De ce “ulii” ar trebui să voteze cu Obama

O parte a promisiunilor legate de politica externă a lui Obama nu s-au realizat. Dar sunt interesaţi electorii americani de asta?

Într-un articol publicat pe blogul său Stephen Walt explică de ce politica externă a actualei administraţii ar putea fi pe placul celor mai agresivi republicani. Şi de ce noua strategie de intervenţie limitată este riscantă pentru interesele SUA.

Anii administraţiei Bush au obosit opinia publică americană. Şapte ani de conflicte în lumea musulmană care au costat trilioane de dolari pe contribuabilul american au erodat şansele candidatului republican la prezidenţiale. În acest context, un candidat democrat care promitea schimbarea (închiderea închisorii de la Guantanamo, încheierea războaielor începute de administraţia Bush şi mai multă atenţie la dreptul internaţional) părea o alternativă dezirabilă.

La aproape patru ani de la acel moment, cei care-şi doreau o Americă mai puţin intervenţionistă au motive să fie dezamăgiţi. De fapt, în vederea realegerii, din punct de vedere al politicii externe, Obama este unul din preşedinţii democraţi care are cele mai puţine vulnerabilităţi privit dinspre dreapta.”Atacurile cu drone, intervenţia trupelor speciale pe teritoriul altor ţări pentru a ucide oameni fără permisiunea prealabilă a autorităţilor din aceea ţară, punerea sub acuzare a unor whistlebloweri cu mare entuziasm şi impunerea de sancţiuni Iranului fără să explice concret motivele” ar fi fost decizii dificile pentru un preşedinte republican, care s-ar fi aflat constant sub presiunea democraţilor. Nu şi Obama, care este unul dintre ei, explică Walt.

Dar lucrurile sunt mai profunde. În opinia profesorului de la Harvard, administraţia Obama a lansat un mare experiment strategic: renunţarea la intervenţiile scumpe ale armatei americane în diferite colţuri ale lumii în favoarea unor atacuri chirurgicale realizate de drone sau trupe speciale pentru a apăra interesele americane. Dar o astfel de politică prezintă şi riscuri, crede Walt.

Primul risc ţine de secretomania care însoţeşte aceste activităţi. Lipsa de transparenţă obligă publicul să audă doar o singură versiune asupra faptelor. Cea a autorităţilor. Dar dacă victime ale atacurilor devin nu doar teroriştii ci şi oameni nevinovaţi? Cât de des se petrec astfel de erori?, întreabă Walt.

Cel de-al doilea risc, ce decurge din primul, ţine de consecinţele unui astfel de comportament. Iar consecinţele potenţiale trebuie analizate. Merită să intervii astfel cu riscul de a destabiliza Pakistanul şi a alimenta antiamericanismul din regiune?

Al treilea risc este crearea unui precedent. Dacă alte state găsesc convingătoare pledoaria americană pentru flexibilitatea suveranităţii, ar putea fi tentate să se comporte similar. Cât timp va dura până când alte state vor considera acceptabil să ignore suveranitatea unui stat pentru a atinge un obiectiv politic. Şi mai ales, întreabă Walt, ce va spune Washingtonul?

Evident, se poate argumenta că această politică este una excepţională, determinată de un context politic internaţional special, pentru a răspunde ameninţării teroriste. Walt însă consideră că apariţia unor noi tehnologii - cum sunt dronele - permite dezvoltarea unor noi politici, bazate pe tentaţia factorului de decizie să rezolve problemele rapid şi cu costuri politice asumabile.