Reşedinţa londoneză a "moştenitorului" lui Gaddafi, bastion al revoluţionarilor emigraţi

Reşedinţa din Londra a lui Saif al-Islam, fiul cel mare din a doua căsătorie a lui Gaddafi, a fost ocupată de un grup de activişti britanici şi libieni, care îi primesc pe „prietenii revoluţiei libiene" în casa „cumpărată din banii poporului".

Belkasem Alghiryani, un bărbier de 34 de ani, plecat de mult din Libia, este capul noii „familii”, formate din studenţi şi muncitori în restaurante, care s-a instalat în casa lui Saif al-Islam Gaddafi din suburbia londoneză Hampstead Garden. El a fost ales democratic de tovarăşii săi şi coordonează activitatea zilnică de protest, cât şi paza de noapte, menită să ţină departe de casă orice partizani ai lui Gaddafi.

„Saif nici nu locuia aici, dar a cumpărat această casă pentru 11 milioane de lire. De unde ia banii? El nu lucrează, nu are salariu. Aceştia sunt banii noştri, ai poporului libian”, se indignează Alghiryani, poreclit Billy, care susţine că imobilul ar trebui să fie retrocedat poporului libian.

Noii ocupanţi ai reşedinţei au un program încărcat. În fiecare dimineaţă demonstrează în faţa Ambasadei Libiei. Prânzul – salată proaspătă, carne de miel cu orez şi fasole - se ia acasă, „în familie”. Urmează punerea la curent cu ultimele veşti din Libia, Bahrain, Siria sau Yemen evident prin urmărirea Al-Jazeera, descrie ritualul scriitorul londonez Roland Eliott Brrown de la faţa locului pentru Foreign Policy.

Ziua se încheie cu stabilirea celui care va păzi toată noaptea casa.  Mai ales că într-o dimineaţă un bărbat la costum, care vorbea perfect engleză dar părea să fie libian, a bătut la uşă, oferindu-le noilor „proprietari” 40.000 de lire pentru a părăsi casa.

Activiştii libieni au rămas însă pe poziţii. Billy povesteşte că doi dintre fraţii lui luptă în Libia împotriva forţelor lui Gaddafi şi nu ştie dacă mai sunt în viaţă. S-ar duce să lupte alături de ei, dar simte că poate să „facă multe de aici, să ducă o luptă fără arme”.

Tânărul reaminteşte tarele sistemului libian, care l-au determinat să plece şi care au dus la mişcarea împotriva lui Gaddafi pornită din Benghazi. „În Libia poţi munci fără să primeşti salariu două-trei luni. Dacă nu eşti implicat în ucideri, torturi şi corupţie nu ai oportunităţi de joburi bune”, susţine Belkasem. El critică conducerea şcolilor de către regim ca baze militare, în care tinerii sunt pălmuiţi, insultaţi şi obligaţi să înveţe cum să folosească Kalaşnikovul, deşi le este interzis să deţină astfel de arme.

Şi libertatea de religie a libienilor a fost restrânsă, printr-o educaţie religioasă contradictorie, în conformitate cu concepţiile schimbătoare ale lui Gaddafi, susţine Alghiryani care acum frecventează o moschee londoneză. „Libia nu va deveni o ţară foarte dezvoltată repede din cauza acestor 42 de ani de dictatură. Este uşor să distrugi, dar este greu să construieşti. Important pentru mine este ca oamenii să nu mai trăiască în frică”, concluzionează liderul rezistenţei paşnice din Casa Revoluţionarilor libieni din Londra.