Îşi retrage America avanposturile militare din vremea Războiului Rece?

Un colonel în retragere al Armatei SUA vine în intâmpinarea semnalului dat de Obama şi propune tăierea bugetului apărării cu 40%. Pentru el, asta presupune eliminarea complexului de avanposturi militare moştenit din timpul Războiului Rece, inclusiv bazele din Europa. Aşadar, pleacă militarii americani din Europa?

Semnalul dat de Administraţia Obama la 13 aprilie 2011 de a începe „o revizuire fundamentală a misiunilor Americii, a capacităţilor şi a rolului nostru într-o lume în schimbare” a avut deja primele ecouri. Este drept, acestea au venit nu din partea Pentagonului sau a Congresului, ci din zona societăţii civile. Într-o serie de doua articole, publicate în ediţia online a FP-ului global, colonelul în retragere Douglas Macgregor a avansat un plan de restructurare radicală a cheltuielilor de apărare ale Statelor Unite. În versiunea sa bugetară, el propune economii de 40%, aproape 279,5 miliarde de dolari anual. Dar care este preţul acestor economii? Renunţarea la adevărata moştenire a Războiului Rece, la reţeaua de baze militare aparţinând SUA răspândite în întreaga lume – această versiune de secol XXI a supraextinderii imperiale – şi la filozofia de securitate care încă justifică prezenţa „baionetelor” americane în Europa, Orientul Mijlociu, Asia Centrala şi Extremul Orient.

Argumentul său principal este acela că toată această infrastructură de apărare a fost gândită pentru a face faţă unei ameninţări existenţiale-Uniunea Sovietică. Or odată cu dispariţia URSS, menţinerea sa nu mai are justificare, în special într-un timp în care bugetul federal se află într-un dezechilibru care ameninţă sănătatea economică a Americii. „De ce mai are nevoie America de toate aceste facilităţi? Obiectivul original al Războiului Rece care a constat în protejarea societăţilor europene şi asiatiace împotriva ameninţărilor comuniste şi a subminării din interior, a fost îndeplinit demult iar multe dintre aceste baze au devenit redundante. Oare există un moment mai protrivit ca acum, când America se confruntă cu o calamitate fiscala dar cu puţine ameninţări militare reale, pentru a sorta între ceea ce Pentagonul are nevoie cu adevărat şi ceea ce este dispensabil? A venit timpul să declarăm victorie şi să plecăm acasă” concluzionează Colonelul Macgregor.

Astazi, mai mult de 317.000 din personalul activ al armatei americane este dislocat în afara Americii: 180.000 în Irak si Afghanistan, 150.000 în Europa şi Extremul Orient. Anual nota lor de plată ajunge la aproape 239 miliarde de dolari.

Ameninţări gonflate

Pentru colonelul Macgregor, nici Rusia şi nici China nu reprezintă astăzi ameninţări existenţiale. Armata de un milion de oameni a Rusiei este preocupată de securizarea propriilor frontiere care se învecinează cu 14 state. În ciuda retoricii sale, Rusia se teme mai mult de potenţialul exploziv al unui Caucaz musulman, decât de NATO. La fel şi China, până la o politica expansionistă în regiune, Beijingul trebuie mai întâi să-şi rezolve problemele interne de dezvoltare şi stabilitate, disparităţile de prosperitate dintre regiunile sale.

Şi oricum, milioanele de militari pe care le au Rusia şi China nu îl îngrijorează pe autor. Iar asta pentru ca modelul confruntărilor de tipul celei care a avut loc la Kursk în iulie 1943, cand 940.000 de nemti s-au înfruntat cu 1,5 milioane de sovietici aparţin definitiv trecutului, istoriei. „De asta cifrele pe care le citim despre armata chineză sau rusă sunt mai puţin îngrijorătoare decât par. Orice forţă de luptă terestră care se imobilizează în poziţii defensive după modelul celui de-al doilea Război Mondial pot fi identificate, atacate şi anihilate de la distanţă” crede Colonelul Macgregor.

Dronele şi rachetele balistice vor face diferenţa. Trăim în epoca războiului inteligent, tehnologic, chirurgical în care „forţa militară nu se mai bazează pe mobilizarea în masă a resurselor umane şi industriale ale statului”. Acum este nevoie de platforme care conferă trupelor agilitate, flexibilitate, facultăţi tactice senzoriale avansate (intelligence, supraveghere, recunoaştere). Nu mai este nevoie de armate masă sau de „apărarea avansată”.  Sigur, conflicte şi instabilităţi regionale vor mai urma, ba chiar vor prolifera, în special pe fondul competiţiei pentru resurse, hrană, apă, dar ele vor semăna mai puţin cu bătăliile convenţionale ale Războiului Rece, şi mai mult cu războaiele balcanice de la începutul secolului XX. În plus, toate acestea nu trebuie să fie responsabilitatea contribuabilului american.

Dar exact cum Robert Haddick observa într-un articol de opinie pentru Small Wars Journal, America s-ar putea să intre într-o epocă de hipotermie geopolitică, „abandonându-şi extremităţile (misiunile de apărare înaintată) pentru a-şi conserva temperatura organelor vitale, (...) lăsându-i pe aliaţii din alte zone ale lumii să se descurce cum pot ei mai bine”.

Bumerang geopolitic?

O perspectivă alternativă celei promovate de Colonelul Douglas Macgregor, a fost dezvoltată în ediţia nr. 21 a FP România (Martie/Aprilie 2011), de către Wess Mitchell, preşedintele unui think tank din Washington DC, preocupat de monitorizarea tendinţelor geopolitice din Europa. Pentru el, conservarea „geografiei păcii” aşa cum s-a conturat după 1945, înseamnă menţinerea Americii în apendicele Eurasiei - pe flancul Estic al NATO şi în Extremul Orient. Pentru el, prezenţa defensivă a Statelor Unite în aceste zonele pivot rămâne esenţială, mai ales astăzi, la începutul călătoriei în apele tulburi ale multipolarităţii:

„Tranziţiile dintre epoci geopolitice sunt prin natura lor momente tectonice, seismice, predispuse la instabilitate. Istoric, războaiele dintre marile puteri s-au desfăşurat pe fundalul unor astfel de tranziţii sistemice. De aceea semnalele strategice transmise devin esenţiale. Ipoteza noastră este că tranziţia spre o nouă ordine globală va fi mai întâi testată în zonele de periferie geopolitică. În acest sens, dacă îi abandonezi pe cei mai expuşi aliaţi, mesajul pe care îl transmiţi puterilor în ascensiune este foarte clar: oportunitatea unui revizionism low-cost este disponibilă imediat. Şi de fapt cam asta urmăresc China şi Rusia - cele mai mari beneficii la cele mai mici costuri posibile, în defavoarea status-quo-ului.

În absenţa unei burse care să măsoare declinul puterii geopolitice, problema devine una de timing: nimeni nu ştie când sistemul a atins punctul în care beneficiile au devenit într-adevăr low cost. Când America este motivată să reziste presiunii şi când nu este. De aici intenţia de a testa soliditatea garanţiilor americane. Astfel pentru orice putere revizionistă, pasul cel mai logic este de a testa ipoteza declinului american în punctele în care angajamentul său pentru status-quo se estimează a fi şi cel mai slab.”

Wess Mitchell este preşedintele Center for European Policy Analysis (CEPA), un think tank dedicat studiului tendinţelor geopolitice din Europa Centrală.