Cu George Clooney prin culisele prezidenţialelor din SUA

Discuţie cu unul dintre cei mai „FP” actori de la Hollywood: cu atitudini politice explicite şi cu acţiuni dincolo de frontiere încinse. Noul film al lui George Clooney, „Idele lui Marte” (tradus în România ca “Ziua Trădătorilor”), este şi o introducere în culisele prezidenţialelor americane, aflate la începutul unei noi campanii.

Cum a apărut acest film?
George Clooney: A fost un proces ce a durat cinci ani. Un proiect la care Grant (Heslow, co-scenarist şi producător – n. ed.) şi cu mine am lucrat mult timp. Nu e la fel de simplu ca atunci când eşti actor şi dai peste un scenariu care-ţi place şi te alături proiectului. E genul de proiect pe care-l scrii, îţi dispare finanţarea, iar apoi preşedintele Obama este ales şi toată lumea este plină de speranţă şi entuziasm aşa că trebuie să renunţi la idee o perioadă pentru că nu e momentul să fii cinic! Asta a durat cam un an, apoi ne-am dat seama că putem redeveni cinici.
Cum ai descrie filmul?
Presupun că ar putea fi catalogat ca dramă sau thriller. Scena este lumea politică, dar ar putea fi oricare alta, întrucât personajele sunt esenţiale, nu ceea ce spun. Am simţit că politica este un spaţiu în care personajele puteau să se desfăşoare având în vedere miza. Dar nu sunt sigur. Cred că l-aş numi dramă, pentru că nimeni nu pare să ştie cum să-l catalogheze.
Îl joci pe guvernatorul Morris, un personaj care încearcă să câştige nişte alegeri primare foarte dificile, pentru a deveni candidat oficial la preşedinţie. Un politician care pare la prima vedere candidatul ideal - arătos, deştept, simpatic şi carismatic...
Personajul meu nu există în Farragut North, scenariul original pe care l-am adaptat. Mi s-a părut interesantă o poveste care să includă un astfel de politician. Ar fi cu siguranţă un candidat democrat ideal. Dar poate că are şi câteva defecte... Are multe calităţi care l-ar transforma într-un candidat ideal. Dar, după cum bine ştim, a fi un candidat bun şi un om de stat bun sunt două lucruri complet diferite. Este foarte dificil să fii bun în ambele ipostaze. Cu atât mai mult este dificil să guvernezi într-un sistem politic divizat.
Cum l-ai transformat într-un personaj credibil?
Tatăl meu a candidat pentru o funcţie în Congres în 2004 şi nu a fost deloc încântat de experienţa respectivă. În acea perioadă lucram la un show TV numit K-street. (Produs de HBO şi regizat de Steven Soderbergh -  n. ed). Şi am petrecut o perioadă bună de timp alături de consultanţi politici. Asta m-a ajutat. Am fost deci interesat de rol pentru că ştiam că va fi o provocare pentru mine să intru în pielea unui candidat prezidenţial credibil. Iar asta nu este uşor. Se poate observa deseori. E greu chiar şi atunci când realizezi afişele candidatului pe care le vezi în film. Politicienii trebuie să fie mult mai atenţi decât actorii când e vorba de proiectarea unei imagini. Trebuie să-şi ridice bărbia, să-şi înţepenească gâturile privind fix în depărtare, ceea ce e foarte dificil. E nevoie de mai mult ego decât bănuiam iniţial pentru a juca rolul unui politician.
Dar Steve Meyers, personajul lui Ryan Gosling, tânărul strateg media al guvernatorului? Cum interpretezi nevoia sa de putere şi răzbunare?
Pentru mine are rolul principal, pentru că prin el spunem povestea şi el este starul filmului, care este o poveste despre moralitate. Este vorba de a lua pe cineva şi a-l ajuta să-şi atingă potenţialul maxim. Şi ajungem până acolo încât îl facem să aibă succes, chiar dacă asta îl va distruge. Pentru mine, este o poveste clasică mereu actuală şi îmi face plăcere să folosesc această tehnică.
Face titlul referire la ziua în care Caesar a fost trădat şi ucis de Brutus şi Cassius în Senatul Roman în anul 44 î. H.?
Am mutat momentul acţiunii de la alegerile din Iowa, care au loc la începutul lui ianuarie, la 15 martie, când au loc alegerile din Ohio, cele mai importante ale întregului sezon. Şi, din acest motiv, totul se întâmplă pe 15 martie. Aşa că am căutat un titlu bun pentru film şi coincidenţa face ca data să fie aceeaşi cu Idele lui Marte. Ni s-a părut interesant şi am căutat alte teme shakespeariene potrivite. Ne-am dat seama că lucrurile nu-s deplasate, când e vorba despre cel mai bun prieten şi cel mai aprig duşman care conspiră să te ucidă. Seamănă cu rolurile jucate de Paul Giamatti şi Philip Seymour Hoffman, ca manageri rivali ai campaniei, care complotează împotriva lui Ryan Gosling. Dar îi las pe oameni să interpreteze cum doresc. Unii consideră că Ryan este Caesar, iar alţii sunt convinşi că personajul meu este Caesar. Nu îmi pasă prea mult. Nu am încercat să o transform într-o poveste shakespeariană per se. Am folosit Idele lui Marte în sens de 15 martie şi i-am lăsat pe toţi să tragă ce concluzii doresc. Asta e partea amuzantă până la urmă.
Una dintre temele filmului este seducţia şi obsesia puterii, felul în care îi afectează pe oameni şi nevoia acestora de a o menţine odată ce au obţinut-o...
Este o treabă complicată pentru că este foarte dificil să obţii puterea şi este deci evident că nu vrei s-o pierzi. Şi mai sunt şi alte forţe exterioare care pot participa în acest joc prin donaţii şi, dintr-o dată, eşti forţat să răspunzi în faţa lor. Puterea devine deci mai complicată. Se referă din ce în ce mai mult la strângerea de fonduri şi susţinerea oamenilor cu cei mai mulţi bani. Şi asta e mereu periculos. Totul este ciclic. Ne vom întoarce iar la punctul în care puterea va reveni în mâinile oamenilor şi care au fost lipsiţi de ea de ceva timp. Dar acum nu este. Acum este în mâinile oamenilor cu cei mai mulţi bani. 

Despre democraţie în Sudan
Pe 9 iulie 2011, Sudanul de Sud a devenit, finalmente, un stat independent. Ai fost implicat în acea zonă a lumii pentru o lungă perioadă. Cât de încrezător eşti pe termen lung?
Toţi cei care am fost implicaţi în asta am fost extrem de încântaţi când s-a pronunţat independenţa. Am fost acolo în timpul alegerilor şi trebuie să admit că este extraordinar să vezi o femeie de 90 de ani mergând la vot pentru a-şi exprima opinia pentru prima dată în viaţă. Este ceva ce merită văzut. Oameni care votează pentru a deveni liberi. Nici nu pot să-ţi spun cât este de entuziasmant. Dar această libertate aduce cu sine şi o mulţime de probleme, de care ne temem. Îmi amintesc că am vorbit în faţa Council on Foreign Relations şi o persoană a spus: „OK, obţin independenţa şi ajung un stat eşuat ca Somalia. Apoi ce se întâmplă?”. Ideea e că primul lucru pe care-l faci când îţi ia foc casa este să stingi incendiul. Şi abia apoi vezi ce trebuie să înlocuieşti, cum poţi să repari. Exista un incendiu, iar acesta a fost stins prin acordarea dreptului de vot, iar oamenii şi l-au exercitat alegând independenţa. Întrebarea este - şi se speră că va fi - dacă noul guvern condus de Salva Kiir Mayardit va avea succes. Iar dacă va avea, va fi un moment extraordinar. În prezent există speranţa că lucrurile se vor rezolva, şi dacă o vor face voi fi foarte bucuros. Dar sunt îngrijorat, pentru că într-o ţară nouă sunt multe lucruri care pot merge prost. Însă am mare încredere în ei.

Arta regizorală
Ce ne poţi spune despre procesul de scriere a scenariului şi despre pasiunea ta pentru cuvinte?
Nu este nimic complicat. Am început să scriu cu mult timp în urmă, când făceam comedii de situaţie ca Roseanne sau Facts of Life. O parte din activitatea actorului este să modifice părţile din rolul său care nu simte că se potrivesc. Deci înveţi de la o vârstă fragedă să îndrepţi ceea ce nu merge. Ai o problemă care trebuie rezolvată şi cum o poţi face? Actorii trebuie să găsească o soluţie. Şi de aici totul s-a rezumat la: OK, acum voi scrie un scenariu şi tu trebuie să îl modifici pentru că vor apărea o grămadă de probleme. Aveam o idee generală asupra a ce vrem, apoi eu şi cu Grant am intrat în rol – am început să scriem – şi am decis ce va merge şi ce nu. Chiar dacă este un film scurt, este complicat. Şi l-am complicat şi mai mult prin introducerea personajului meu, iar lucrurile care i se întâmplă lui aduc o nouă complexitate poveştii, aşa că...
Ceri vreodată sfaturi sau feedback de la alţi cineaşti?
Bineînţeles. I-am pus prima parte a acestui film lui Steven Soderbergh şi l-am întrebat: „Ce părere ai?”. Şi el îmi dădea unele idei sau îşi spunea opiniile. Am ecranizat filmul pentru Norman Lear şi pentru alte persoane, prieteni. Pentru că sunt persoane extrem de inteligente şi e bine să ai oameni inteligenţi care să-ţi ofere opinia. Mă pot duce la Alexander Payne şi îi pot spune: „Care parte din poveste-mi scapă?”. Şi el îmi poate spune cu uşurinţă: „Păi, dacă ai de gând să faci asta, va trebui să faci aia”. Îmi place asta, te ajută foarte mult. Regizorii fac asta des.
Vezi vreo legătură între cele patru filme pe care le-ai regizat?
Nu ştiu. Singura legătură pe care o văd este că încerc să creez mereu genuri diferite de filme. Regizorii pe care îi admir, lucrul pe care îl admir cel mai mult la ei, este că nu au rămas blocaţi într-un singur gen de film. Ştii, am primit cronici foarte proaste pentru Leatherheads şi multora nu le-a plăcut, dar eu am fost foarte mândru de el. În special dacă avem în vedere ce am încercat să facem, o comedie trăsnită, care e foarte dificil de realizat. Anumite părţi au fost bune, altele mai puţin. Ideea e că dacă aş fi făcut „Idele lui Marte” chiar după „Good Night and Good Luck”, dintr-o dată aş fi devenit tipul care ecranizează poveşti politice. Şi nu vreau să fiu acel tip. Simt că fiecare film face parte din experimentul meu de a încerca diverse genuri cinematografice.
Care este realizarea de care eşti cel mai mândru în cariera ta regizorală de doar 10 ani?
Nu m-am gândit prea mult la asta. Durează ceva. Sunt foarte mândru de „Good Night and Good Luck”, având în vedere evenimentele care se petreceau atunci. Eram considerat un trădător de mulţi susţinători ai dreptei. Sunt foarte mândru de acel film, pentru că nu a fost realizat ca o parte a unei agende ascunse, ci a vorbit despre responsabilităţile celei de-a patra forţe în stat, atunci când cele trei puteri ale statului au eşuat. Ziarele, programele de ştiri nu pot eşua şi sunt responsabile atunci când cele trei puteri ale statului se prăbuşesc. Am simţit că există o legătură între perioada dinainte de începutul războiului din Irak şi perioada mccarthyistă.  Sunt mândru de ce am realizat având în vedere presiunea asupra noastră din acea perioadă. Dezbaterea a fost foarte încinsă şi foarte greu de evitat.
Ce înseamnă Hollywoodul pentru tine?
Are diferite semnificaţii. Primul lucru care-mi vine în minte este Clark Gable şi Katharine Hepburn. Vechiul Hollywood, când se afla în zilele sale de glorie. Apoi mă gândesc la cineaştii rebeli de la mijlocul anilor ’60, când studiourile erau conduse de producători. Făceau filme extraordinare şi intrau în competiţie cu acei mari cineaşti. Mereu Hollywoodul are un renume prost. Toată lumea ne ponegreşte, dar adevărul este că suntem printre puţinele locuri din America ce exportă bunuri de miliarde de dolari. Deci sunt mândru că fac parte din această industrie.

Interviu oferit de RoImage, distribuitorul filmului în România.