De ce Ianukovici nu cedează presiunilor europene în cazul Timoşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franţa va boicota Campionatul European găzduit de Polonia şi Ucraina în semn de protest faţă de tratamentul aplicat Iuliei Timoşenko de autorităţile de la KIev, a anunţat Valérie Fourneyron, ministrul francez al Tineretului şi Sportului. Prezentă la Bucureşti la Forumul România-Ucraina, analista ucraineană Alyona Getmanchuk explică pentru FP România de ce preşedintele Ianukovici nu cedează în faţa presiunilor europene tot ma

Cum se explică faptul că Ianukovici îşi menţine poziţia în cazul Timoşenko, în ciuda tuturor presiunilor externe şi a impactului negativ asupra relaţiilor Ucrainei cu UE şi Rusia?

Occidentul  în general şi Uniunea Europeană în special are o cu totul altă percepţie despre soluţionarea cazului Timoşenko decât preşedintele Ianukovici. Actualul preşedinte vede soluţionarea ca eliminarea completă a ei de pe scena politică, ca lider al opoziţiei. El se teme de capacitatea ei de mobilizare, chiar dacă nu mai este atât de populară ca înainte. Occidentul îi cere însă s-o elibereze pe Timoşenko,  să o lase să participe la alegerile parlamentare, la viaţa politică. Ianukovici nu înţelege de ce relaţia UE-Ucraina poate fi influenţată de cazul Timoşenko. El s-a gândit că ţările UE sunt preocupate  acum de propriile probleme financiare şi de criza euro şi că astfel nu vor fi atente şi nu vor avea o asemenea reacţie. În prezent, Ianukovici încearcă să menţină dialogul cu UE şi în acelaşi timp refuză să o lase pe Timoşenko să revină pe scena politică şi să participe la alegerile parlamentare din octombrie.

Nu este ascensiunea lui Arseni Yatsenyuk mai periculoasă pentru el decât revenirea Iuliei Timoşenko?

Ba da, el ar putea fi un adversar periculos pentru Ianukovici în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, dar Timoşenko este periculoasă în alegerile parlamentare pentru că ştie foarte bine să facă campanie electorală, este o bună oratoare şi are o mare capacitate de a-i mobiliza pe oameni. Dacă ar fi eliberată, a doua zi ar începe să bată ţara în lung şi în lat pentru a face campanie anti-Ianukovici şi împotriva Partidului Regiunilor.  Interesant este însă că există sondaje care arată că scorul electoral al formaţiunii Blocul Iulia Timoşenko la parlamentare ar rămâne acelaşi cu ea liberă şi cap de listă , sau în închisoare. 

Dar nu are această atitudine inflexibilă a lui Iankovici repercursiuni negative şi asupra relaţiei cu Rusia? Timoşenko fusese acuzată că a semnat cu Putin câteva contracte legate de preţul gazului dezavantajoase pentru Ucraina…

Da, au existat tensiuni în acestă privinţă la început. Dar apoi Rusia i-a dat mână liberă lui Ianukovici în cazul Timoşenko, în schimbul unor concesii precum numirea unor ruşi în funcţii cheie din Ministerul de Interne ucrainean.

Alyona Getmanchuk este director al Institute of World Policy şi analistă de politică externă.   

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite