Câștigă mișcările islamiste alegerile din statele atinse de Primăvara Arabă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Electoratul egiptean preferă partidele islamice
Electoratul egiptean preferă partidele islamice

Între alegerile din Tunisia şi cele ce tocmai se desfășoară astăzi în din Egipt, între înlocuirea regimului libian şi căderea celor yemenit şi sirian: Sunt grupările islamiste principalii câştigători ai primăverii arabe?

Articol din ediţia nr. 25 a FP România, din 14 noiembrie la toate chioşcurile.

Aaron Zelin: În Egipt, armata şi Consiliul Suprem al Forţelor Armate (SCAF) sunt principalii beneficiari. De fapt, armata devine tot mai puternică, cu fiecare săptămână. În februarie, m-am temut de acest rezultat şi se pare că, deşi Mubarak nu mai e la putere, armata a rămas pe poziţii. Mă tem că alegerile din Egipt fie nu vor avea loc, fie vor fi amânate până când îşi vor pierde orice relevanţă, fie vor deveni o unealtă a armatei pentru cooptarea unor noi grupări şi nu vor fi niciodată libere sau corecte.
În cazul Tunisiei, până acum, într-adevăr, principalii câştigători au fost „islamiştii” cu toate că Ennahda este, probabil, unul dintre cele mai liberale partide islamice, luându-şi drept model partidul AKP din Turcia. Deloc de neglijat e faptul că au două partide seculare în coaliţie, ceea ce le va oferi un oarecare echilibru. În opinia mea, Tunisia se află cel mai aproape de a parcurge o tranziţie netedă către o democraţie legitimă.
Cât despre Libia, cred că este încă prea devreme să ne pronunţăm asupra principalului câştigător. Mai sunt multe jocuri de făcut şi multe detalii pe care nu le cunoaştem. Izbucnirea unui război civil sau tribal este, cu siguranţă, o posibilitate.
Eric Trager: Dacă ne uităm la triumful din Tunisia înregistrat de către partidul Ennahda şi la anunţul lui Mustafa Abdul Jalil de instituire a Sharia în Libia se pare că primăvara arabă va crea un teren propice islamiştilor, cel puţin pe termen scurt. Alte grupări, mai cu seamă liberalii, pur şi simplu nu s-au bucurat de popularitate. Dar este important să ne amintim că liberalii au pornit cu un handicap enorm: în vreme ce islamiştii aveau la dipoziţie moscheile pentru a le utiliza pe post de sanctuare pentru organizarea politică şi socială, liberalii se desfăşurau în aer liber – fiind ţinte mult mai uşoare pentru regimuri. Prin urmare, întrebarea cheie este aceea dacă islamiştii, odată ajunşi la putere, vor respecta libertăţile de expresie şi asociere sau dacă vor limita aceste libertăţi, împiedicând astfel apariţia unor competitori liberali sau cu orientare de stânga. Din nefericire, istoria guvernărilor islamiste din Arabia Saudită, Fâşia Gaza sau de oriunde nu inspiră prea mult optimism.
În plus, este foarte posibil ca islamiştii să câştige alegerile din Egipt, din trei motive. Primul, adversarii lor liberali sau stângişti sunt divizaţi în zeci de formaţiuni politice mai mici, majoritatea fiind figuri politice de categoria a doua, care suferă de cultul personalităţii. Dimpotrivă, de partea cealaltă există doar două mari partide islamiste: Partidul Frăţiei Musulmane Libertate şi Justiţie (FJP) şi Partidul Salafist al lui Nour, ceea ce simplifică, în mare măsură, alegerea pentru votanţii pro-islamişti. Al doilea motiv este acela că numărul de electori a crescut considerabil ca urmare a noului sistem de votare, iar de pe urma acestui aspect vor beneficia partidele mai mari şi mai bine organizate. Şi nu există partid mai bine organizat decât Frăţia Musulmană, ca dovadă faptul că a supravieţuit, vreme de aproape 60 de ani, represiunilor brutale şi a apărut ca principala forţă a Egiptului, imediat după căderea lui Mubarak. În al treilea rând, deşi este adevărat că regimul lui Mubarak a fost unul secular, societatea egipteană este, de fapt, destul de religioasă. Ceea ce oferă islamiştilor accesul la un bazin electoral larg, avantaj pe care liberalii nu îl au.
Marina Ottaway:  Islamiştii n-au obţinut majoritatea în Tunisia. Cu siguranţă vor obţine cele mai multe locuri, dar vor fi forţaţi să formeze un guvern de coaliţie cu alte partide politice. Deci islamiştii vor fi actori politici importanţi, dar nu sunt singurii câştigători. Toţi câştigă din aceste alegeri pentru că este foarte important ca partidele islamiste şi non-islamice să înveţe să lucreze împreună. Fără o astfel de cooperare între cele două tabere, aceste societăţi vor avea probleme serioase.
Modelul câștigător: Iran sau Turcia?

Eric Trager: Cred că „Primăvara arabă” îşi creează propriul său model. Revolte lipsite de lideri, ai căror participanţi sunt uniţi în jurul unui singur ţel: de a pune capăt dictaturilor actuale. Altfel, însă, ei rămând profund divizaţi în ceea ce priveşte tipul de guvernare pe care şi-l doresc. Aşadar, nu există un Khomeini al Egiptului – cu alte cuvinte, un lider care să reprezinte o viziune politică fermă şi care să-i atragă pe egipteni de partea lui, ca o alternativă în epoca post-Mubarak. Şi, în timp ce sintagma „modelul turcesc” este tot mai des folosită în Egipt, de fapt, aceasta are semnificaţii multiple pentru diverşi actori politici. De exemplu, pentru armată, „modelul turcesc” presupune un sistem în care aceasta deţine autonomia. Pentru Frăţia Musulmană, „modelul turcesc” înseamnă un sistem în care ei reprezintă partidul aflat la conducere, cam în genul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) de astăzi. Ciocnirea dintre cele două viziuni – cea care doreşte o formă de dictatură militară, şi cea care urmăreşte crearea unui stat islamic – va fi, probabil, principala sursă de tensiuni politice care va căpăta amploare. Mai mult, e foarte probabil ca diviziunile profunde din societatea egipteană să-i împiedice pe aceştia să ajungă la un numitor comun privind modelul istoric de urmat, în viitorul apropiat.

Aaron Zelin este cercetător la Universitatea Brandeis, din Statele Unite, specializat în Orientul Mijlociu, şi blogger la jihadology.net. Eric Trager este cercetător la Washington Institute for Near East Policy. Marina Ottaway este expertă la Carnegie Endowment for International Peace, Washington DC.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite