea extinde rapid, implicând şi Hezbollahul. Pe de altă parte, o eventuală cădere a regimului Assad ar lipsi Hezbollahul de unul dintre dintre principalii săi aliaţi, oferind Israelului o oportunitate strategică rară: un război preventiv pentru a neutraliza permanent mişcarea. Într-un astfel de context, Israelul ar putea acţiona mai degrabă mai repede, decât mai târziu. Şi asta pentru că o eventuală bombă nucleara iraniană ar oferi Hezbollahului o umbrelă protectoare care ar lăsa Israelul fără opţiuni.