Adevarul.ro

Cosmonautul Dumitru Prunariu va conduce asociaţia astronauţilor europeni

11 octombrie 2010, 17:29 |  Autor:  | 

O parte dintre astronauţii şi cosmonauţii fondatori ai ASE Europe după întrunirea de constituire şi alegere a preşedintelui

O parte dintre astronauţii şi cosmonauţii fondatori ai ASE Europe după întrunirea de constituire şi alegere a preşedintelui

 

Cosmonautul român dr. Dumitru-Dorin Prunariu a fost desemnat preşedinte al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE), în cadrul celui de-al 23-lea Congres Planetar organizat în perioada 5-11 octombrie 2010 în capitala Malaeziei, Kuala Lumpur.

Pe agenda Congresului desfăşurat sub genericul “O planetă, o speranţă şi un viitor comun” s-au aflat dezbateri şi mese rotunde vizând problematica şi provocările explorării spaţiale în secolul XXI, precum şi necesitatea unei colaborări la nivel mondial în beneficiul întregii planete.

În cadrul Congresului a avut loc şi reuniunea Grupului de constituire a filialei regionale europene a Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic - ASE Europe. Au fost stabilite priorităţile organizatorice pentru a face faţă unor proiecte prioritare pe care ASE Europe şi le propune în perioada următoare. Principalul scop al proiectelor va fi promovarea cercetării şi educaţiei în domeniul cosmic la nivel european, cât şi promovarea Europei ca entitate aparte in mediul cosmic internaţional.

Preşedinte al ASE Europe a fost desemnat, prin vot în unanimitate, cosmonautul român, dr. Dumitru-Dorin Prunariu, având în vedere calităţile sale organizatorice, deschiderea sa internaţională, echilibrul promovat şi menţinut permanent în relaţiile dintre statele europene.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    "La Mama" şi "City Grill" se bat pentru cucerirea Capitalei

    În numai trei ani de la lansarea pe piaţă a brandului, "City Grill" a reuşit să ajungă la perfo ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole