Alegeri Rusia 2012: Game,set ... Putin?

Este relaţia dintre Putin şi Medvedev la fel de solidă ca în 2008, sau cei doi oameni politici ruşi s-au distantat unul faţă de celălalt?

Rusia timpurilor noastre: perioada premergătoare alegerilor parlamentare programate a se desfăşura în luna decembrie a acestui an şi a alegerilor prezidenţiale din martie 2012 poate fi caracterizată printr-o serie de crize, demersuri şi declaraţii politice controversate. Deşi o astfel de dinamică este asemănătoare ciclului electoral anterior, din 2007-2008, manevrele electorale actuale se desfăşoară pe un fundal internaţional fra

Astfel, promovând viziuni politice relativ diferite, Preşedintele Medvedev şi Prim-ministrul Putin concurează în prezent unul împotriva celuilalt într-un fel de alegeri „primare”, spre deliciul populaţiei. În timp ce conservatorul Putin a promovat modernizarea ţării pe baza unei atente supravegheri guvernamentale, liberalul Medvedev pledează pentru o reformă economică dublată de o reformă a sistemului politic. Deşi conform multor analişti procesul de succesiune politică se află în mâinile Primului Ministru Putin, care va fi totuşi rezultatul viitorului exerciţiu electoral?

Putin versus Medvedev

Diviziunile existente între nevoia de modernizare a economiei şi dorinţa elitelor de a păstra controlul politic nu au produs, până în prezent, o ruptură la nivelul tandemului de guvernare, însă au relevat diferenţele dintre cei doi lideri în materie de stil şi personalitate politică. În timp ce în decursul primului său mandat de preşedinte Medvedev nu s-a putut detaşa complet de imaginea mentorului său, Putin nu a lăsat nicio urmă de îndoială că el controlează, chiar şi după plecarea sa de la Kremlin în 2008, mediul economic şi politic din Rusia, punând astfel în pericol instituţia preşedinţiei. Recent însă, surse bine plasate din anturajul Premierului Putin au spulberat ambiguităţile şi au anunţat intenţia acestuia de a candida anul viitor la preşedinţie, pentru al treilea mandat extins la o perioadă de şase ani, fapt ce conduce la intensificarea tensiunilor dintre cei doi candidaţi şi a luptelor privind succesiunea politică. O asemenea decizie de candidatură arată faptul că alegerea următorului preşedinte se află de facto în mâinile lui Putin, care se bucură şi în prezent de loialitatea puternicului său aparat administrativ, în timp ce Medvedev nu şi-a creat propriul spaţiu de încredere, cu atât mai puţin de miniştri sau alţi oficiali de vârf. În plus, printr-o serie de acţiuni pe alocuri contradictorii, Medvedev a înstrăinat o mare parte a elitei, susţinând o serie de măsuri anti-corupţie şi încercând să ţină în frâu aşa-zisa „birocraţie suverană”.

Cu toate acestea, o asemenea perspectivă este percepută doar prin prisma politicii informale, în care Putin se dovedeşte a fi un maestru al jongleriilor între diversele sfere şi grupuri de interes. De aceea avantajul pe care îl prezintă Medvedev constă exact în potenţialul său de a transcende logica luptelor politice interne prin consolidarea instituţiilor politice şi prin formularea unui discurs orientat către aspiraţiile intelectualităţii şi ale reprezentanţilor clasei de mijloc.

Un mandat pentru Medvedev

De-a lungul mandatului său, Dimitri Medvedev a lucrat în direcţia redefinirii priorităţilor strategice ale Rusiei, cu scopul promovării unui proces de modernizare pe baze diplomatice. Conform multor analişti, în această perioadă Kremlinul a înţeles că relaţiile politice cordiale, şi nu abordarea agresivă, sunt susceptibile de a facilita investiţiile străine, atât de necesare dezvoltării economice a Rusiei. Dintr-o asemenea perspectivă, pot fi formulate o serie de argumente ce conduc la următoarea concluzie: un al doilea mandat prezidenţial în favoarea lui Medvedev ar avea sens din punct de vedere politic.

În primul rând, popularitatea tandemului aflat la guvernare nu se mai bucură de aceleaşi cote înalte, fapt ce sugerează, pe de o parte, un grad sporit de alienare a societăţii faţă de sistemul politic actual şi, pe de altă parte, o deschidere mai mare faţă de un proces gradual de reformă. În al doilea rând, procesul de liberalizare treptată promovat de Medvedev prezintă premisele unei potenţiale decongestionări a unei părţi din presiunea exercitată de managementul birocratic actual şi de supravegherea excesivă manifestată asupra procesului electoral şi a dezbaterilor legislative. Nu în ultimul rând, prin câştigarea unui al doilea mandat prezidenţial, Medvedev ar fi eliberat de sub povara anumitor constrângeri politice, determinate de dorinţa obţinerii unui mandat ulterior.

Planul lui Putin

Prezentând o viziune strategică relativ diferită de cea a lui Medvedev, Putin polarizează în continuare opinia publică vis-à-vis de eventuala sa candidatură la preşedinţie. Percepţia la nivelul populaţiei constă în faptul că un al treilea mandat al lui Putin ar presupune un Putin diferit, capabil să conducă un program de „modernizare autoritară”, înlăturând astfel rezistenţa adânc înrădăcinată a unor grupuri de interes. Argumentul prezentat de susţinătorii acestei ipoteze este că Medvedev nu dispune de autoritatea politică necesară desfăşurării unui astfel de program. Însă exact o asemenea paradigmă, exprimată printr-o logică managerială top-down, trebuie să fie schimbată.

În final, rămâne însă întrebarea: la ce fel de Federaţie Rusă să se aştepte Occidentul după alegerile prezidenţiale din 2012? Răspunsul este în continuare deschis ...

Roxana Rizea lucrează în cadrul Parlamentului European de la Bruxelles, în domeniul afacerilor externe.

Articol preluat de pe site-ul Europuls.ro