Francul elvețian: Pagubă colaterală a crizei euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Volkskrant, Amsterdam: Deşi nu face parte din zona euro, Confederaţia nu este la adăpost de consecinţele furtunii care loveşte moneda unică. Începând cu supraevaluarea francului elveţian, un dezastru pentru exporturi şi turism.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

"36,50 franci elveţieni pe noapte pentru două persoane, pensiune completă". Monika Abplanalp, gerantul campingului, vrea să sugereze: aici, în Elveţia, preţurile nu au crescut, doar la voi, în ţările din zona euro, totul pare să se fi schimbat: "Acum patru ani, când am deschis, 36,50 franci elveţieni valorau 22 de euro. Acum, valorează 33". Rezultatul pentru campingul lui Monika Abplanalp, cocoţat în Alpii de lângă Berna: "turişti mai puţini, mult mai puţini. În mod normal, germanii, elveţienii şi olandezii sunt principalii noştri clienţi. Dar anul acesta nu sunt practic deloc turişti germani şi mulţi compatrioţi îşi petrec vacanţele în străinătate, pentru că totul este mult mai ieftin acolo în acest moment".

Bieţii elveţieni! Ei sunt în afara monedei unice, au finanţe publice în perfectă ordine, şi totuşi sunt  victime ale crizei monedei euro. Francul elveţian, odinioară egal cu el-însuşi, a ajuns în ultimele săptămâni la un nivel record, un dezastru pentru exporturi şi turism. Fugind de problemele din zona euro şi de îngrijorările din SUA, investitorii năpustesc pe francul elveţian, o investiţie refugiu. Un franc elveţian valorează acum 95 centime de euro, fie o creştere de 13% într-o lună. La valoarea cea mai scăzută înainte de începutul crizei creditelor în 2007 se cumpăra la 60 de centime.

Astfel francul elveţian devine moneda cea mai supraevaluată din lume, a calculat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică(OCDE) la începutul lunii august. Valoarea naturală a monedei se află mai degrabă între 71 şi 77 de centime, consideră un purtător de cuvânt al băncii centrale elveţiene. Această evaluare prezintă beneficii pentru elveţienii care locuiesc în zonele de frontieră, care pot face cumpărături ieftine în străinătate. Locurile de parcare ale mall-urilor de cealaltă parte a frontierei sunt pline de plăcuţe de înmatriculare elveţiene.

Un cocktail, 20 de euro, o noapte la hotel, 582 de euro

Dar pentru economia elveţiană, această creştere nu are nimic interesant. Numărul de turişti europeni scăzuse deja semnificativ în prima jumătate a anului 2011: belgienii cu 9.5%, olandezii cu 8%, germanii cu 7.6%, potrivit cifrelor publicate în 5 august de către Oficiul Federal de Statistică. Elveţia nu a fost niciodată o destinaţie ieftină, dar aprecierea curentă a francului elveţian este de o amploare fără precedent în ultimii patruzeci de ani. O noapte în cel mai accesibil apartament de lux de la Beau Rivage, un hotel de lux din Geneva, care costa în noiembrie echivalentul a 582 de euro, costă acum 740 de euro . Şi dacă bei în vara aceasta un cocktail pe o terasă în Elveţia, trebuie să plăteşti o notă de aproape 20 de euro. [...]

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite