Coasta de Fildeş, un Kosovo african

Trupele opoziţiei ivoriene au luat cu asalt reşedinţa ex-preşedintelui Laurent Gbagbo, după o luptă de multe luni cu cel care nu a recunoscut rezultatul alegerilor din noiembrie. Preşedintele ales Alassane Ouattara moşteneşte o ţară distrusă de lovituri de stat şi guvernări ilegitime, care în urmă cu doar un deceniu era un model de dezvoltare pentru continentul african. Episodul Coasta de Fildeş şi felul în care comunitatea int

La începutul lunii aprilie, un convoi al Organizaţiei Naţiunilor Unite a atacat reşedinţa preşedintelui în exerciţiu al statului african Coasta de Fildeş, Laurent Gbagbo, care a pierdut alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut, organizate şi finanţate de ONU, Franţa, SUA şi Japonia. Gbagbo a refuzat să renunţe însă la putere, propulsând Coasta de Fildeş într-un nou război civil.
În luna decembrie, Naţiunile Unite, Uniunea Africană, Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest, Uniunea Europeană şi Statele Unite l-au desemnat şi recunoscut oficial pe candidatul opoziţiei, Alassane Ouattara, ca preşedintele de drept al ţării africane. În ultimele cinci luni, forţele militare fidele celor doi candidaţi au fost implicate în numeroase campanii de intimidare a populaţiei locale, în lupte de stradă şi alte conflicte, sociale şi armate. Luptele pentru putere au cauzat aproximativ 1.300 de morţi, mii de răniţi, iar un milion de cetăţeni ai Coastei de Fildeş au devenit refugiaţi în ţările vecine.  

De la succes la dezastru
La începutul anilor ’90, Coasta de Fildeş era numită, pe bună dreptate, „Perla Africii.” Cu un sistem medical bine pus la punct, o infrastructură modernă, un guvern echitabil şi un parteneriat transparent între companiile locale şi cele străine, statul vest-african reprezenta o excepţie marcantă pe un continent în care democraţia era, prin excelenţă, o idee exotică.
În anul 1999 însă, armata naţională a Coastei de Fildeş a orchestrat o lovitură de stat care a dus la anularea sistemului republican în vigoare, aducând ţara în pragul haosului total şi distrugând astfel una dintre cele mai promiţătoare democraţii africane. În 2000, în urma unor alegeri prezidenţiale marcate de mişcări sociale şi militare care au adus peste 180 de morţi, dictatura militară a fost înlocuită cu un nou sistem republican, condus de Laurent Gbagbo. Doi ani mai târziu, o nouă lovitură de stat orchestrată de un grup de rebeli din nordul ţării a eşuat, lăsând însă în urmă atât victime umane cât şi o economie în cădere liberă. Pe lângă diviziunea geografică (sud versus nord), forţele oponente din acest conflict sunt caracterizate şi de o altă diferenţă fundamentală: populaţia din sudul ţării este predominant creştină în vreme ce nordul este musulman. 
În 2003, Consiliul de Securitate a intervenit în conflictul din Coasta de Fildeş punând presiune atât pe preşedintele Gbagbo cât şi forţele rebele. Această intervenţie a dus la semnarea unui acord de unitate naţională care prevedea împărţirea portofoliilor din guvern între cele două forţe adverse. De asemenea, acelaşi acord stipula începerea procesului de demilitarizare a statului, iniţiativă văzută atât de partenerii locali cât şi cei internaţionali ca fiind esenţială înainte de organizarea unor noi alegeri prezidenţiale. Procesul de demilitarizare a început în 2007, însă nu a fost dus la capăt.
În acest context, alegerile din 2010 pot fi văzute ca reprezentând apogeul unor tensiuni sociale, politice, economice şi religioase care au bântuit Coasta de Fildeş pentru mai bine de douăzeci de ani. 
Pe de altă parte, decizia Preşedintelui Gbagbo de a nu recunoaşte rezultatele alegerilor nu reprezintă neapărat o surpriză. Deşi responsabilitatea politică de a renunţa la putere îi aparţinea exclusiv liderului de la Abidjan, modalitatea în care forţele internaţionale au manageriat acest conflict a lăsat foarte mult de dorit. În ultimii cinci ani, Preşedintele Gbagbo a schimbat data alegerilor de şase ori, fără ca Naţiunile Unite să se împotrivească măcar formal acestor strategii de  amânare continuă a scrutinului. Pe de altă parte, eşecul procesului de demilitarizare a Coastei de Fildeş a fost trecut cu vederea de către Naţiunile Unite în speranţa că problema se va rezolva de la sine.

Comunitatea internaţională şi democratizarea Coastei de Fildeş
Analizată dintr-o altă perspectivă, dorinţa partenerilor internaţionali de a rezolva această problemă cât mai rapid nu a fost bazată exclusiv pe obiective democratice, ci şi pe considerente financiare. Din 2004, armata ONU a fost staţionată în Coasta de Fildeş, asigurând menţinerea păcii şi evitarea conflictelor directe între cele două tabere adverse. Conform datelor oficiale, ONU are în momentul de faţă 11.132 de reprezentanţi civili şi militari în Coasta de Fildeş şi un buget anual alocat de Consiliul de Securitate de aproximativ 485 de milioane de dolari. În aceste condiţii, grăbirea alegerilor prezidenţiale a fost bazată pe dorinţa expresă a partenerilor externi de a avea un lider democrat care să pună bazele unui guvern unit şi legitim. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, în teorie, misiunea ONU ar fi început procesul de relocare a trupelor către alte teatre de operaţii.
La sfârşitul zilei, situaţia din Coasta de Fildeş este similară cu cea din Kosovo: marile puteri ale lumii au dorit să rezolve conflictele inter-etnice şi religioase cât mai rapid şi expeditiv, într-o regiune de importanţă strategică pentru SUA şi UE, însă fără a acorda sprijinul logistic şi politic necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv. 
Preşedintele Gbagbo a reuşit să menţină frâiele puterii în ultimele cinci luni cu ajutorul armatei locale şi a mercenarilor liberieni contractaţi pentru această misiune. Între timp însă, băncile locale şi străine au fost închise, fondurile din cadrul trezoreriei naţionale au fost îngheţate de către reprezentanţii ONU iar Banca Mondială a oprit plăţile tuturor împrumuturilor contractate de guvernul lui Gbagbo în trecut. În aceste condiţii, schimbul de putere aşteptat atât de populaţia locală cât şi de partenerii internaţionali este doar o chestiune de timp aşa cum ne arată şi defectarea a peste 50000 de soldaţi din tabăra lui Gbagbo de săptămâna trecută. Mai mult, trupele lui Ouattara controlează deja majoritatea teritoriului ţării iar armata franceză a luat cu asediu aeroportul naţional din Abidjan pe 3 aprilie.
În opinia politicienilor africani, europeni şi americani, alegerile prezidenţiale din Coasta de Fildeş urmau să reprezinte un studiu de caz de succes în istoria tranziţiei continentului african la democraţie. Eşecul lamentabil al Naţiunilor Unite şi al altor puteri internaţionale de a restaura democraţia în acest stat african lasă atât un gust amar, dar şi o speranţă amânată. Dacă democraţia e un punct la orizont, cum bine demonstrează cazul Coastei de Fildeş drumul Africii către democraţie şi dezvoltare durabilă rămâne unul lung şi anevoios.

Codrin Arsene este masterand în cadrul programului de antropologie de la University of Chicago. În 2010, a absolvit aceeaşi universitate, cu o dublă specializare, în ştiinte politice şi studii internaţionale. A locuit în România, Franţa, Argentina, Tanzania şi Africa de Sud. Este autorul blogului de politici africane African Politics Portal (www.african-politics.com).