Programul nuclear iranian se află pe agenda comunității internaționale de mai mult de două decenii. Temerea că Teheranul încearcă să schimbe balanța de putere în regiune prin dezvoltarea de capabilități nucleare a condus la o lungă serie de presiuni și sancțiuni, prin care Iranul a reușit să navigheze fără ca viabilitatea programului său să scadă. Pe 21 august, odată cu inaugurarea primei centrale atomo-electrice, autoritățile iraniene reușesc să dea o nouă lovitură comunității internaționale și încercărilor acesteia de a-i bloca aspirațiile nucleare.
Chiar dacă proiectul centralei atomo-electrice de la Bushehr a fost inițiat în urmă cu patru decenii și a întâmpinat numeroase probleme până a fost terminat, finalizarea lui vine într-un moment foarte important pentru Teheran și pentru dinamica relațiilor din zona Orientului Mijlociu.
Teama Occidentului că Iranul a intrat în linie dreaptă în ceea ce înseamnă capacitățile sale de a produce focoase nucleare – serviciile de informații americane și cele israeliene estimând durata la trei ani – a redeschis discuția asupra necesității iminente de a rezolva problema într-un fel sau altul. Aproape toată lumea este conștientă că actualele rezoluții ale Consiliului de Securitate nu sunt eficiente, neafectând economia iraniană astfel încât să determine stagnarea proiectului nuclear. De asemenea, singurele sancțiuni eficiente ar fi restricțiile asupra resurselor de petrol și gaze naturale, sancțiuni care ar afecta interesele Rusiei și Chinei, motiv pentru care nu ar trece niciodată prin Consiliul de Securitate.
Două opțiuni
Practic, dacă conchidem că sancțiunile economice nu sunt ipoteze valide de lucru, pentru Israel și Occident nu rămân decât două opțiuni. Prima ar fi acceptarea ideii că Iranul va deține, mai devreme sau mai târziu, capabilități nucleare, care, pe termen mediu, vor volatiliza avantajul strategic al Israelului. Dacă în acest moment Israelul poate, dacă e nevoit, să întreprindă orice acțiune militară unilaterală în regiune, fără a risca prea mult, odată cu nuclearizarea Iranului, acest avantaj strategic dispare. Pe lângă asta, orice acumulare de putere convențională, în sens relativ, nu ar oferi Ierusalimului poziția dominantă de astăzi. Orice nuclearizare a Iranului transpune Israelul într-o altă realitate strategică decât cea de astăzi, punând statul evreu, pentru prima dată după patru decenii, într-un real pericol de dispariție, realitate ce bântuie coșmarurile liderilor politici și militari israelieni.
Fără doar și poate, nu numai Ierusalimul are coșmaruri gândindu-se la potențialul nuclear iranian. Vidul de putere produs de dispariția puterii inamicului tradițional al Iranului – Irakul, și retragerea programată a soldaților americani din Irak și chiar din Afganistan, începând cu 2011, ar putea determina o basculare a sistemului de alianțe al Statelor Unite în zona Golfului, create cu minuțiozitate după revoluția islamică din ’79, pentru a îngrădi puterea Teheranului. Există, așadar, posibilitatea reală ca, în cazul unei nuclearizări iraniene, statele mici din zona Golfului Persic să caute dezvoltarea unui nou modus vivendi cu Teheranul. Tot acest eveniment ar putea, în cazul țărilor sunnite mai mari din regiune – cum ar fi Arabia Saudită (care a susținut financiar programul nuclear pakistanez), să determine o cursă a înarmărilor nucleare în tot Orientul Mijlociu. Într-un final, acceptarea unui Iran nuclear ar conduce la imaginarea unei noi arhitecturi de securitate, din Orientul Mijlociu și până în Asia Centrală și recunoașterea unui nou rol politic și strategic regimului teocratic de la Teheran.
Cea de-a doua opțiune, care a captat atenția presei internaționale, ar fi o lovitură chirurgicală preventivă a forțelor aeriene americane sau israeliene, în cazul în care SUA respinge o astfel de opțiune. Numeroase surse ale establishmentului israelian au dat de înțeles că la Ierusalim se cochetează cu această idee, însă, dificultățile ridicate de capacitatea IDF de a instrumentaliza perfect o astfel de acțiune și lipsa de susținere de la Washington, o fac să treneze.
Fără a ne adânci în examinarea fiecărui scenariu posibil, o lovitură militară, fie reușită sau nu, ar avea un puternic impact asupra relațiilor dintre statele din zonă și asupra imaginii Israelului în fața opiniei publice internaționale.
Iranul își creează alternative
Chiar dacă, în aparență, intrarea în funcțiune a centralei atomice de la Bushehr este doar conexă întregii povești, și existența sa este rareori menționată în analizele asupra oportunității unui atac asupra capacităților nucleare iraniene, impactul său asupra unei opțiunii militare ar putea fi dramatic. Chiar dacă Rusia (care a construit centrala) a semnat un tratat cu Teheranul, care obligă partea iraniană să returneze Rusiei reziduurile nucleare, în realitate, Iranul, dacă dorește, poate converti, printr-un proces chimic, combustibilul nuclear utilizat de centrală în plutoniu îmbogățit cu utilizare militară. Practic, din momentul în care centrala devine funcțională, Iranul și-a creat o alternativă de producție a plutoniului îmbogățit, care ridică probleme serioase adversarilor Teheranului.
Bombardarea centralei, odată pornită, ar putea fi imposibilă, având în vedere că ar determina un dezastru ecologic și umanitar, având în vedere poziționarea sa lângă un oraș Bushehr și proximitatea față de apele Golfului Persic.
Într-un interviu acordat Fox Business Network, preluat de Haaretz, fostul reprezentant al SUA pe lângă Națiunile Unite, John Bolton, a sesizat rolul pe care noua centrală iraniană îl joacă în întreaga ecuație:
“Israelul are o problemă. Odată ce centrala va deveni funcțională, orice atac asupra ei ar elimina radiații atât în aer cât și în apă. Dacă Israel se gândește la opțiunea militară, nu mai are decât câteva zile pentru a o pune în practică. De asemenea, dacă atacă, Israelul trebuie să atace tot programul nuclear iranian într-o singură lovitură, pentru că nu cred că își poate permite luxul să atace zilele următoare, să mai aștepte câteva luni și apoi să atace din nou”.
Centrala nucleară iraniană de la Bushehr este un nou pion pe tabla de șah a Orientului Mijlociu, menit să limiteze posibilitățile de acțiune ale comunității internaționale. Complexitatea unei eventuale reacții militare israeliene pune pe oamenii de stat de la Ierusalim în fața unei sarcini extrem de dificile: în ce măsură această opțiune rezolvă sau, din contră, creează mai multe probleme Israelului.
Mai puteți citi:
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza