Am uitat de creşterea economică

Spre deosebire de chinezi, care încurajează inovația chiar și prin gări, europenii par să fi uitat că, într-un ocean de austeritate, creșterea economică este imperativă.

Les Echos, Paris: Acordul încheiat de către cei şaptesprezece ai zonei euro lasă deoparte o problemă esenţială, şi anume creşterea economică. Două probleme rămân deci nerezolvate: lipsa de politici macroeconomice comune şi diferenţele dintre ţările membre.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Aplauzele salutând acordul de la 4 dimineaţa din Bruxelles vor lăsa în curând locul îndoielilor. De exemplu, privind Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF). Acesta pare încropit în jurul ideii de a garanta o parte a obligaţiunilor ţărilor supra-îndatorate de a căror eficacitate ne putem îndoi. Şi are o putere de foc de 1000 de miliarde, ceea ce rămâne la limita de jos a gamei de sume proiectate.
În plus, cealaltă ideen de a crea un al doilea fond, un "vehicul special", deschis capitalurilor din China şi din ţările emergente este foarte criticată, şi nu fără motiv: trebuie într-adevăr să ne lăsăm pe mâinile Chinei? Nu înseamnă oare aceasta că va trebui se ne abţinem de la acţiuni împotriva valorii yuanului sau, în sens mai larg, de la a denunţa vreuna dintre politicile de la Beijing?
Două cauze ale răului
Dar să revenim la esenţial. La ceea ce lipseşte. La creşterea economică. Rămâne să abordăm cele două cauze ale răului. Lipsa de politică macroeconomică comună şi divergenţa între ţările membre.
Primul subiect este amplu tratat în acordul de la Bruxelles, dar numai în ceea ce priveşte supravegherea. Şefii de stat şi de guvern au luat două tipuri de decizii. Mai întâi de a consolida existenţa unei guvernanţe ale zonei euro cu riscul asumat de a crea o ruptură cu ţările membre UE din afara zonei euro şi cu riscul ne-asumat de a construi o nouă uzină de tăiat frunze la câini.
În acest scop a fost creat un "euro-summit", prezidat de acum înainte de şefii de stat şi de guvern în loc de  miniştrii de Finanţe. Am urcat cu o treaptă.
A fost de asemenea înfiinţat un secretariat permanent (cu un nume pompos de Eurogroup Working Group), a cărui coordonare cu Comisia nu este clară: acesta oscilează între interguvernamental şi federal.
În al doilea rând, şi mai interesant, a fost întărită supravegherea bugetelor statelor membre. De la începutul acestui an, a fost înfiinţat un mecanism de coordonare în numele (mai puţin pompos, dar tot în jargon) unui  "semestru european". Acesta impune fiecărui stat să-şi înscrie legea bugetară într-un cadru multianual discutat în prealabil la Bruxelles. Europa cadrează astfel bugetele naţionale înainte de votarea acestora.
"Regula de aur" devine obligatorie
Acordul de joi dimineaţa merge chiar şi mai departe. Acesta impune introducerea înainte de sfârşitul anului 2012 a unei legi "regulă de aur" la nivel constituţional. Care prevede că bugetele trebuie să fie constituite pe perspective de creştere "independente", prim pas foarte important către un comitet bugetar independent după moda anglo-saxonă. Precizează de asemenea că orice iniţiativă bugetară cu impact potenţial asupra altor ţări trebuie să fie supusă unei consultări de către Comisie.
Pentru ţările care derapează în afara Maastricht-ului şi sunt plasate "sub supraveghere", disciplina se apropie de cea a unei puneri sub tutelă: Comisia este cea care le gerează bugetul.
Cu toate acestea, supraveghere nu înseamnă coordonare. Germania câştigă, ea impune o disciplină obligatorie. Nu este un lucru rău. Franţa care visează un guvern economic nu l-a obţinut : nimic cu privire la politica economică generală în zonă. Nimic despre riscul asupra creşterii adus de impunerea austerităţii tuturor ţărilor din zonă. Nimic cu privire la nevoia ţărilor excedentare (în clar, Germania) de a menţine, în compensaţie, o cerere internă puternică.[...]

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.