Ce rol mai joacă Europa în Orientul Mijlociu
0
Rolul UE este limitat în lipsa unor stimulente reale, cum ar fi un acces mai bun la piaţă al ţărilor din sudul Mediteranei şi o mai mare mobilitate. Cu ceea ce a oferit până acum, Uniunea nu poate influenţa tranziţiile democratice din lumea arabă, spune Almut Möller, cercetătoare germană la German Council on Foreign Relations.
Material preluat cu acordul Institutului European din România (IER).
În lumina ultimelor încercări ale palestinienilor de a obţine recunoaşterea statului lor de către Organizaţia Naţiunilor Unite, cum evaluaţi reacţia UE?
Este foarte important pentru UE să menţină unitatea cu privire la problema palestinienilor. Acesta este într-adevăr unul din puţinele domenii ale politicii externe în care UE şi membrii săi pot avea un cuvânt important de spus. UE a investit mulţi bani, multă expertiză şi a ajutat Autoritatea Palestiniană în mod deosebit în domeniul securităţii şi al sistemului judiciar. Dar în trecut, UE a stat în umbră în domeniul politic, iar acum îşi riscă chiar potenţiala influenţă prin faptul că nu vorbeşte cu o singură voce. În contextul regional mai larg, lucrurile s-au schimbat o dată cu revoltele arabe. În vreme ce există multă speranţă în ceea ce priveşte democraţia şi o viaţă mai bună a popoarelor din lumea arabă, există şi riscul unei mai mari nesiguranţe în statele aflate în tranziţie. Acest lucru ar putea avea un impact asupra regiunii în ansamblu. De aceea, UE trebuie să rămână angajată în vecinătatea sudică. Situaţia securităţii din aceste ţări va avea un impact direct asupra Europei.
Având în vedere declaraţiile liderilor Consiliului Naţional de Tranziţie din Libia cu privire la remodelarea legislaţiei libiene pe baza „islamului moderat”, cum vedeţi potenţialul procesului de stabilizare şi tranziţie în regiunea Africii de Nord?
Privind problema stabilizării din regiunea nord-africană, a fost foarte interesant să vedem că a existat o schimbare a discursului statelor UE. La început, a fost mult entuziasm cu privire la faptul că lumea arabă va merge înainte în cele din urmă. În Tunisia, Egipt, Libia, Siria şi în alte ţări, oamenii încearcă să îşi ia destinul în propriile mâini. Totul s-a petrecut în mod neaşteptat şi, fireşte, reacţia imediată a fost să pledeze pentru democratizare. Schimbarea a avut loc după câteva luni, când guvernele europene au fost nevoite să realizeze că democraţia din Orientul Mijlociu este ceva foarte dificil de atins şi ceva ce va arăta foarte diferit de ceea ce îşi imaginează ţările UE atunci când vorbesc despre democraţia de tip vestic. Oricât de mult s-ar dori ca ţările arabe să se deschidă şi să devină mai democratice, există acum o mare îngrijorare privind tipurile de ţări şi societăţi care vor apărea, în cele din urmă, în Sudul Mediteranei.
Cum ar trebui UE să răspundă noilor realităţi din regiunea mediteraneană?
S-a discutat mult în ultimul an despre ce poate să facă UE pentru a sprijini democratizarea în regiunea mediteraneană. Totuşi, consider că rolul UE este limitat dacă nu se hotărăşte să aducă stimulente reale, cum ar fi un acces mai bun la piaţă al ţărilor din sudul Mediteranei şi o mai mare mobilitate. Cu ceea ce s-a oferit până acum, spaţiul de manevră pentru Uniunea Europeană şi membrii săi este limitat în ceea ce priveşte influenţarea tranziţiilor la democraţie în lumea arabă. Iar UE mai are de lucru la cunoaşterea şi credibilitatea sa. UE poate face lucruri elementare. Ţările UE trebuie să recunoască că, în ciuda proximităţii geografice şi a istoriei coloniale, încă nu ştiu foarte multe despre societăţile arabe contemporane din vecinătatea lor. Vă puteţi da seama de aceasta, de exemplu, din întrebarea cum să ne raportăm la islamul politic. În Europa există o mare confuzie în legătură cu ce înseamnă islam politic şi sunt temeri privind formele radicale ale islamului politic. UE nu are suficiente cunoştinţe şi contacte. De asemenea, este de remarcat cât de puţine schimbări au existat între cele două părţi ale Mediteranei în ultimele decenii. Bazinul Mediteranei a facilitat odată comerţul şi prosperitatea pe ambele părţi ale Mediteranei, dar astăzi marea este un adevărat paravan. UE şi membrii săi vor într-adevăr să-i aibă ca parteneri pe vecinii arabi?
Cât priveşte ce trebuie să facă UE pentru a-şi întări rolul de actor în securitatea regiunii, există mult potenţial în Tratatul de la Lisabona care nu a fost luat în considerare. Consolidarea politicii externe şi de securitate a UE a ieşit din centrul atenţiei cu dominaţia globală a crizei monedei euro. Iar austeritatea va avea impact asupra bugetelor naţionale pentru securitate. Deşi este nevoie de o mai bună cooperare, politicile de securitate au devenit, într-adevăr, mai orientate spre nevoile naţionale în ultimii ani. Libia a contribuit la acest lucru. Decizia Germanei de a se abţine de la vot în Consiliul de Securitate al ONU a slăbit poziţia UE. Dar, în acelaşi timp, conduse de Franţa şi de Regatul Unit, ţările europene au demonstrat că sunt capabile să accepte provocări serioase în vecinătatea lor. Aşadar, în ciuda opiniei împarţite în privinţa Libiei, ţările UE trebuie să continue şi să lucreze la o abordare de securitate comună faţă de zona Mediteranei. Consider că este important ca ţările UE să îşi continue abordarea multilaterală de a reuni ţările în regiune pentru a discuta probleme de securitate de interes comun. UE nu trebuie să rateze oportunitatea de a-i face pe vecinii arabi să se angajeze. Acest lucru înseamnă, de asemenea, să continue şi să îmbunătăţească relaţiile cu Liga Arabă care în ultimele luni a dovedit un nivel destul de ridicat de activitate. Europenii ar trebui să ia iniţiativa şi să creeze o platformă pentru o dezbatere privind securitatea Euro-Med, care poate deveni un nucleu pentru un nou gen de cooperare în domeniul securităţii cu şi în regiunea respectivă. (...)
Almut Möller este director al Alfred von Oppenheim Center for European Policy Studies, German Council on Foreign Relations
Varianta integrală a interviului poate fi citită aici.
Se încarcă comentariile...
