Deziluzia balcanică a grandorii

Statuia lui Alexandru cel Mare din Skopje, strategic intitulată "Călărețul", are o înălțime de 40 de metri.

Jutarnji List, Zagreb: De la Skopje la Niş, trecând prin Split, fosta Iugoslavie se umple de monumente megalomane şi naţionaliste. Scopul lor este rescrierea istoriei, afirmă scriitorul croat Jurica Pavicic.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Cu câteva zile înainte ca primarul din Split, Zeljko Kerum, să anunţe construirea celei mai mari statui a lui Isus pe "riva", promenada de pe litoralul oraşului aflat sub administraţia lui, la 200 de kilometri în nord-est un alt "şerif" local, preşedintele Republicii Srpska, Milorad Dodik, împreună cu arhitectul lui şef "personal", celebrul regizor Emir Kusturica, a inaugurat şantierul Kamengrad la Višegrad, în Bosnia-Herţegovina.

Kamengrad este conceput ca o înşirare de clădiri paseiste de stiluri diverse şi cu un bun gust aproximativ, situate în centrul istoric al Višegradului, pe malurile râului Drina, în apropiere de podul cunoscut mondial datorită romanului lui Ivo Andric (Premiul Nobel de Literatură 1961), E un pod pe Drina (Editura pentru literatură universală, 1962). Ca un Disneyland local, Kamengrad este presupus să servească drept decor pentru ecranizarea romanului lui Andric.

După filmare, această instalaţie în valoare de 30 de milioane de euro ar trebui să devină permanentă şi chiar să înlocuiască imaginea vechiului Višegrad, prea bosniac şi prea ordinar. "Toate epocile vor fi reprezentate, inclusiv Renaşterea, de care popoarele din Balcani au fost lipsite din cauza invaziei turce", a explicat Kusturica, care, evident, are propria lui viziune asupra istoriei.

Arhitectura, o prelungire a politicii

Kamengrad şi viitoarea statuie a lui Isus din Split ilustrează perfect mania monumentelor care a cuprins Balcanii în ultimele vremuri. De când armele au amuţit în această parte a lumii, arhitectura a devenit o prelungire a politicii. O politică care, prin natura lucrurilor (mulţumim Europa!), trebuie să fie acum mai puţin belicoasă. Dar care nu se zgârceşte nici la simboluri nici la proporţii. În oraşul Niş, în sudul Serbiei, se ridică "cea mai mare cruce din lume", la doar câţiva metri de autostrada care trece prin oraş.

Idem, în Skopje, Macedonia, unde abia s-a terminat instalarea unei oribile piese kitsch, şi anume un monument de 40 de metri înălţime reprezentându-l pe Alexandru cel Mare [şi care, ca să nu-i provoace pe greci, este numit oficial Călăreţul]. În câţiva ani, puterea naţionalistă macedoneană a reuşit să mutileze centrul oraşului Skopje – care este totuşi un exemplu de urbanism modern conceput de către Kenzo Tange după cutremurul din 1960 – transformându-l într-un parc de sculpturi vulgare reprezentând "eroi naţionali". În Split, primarul nu doreşte de altfel să se oprească la statuia lui Isus, ci ar dori de asemenea să ridice statui Papei Ioan Paul al II-lea, primului preşedinte croat Franjo Tudjman, şi aşa mai departe.

În societăţile occidentale au fost construite monumente în epoca edificării naţiunii (în secolele XVIII-XX), pentru a oferi poporului o panoplie de imagini, eroi şi mituri presupuse să-i unească şi să-i facă să uite de diviziuni. Monumentele contribuiau la menţinerea unei fraternităţi care putea servi drept ciment social şi  identitar. [...]

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.