De ce votează ruşii cum vrea Kremlinul
0
Succesele electorale ale Rusiei Unite se explică prin construcţia regimului politic, cultura politică şi logica care ghidează opţiunile electoratului rus.
Democraţiile funcţionează după modelul bipolar al relaţiei putere-societate civilă (partide de opoziţie, mass-media, ONG), în care ultima are rolul de a sancţiona eventualele excese ale celei dintâi şi de a oferi alternativa. „Democraţia suverană”, după cum a fost denumit regimul din Rusia de către unul dintre ideologii Kremlinului, funcţionează după principiile modelului clasic al autoritarismelor care păstrează insignifiante aparenţe democratice.
Relaţia Putere-Opoziţie construită în ultimii 11 ani explică, în parte, primatul Rusiei Unite în topul electoral rusesc. Pe piaţa electorală din Rusia sunt prezente performanţele economice de guvernare ale Rusiei Unite (obţinute accidental prin creşterea preţurilor la hidrocraburi pe piaţa internaţională) şi discursul perimat al extremiştilor de stânga (Partidul Comunist din Federaţia Rusă) sau de dreapta (Partidul Liberal Democrat), care nu mai au aderenţă la fel ca în 1996 din simplul motiv că Putin a arătat naţiunii ruse că bunăstarea economică se poate obţine şi în capitalism. Opoziţia reală se exprimă doar sporadic prin proteste restrânse (doar atunci când reprezentanţii statului nu aplică arbitrar legea cu privire la libertatea de întrunire sau forţele de ordine nu folosesc violenţa). Televiziunea privată, controlată indirect de oligarhi (care nu pot fi decât prieteni ai regimului), sau cea finanţată din bani publici prezintă exclusiv informaţii pozitive despre liderii regimului şi cel mult câte o frază critică, de tipul „părinţii care au copii cu dizabilităţi sunt nemulţumiţi că statul nu le oferă mai mulţi bani”.
Prezenţa la putere pentru o perioadă îndelungată a permis partidului prezidenţial din Rusia să-şi creeze reţele de patronaj în rândul pensionarilor şi funcţionarilor statului prin lansarea unor proiecte sociale.
Rusia Unită este, potrivit datelor publicate pe site-ului oficial, cel mai mare partid din Rusia cu 2,2 milioane de membri. Profilul membrilor distinge între aderenţii din convingere, tineri „naţionalişti şi antifascişti” (dar nu anti-comunişti) şi aderenţi auxiliari (sau de campanie electorală). Aderentul din convingere poate fi un nemulţumit al tranziţei şi/sau mulţumit de performanţele economice ale guvernării şi de opţiunea pentru economia de piaţă, un admirator al populismului lui V. Putin sau un nostalgic după perioada sovietică. Tinerii care aderă, de obicei la Наши (Ai noştri) - organizaţia de tineret a mişcării nu au iniţial opţiuni politice clare şi parcurg etapele necesare calităţii de membrii pentru a dobândi un anumit statut, de agitator al organizaţiei în comunitatea din care provin. Aderenţii auxiliari sunt membri ai uniunilor comerciale sau organizaţiilor sociale grupate în Frontul Popular al Tuturor Ruşilor (creat în mai 2011, la iniţiativa lui Putin) pentru a da o faţadă liberală dialogului politic şi a asigura victoria RU în alegerile din decembrie 2011.
Puterea de la Kremlin a realizat un melanj de succes între modelul sovietic al relaţiei stat-cetăţeni şi adaptarea la realităţile capitaliste ale perioadei post-tranziţie. Un stat care asigură un trai decent într-o economie capitalistă, în schimbul neparticipării la viaţa politică şi al acceptării tarelor ereditare ale grupului de putere: corupţie, perpetuarea aceloraşi lideri, supremaţia absolută şi intangibilitatea figurilor proeminente ale regimului. Evoluţia Rusiei Unite în sondaje explică pe deplin această asumpţie - la un sondaj din octombrie partidul a înregistrat 57% în preferinţele electoratului, deşi 33% dintre ruşi îl consideră „un partid de escroci şi hoţi” (levada.ru).
Cultura politică şi logica după care se ghidează opţiunile electorale ale ruşilor reflectă un amestec al experienţelor politice dobândite în lunga istorie a regimurilor autocratice sau dictatoriale şi în cei 10 ani ai democraţiei eşuate din anii ‘90. În imaginarul politic al ruşilor Rusia Unită este în esenţă partidul-persoană, partidul-Vladimir Vladimirovici Putin. Vladimir Putin şi-a acomodat electoratul cu trecutul belicos de fost ofiţer KGB, dobândind imaginea unui lider puternic, care poate rezolva cele mai diverse probleme ale ruşilor, dând astfel impresia că omul de rând este o preocupare constantă pentru preşedintele/ premierul Putin. Posturile tv ruseşti au arătat naţiunii un lider care practică judo, apără jurnalişti de un tigru, călăreşte la bustul gol în plină iarnă în Siberia sau pilotează un avion pentru stingerea incendiilor. Revenirea la discursul agresiv anti-occidental din perioada sovietică dublat de naţionalismul rusesc i-a asigurat lui Putin aderenţa la vechile valori ale culturii politice ruseşti: naţionalism pasional, aşteptări limitate cu privire la implicarea în viaţa politică şi ataşamentul faţă de deciziile politice autoritare.
Regimurile rezultate din alegerile de după 1991 identifică în imaginaţia electoratului rus două situaţii contradictorii: sărăcia şi libertatea, prosperitatea şi restrângerea drepturilor şi libertăţilor. Instinctul de autoconservare şi raţiunea primară au sugerat opţiunea pentru „moştenitorul tradiţiilor statului rus ţarist şi communist” - Partidul Rusia Unită sau statutul de electori non-decidenţi.
O glumă populară în Rusia, după desemnarea lui Putin pentru al treilea mandat prezidenţial, spune: „votează-l pe Putin de două ori şi a treia oară îl primeşti pe gratis”. Deşi un simplu aforism, această frază reflectă apatia ruşilor, care în proporţie de 40% nu ştiau în septembrie 2011 că peste trei luni vor fi alegeri pentru Duma şi nu aveau opţiuni cu privire la candidaţi.
- Naţionalism de consolare
Mesajul naţionalist al lui Putin a avut un destinatar intern - omul de rând, speriat de atacurile cecenilor (sau puse de FSB pe seama acestora) şi rusul dezamăgit de statutul umilitor în relaţiile internaţionale al Rusiei din anii ‘90 şi dispus să ofere votul său celui care a readus Moscova pe picior de egalitate în negocierile cu Occidentul. Tangenţial, mesajul naţionalist atinge şi sensibilităţile etnice ale grupurilor insurgente din Caucazul de Nord, fără a influenţa populaţiile islamice locale per ansamblu. Cecenii, avarii, inguşii, darghinii obişnuiţi sunt dipuşi să accepte condiţiile politice ale Federaţiei Ruse în schimbul bunăstării economice şi al respectării tradiţiilor locale. Măsurile militare dure luate de Moscova împotriva insurgenţilor (frecvent cu efecte teribile asupra civililor), sărăcia extremă şi corupţia oficialilor obedienţi Kremlinului explică în fapt situaţia de securitate precară care, 11 ani de la instalarea lui Putin, a rămas principala ameninţare internă la adresa ruşilor.
Ileana Racheru este doctorandă la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.
Se încarcă comentariile...
