Câţiva paşi prin care SUA lasă NATO în grija Europei

Închiderea principalelor baze, reducerea trupelor de la câteva zeci de mii la câteva sute şi plasarea prezenţei americane în stand-by sunt câteva dintre recomandările făcute de un profesor american de relaţii internaţionale administraţiei Obama. Miza este restructurarea rolului SUA în NATO pentru a determina Europa să-şi asume partea leului.

În perspectiva noilor principii de apărare anunţate de Pentagon, profesorul Sean Kay, de la Universitatea Ohio, anticipează o modificare „dramatică” a rolului pe care SUA îl joacă în interiorul NATO. El vorbeşte chiar de o nouă paradigmă. Două sunt nuanţele care îl aduc la această concluzie: pe de o parte, „postura noastră europeana trebuie să evolueze în acord cu ritmul mediului strategic”; pe de alta, „ori de câte ori este posibil, vom dezvolta abordări inovative, low-cost, de dimensiuni reduse”. Mai mult, în documentul Pentagonului se spune că acum există „oportunitatea de a ne rebalansa investiţiile militare în Europa”.

Dacă există un loc în care aceste criterii sunt aplicabile imediat, atunci acesta este cu siguranţă Europa. „Alianţa funcţionează într-un ecosistem în care suntem nevoiţi să identificăm acele părţi ale lumii care pot şi vor să-şi avanseze în mod autonom propriile aranjamente de securitate. Europa este categoric un astfel de spaţiu. Însă, atunci când vorbim despre NATO, ne aflăm parcă blocaţi într-o secvenţă birocratică în care se porneşte de la ideea că trebuie să-şi asume mereu noi sarcini. În loc de a ataşa noi misiuni, poate că ar trebui să ne întoarcem la momentul fondator”, explica Sean Kay, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Ohio, într-un interviu acordat FP România în septembrie 2010.

O Europă autonomă

Ideea nu este de a-i abandona pe aliaţii europeni. În cele din urmă, angajamentul de articol 5 rămâne la fel de ferm. Dimpotrivă, ideea este de a-i stimula pe europeni să îşi asume preponderent responsabilitatea asigurării propriei securităţi, o finalitate dorită încă din primul moment al fondării NATO. „Eisenhower însuşi avertiza în 1950 că dacă peste cinci ani NATO mai există înseamnă că întregul proiect a fost un eşec. Ideea era să creezi un context strategic în care nu mai era nevoie de NATO. Mai mult, arhitectul doctrinei de îndiguire, George Kennan, a văzut în NATO un pericol, un instrument care va permanentiza dependenţa Europei de garanţiile de securitate americane. Pentru Kennan, NATO era în mod fundamental un mecanism de tranziţie: de a oferi o umbrelă de securitate până când europenii vor fi capabili să stea pe propriile lor picioare”, spune Sean Kay.

Pentru profesorul de la Ohio, riscurile renaţionalizării politicilor de apărare sunt minime, iar potenţialele ameninţări convenţionale sunt foarte îndepărtate. În plus, clasicele dileme de securitate continentale care necesitau o masivă prezenţă americană pentru a rămâne sub control, au fost demult „exorcizate”. Dovada este recentul discurs al ministrului polonez de externe: „Mă tem de puterea germană mult mai puţin decât încep să mă tem de pasivitatea germană” (Radoslaw Sikorski).

Ce ar trebui să urmeze

Sean Kay recomandă, într-o postare pe blogul lui Stephen Walt, 4 paşi pe care administraţia Obama ar trebui să îi implementeze în Europa:
1. În următorii 2-3 ani, America îi va ajuta pe europeni să-şi integreze capacităţile militare astfel încât să fie în stare pentru a desfăşura simultan şi fără ajutorul SUA, o campanie în genul celei libiene, dar şi a unei operaţiuni după modelul celor din Balcani. Europa trebuie să îşi asume acum responsabilitatea primară pentru asigurarea securităţii în imediata sa vecinătate.         

2. Rolul Americii în NATO se va limita strict la articolul 5 şi la apărarea colectivă. Tehnic asta înseamnă plasarea participării americane în rezervă, ca asigurare împotriva eventualelor tensiuni dintre marile puteri sau şocuri masive pentru interesele de securitate euroatlantice. Din punct de vedere operaţional, rolul SUA se va reduce la apărarea antibalistică a Europei şi asigurarea accesului la anumite baze sau eventuale exerciţii.

3. Noul rol implică reduceri masive ale trupelor americane staţionate în Europa de la zeci de mii la câteva mii sau chiar sute. O parte din trupele staţionate în Statele Unite vor fi plasate în stand-by pentru a răspunde unor posibile crize europene.

4. Principalele baze americane vor fi închise sau transferate către aliaţi.

Un profil pentru secolul 21

Pentru profesorul de la Universitatea Ohio, există şi un argument istoric care să îi valideze întreaga pledoarie. În momentul de apogeu al ameninţării sovietice asupra Europei (1949-1952), NATO nu avea o infrastructură militară semnificativă. Alianţa se reducea doar la un angajament pur politic şi nu existau comandamente regionale sau stafful internaţional. Şi a funcţionat. Aşadar, "angajamentul politic trebuie să supravieţuiască şi astăzi, trebuie conservat, însă într-o formă ajustată pentru a fi sustenabil în mediul geopolitic al secolului 21. El trebuie păstrat ca un fond de rezervă, ca o poliţă de asigurare împotriva unor rivalităţi geopolitice viitoare (regionale sau globale), dar în esenţă ca un mecanism fundamental politic. În viitoarea sa postură, tratatul NATO trebuie menţinut pentru a oferi o reasigurare strategică, iar Articolul 5 (apărarea teritorială colectivă) trebuie să rămână unica sarcină a NATO. La mai bine de 60 de ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a venit vremea să transferăm Europei responsabilitatea pentru propria securitate”, concluziona Sean Kay, încă din septembrie 2010.