Consecinţele geopolitice ale alegerilor din Franţa şi Grecia

Instabilitate sporită între Balcani şi Levant, griparea motorului franco-german sau Franţa ca locomotivă a sudului european pot fi printre posibilele efecte tangenţiale ale acestor scrutine. 

Alegerile din Franta şi Grecia sunt o lovitură dată consensului pe care discursul austerităţii părea, până mai ieri, să îl întruchipeze. Însă, nuanţele elene arată şi o respingere profundă a partidelor de centru în favoarea extremelor populiste şi naţionaliste.

Pentru Ian O. Lesser, expert la German Marshall Fund (GMF), votul grecesc semnifică o respingere sistematică a politicii şi a modului de guvernare formalizat după 1974. Este un semnal că vechea ordine nu mai este acceptabilă iar extremele, de dreapta sau stânga, devin tot mai atrăgătoare: „electoratul nu s-a revoltat doar împotriva partidelor tradiţional centriste, a politicienilor consacraţi şi a unui bailout foarte puţin popular. Ei au votat pentru a spulbera un sistem perceput ca fiind corupt si neechipat pentru a răspunde problemelor care afecteaza ţara. Până şi observatorii sofisticati, conştienţi de riscurile pe care le implică o rupere a Atenei de eurozonă, sunt tot mai sceptici faţă de efectele curative ale planului de austeritate propus de Europa. Vechea ordine orientată spre Europa are tot mai puţini susţinători în Grecia de astăzi”. Pe de altă parte, ce efecte geopolitice poate induce o Grecie populistă, naţionalistă, în care străinul devine un ţap ispăşitor? O astfel de Grecie „va lipsi întreaga regiune – de la Balcani până în Levant – de o forţă moderată cu efecte stabilizatoare”.  O atitudine naţionalistă la Atena ar putea redeschide rănile vechi ale relaţiilor dintre Grecia si Turcia, într-un moment în care competiţia pentru resurse energetice din Mediterana de Est devine tot mai intensă. Mai mult, instabilitatea socială şi violenţele interne elene ar putea crea serioase probleme dezvoltării şi chiar procesului de integrare europeană a întregii regiuni balcanice.

Răcirea motorului franco-german

Pentru Max Fisher (The Atlantic), sfârşitul lui Sarkozy ar putea însemna o schimbare a azimutului Parisului, anunţând răcirea motorului franco-german. Noul preşedinte al Franţei pare dispus să orienteze Franţa într-o direcţie contrară Berlinului, prin poziţionarea sa ca purtător de cuvant al statelor pro-creştere. Pur şi simplu Hollande şi Merkel nu văd problemele Europei prin acelaşi filtru cognitiv. „Desigur asta nu înseamnă că Franţa şi Germania se apropie din nou de tradiţionala lor duşmănie. Lumea s-a schimbat prea mult în ultimii 70 de ani; sfârşitul colonialismului şi declinul Europei au făcut competiţia intra-europeană mai puţin probabilă, democraţia şi comerţul liber au făcut conflictul mai puţin dezirabil. Dar există suficiente motive ca neîncrederea tradiţională să revină daca stimulii economici care le apropie se disipează în acelaşi timp cu sănătatea Uniunii. Vremea lungilor plimbări pe plajă făcute împreună de liderii Franţei şi Germaniei pare să ia sfârşit”, scrie Max Fisher.

Noul preşedinte francez Francois Hollande va face prima sa vizită ca şef de stat la Berlin pentru a o întâlni pe Angela Merkel, dar se anunţă pregătit de confruntare. "Nu am fost aleşi pentru ca o preşedintă a UE pe nume Angela Merkel să decidă soarta tuturor statelor europene", a spus purtătorul de cuvânt al socialiştilor Benoît Hamon în legătură cu intenţiile declarate ale lui Hollande de a renegocia Pactul fiscal. În opinia sa, Germania nu poate decide singură în Europa în funcţie de interesele ei economice. Berlinul insistă însă că nu va renunţa la filosofia sa bazată pe programe de austeritate.

Hans Stark, cercetător la Institut Francais des Relations Internationales (IFRI), crede însă că în ciuda actualelor divergenţe, relaţiile franco-germane n-au fost  şi nu vor fi niciodată afectate de o schimbare guvernamentală. „Odată cu venirea lui Hollande la Elysee, s-ar putea produce o răcire a relaţiilor de un an sau doi. Hollande va aştepta până la alegerile germane din 2013 să vadă dacă nu poate coopera cu SPD-ul german. Nu cred însă că vor exista schimbări radicale în relaţia bilaterală, pentru că nu este în interesul celor două ţări. Doar că motorul franco-german se va face auzit mult mai puţin în 2012-2013”, este convingerea expertului francez.

Franţa - o locomotivă politica a sudului?

„O să ia partea poporului grec împotriva austerităţii? Sau se va plasa de partea guvernului german şi a FMI, insistând ca angajamentele fiscale ale Greciei nu pot fi renegociate? De alegerea pe care o va face Hollande depinde soarta Franţei şi a Europei”, scrie Gideon Rachman în Financial Times. În opinia sa, noul preşedinte al Frantei s-ar putea erija în reprezentantul „rebelilor din sud” (Spania, Italia, Grecia) formând o „coaliţie de voinţă” pentru a contrabalansa ortodoxia austerităţii promovată de la Berlin.

Germania a ameninţat răspicat autorităţile greceşti cu oprirea plăţii ajutoarelor financiare agreate cu troica formată din FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană dacă un nou guvern deviază de la cursul de austeritate actual. „Dacă grecii vor să rămână în zona euro, trebuie să le fie clar că asta nu se poate fără respectarea angajamentelor de reformă”, a declarat ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble. „Administrarea” situaţiei din Grecia riscă astfel să devină un nou punct de tensiune între Franţa şi Germania.