Cea mai urâta fata a Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Masurile adoptate de curând de Parlamentul European prin care imigrantii ar putea fi tinuti la închisoare pâna la 18 luni si supusi unei interdictii de intrare în spatiul UE nu fac decât sa

Masurile adoptate de curând de Parlamentul European prin care imigrantii ar putea fi tinuti la închisoare pâna la 18 luni si supusi unei interdictii de intrare în spatiul UE nu fac decât sa arate fata cea urâta a Europei. Este aceeasi Europa care propovaduieste democratia si drepturile omului oriunde în lume.

Europa care întârzie sa ia atitudine fata de ramasitele carbonizate ale taberelor de tigani din Ponticelli, mahalaua orasului Napoli, este o Europa urâta, în flagranta contradictie cu principiile si valorile care ne unesc si care s-au conturat în Tratatul de la Lisabona.

Primele simptome de încetinire economica au fost suficiente Europei sa zavorasca repede usile granitelor sale si sa refuze reducerea perioadei de detentie pentru imigrantii ilegali - modificând legile pentru a transforma imigratia într-o crima ce poate fi pedepsita sau cerând din ce în ce mai raspicat suspendarea libertatii de circulatie a persoanelor, una dintre temeliile spatiului comunitar european.

Este aceeasi Europa care nu pierde ocazia de a-si proclama valorile în lume, care face pe moralista propovaduind democratia si drepturile omului oriunde se duce, si care chiar ameninta sa impuna prin forta acordarea de ajutor umanitar populatiilor aflate în pericol la mii de mile departare.

Criza populista

Acestea fiind spuse, cauzele acestei xenofobii trebuie cautate nu atât în încetinirea economica, cât în criza morala produsa de liderii populisti, care au transformat imigratia în nava - amiral a unui discurs politic lipsit de solutii reale la problemele oamenilor.

Cum cea mai mare parte a guvernelor europene înclina catre centru-dreapta, cu partide politice hipnotizate de impactul electoral al imigratiei si cu o agenda politica centrata obsesiv pe securitate, o politica comuna de imigratie - si nu doar exploatarea politica a acestei teme - cu care Europa parea sa se înzestreze în sfârsit, s-a diluat.

În locul unei politici a imigratiei, care sa se concentreze pe solidaritate si integrare în Europa, pe de-o parte, si pe cooperare cu tari de tranzit si de origine, pe de alta parte, asistam la o politica bazata tot mai mult pe arestari, pe identificarea si deportarea celor care ajung pe teritoriul nostru, pe acuzatii de crima si pe persecutarea celor care sunt deja printre noi.

Transformarea imigratiei într-o crima pedepsita prin lege, marirea perioadelor de detentie si interzicerea reîntoarcerii într-o tara timp de cinci ani nu se limiteaza doar la incriminarea nedreapta si închiderea oamenilor vulnerabili, care au în multe cazuri minori în grija, ci pune temelia pentru demolarea controlata a politicilor de azil europene, atât de cruciale pentru bunastarea celor care au fugit din tari unde drepturile omului sunt încalcate sistematic.

Înca un exemplu de populism brutal care s-a extins recent în Italia este ignorarea faptului ca tiganii de origine româna sunt cetateni ai UE, ceea ce interzice, din fericire, detentia lor sau orice restrictii de reîntoarcere în Italia - masuri care au fost gândite împotriva lor.

Deturnarea legislatiei

În apararea institutiilor europene, trebuie subliniat ca directiva din 2005 care a dus la controversa din ultimele zile, nu a fost menita sa faciliteze deportarile, ci sa armonizeze politicile de repatriere, prin completarea lor cu mai multe masuri protective, facându-le astfel mai eficiente si mai transparente.

Exista deja o legislatie în vigoare, bazata pe cerinta de securitate, care permite expulzarile rapide ale celor care au comis delicte criminale. De asemenea, este corect sa se semnaleze ca xenofobia si rasismul sunt latente sau sunt etalate fatis în toate tarile membre, nu doar în Italia.

Pentru a nu trece mai departe de Spania, incidentele care au avut loc în El Ejido acum câtiva ani ne-au aratat cu toata duritatea lor ce se întâmpla când statul baga capul în nisip în privinta imigratiei si a obligatiilor de integrare.

Dar Spania, care a învatat din greselile ei si a implementat politici inteligente de imigratie, este din ce în ce mai izolata în contextul european. Guvernul spaniol care cere politici europene pentru aprofundarea si completarea politicilor nationale interne înoata împotriva curentului.

Europei îi place sa se laude cu promovarea ideii de soft power, cu atractia pe care un anumit model social si un mod de viata specific o exercita asupra altor societati, ducând la întarirea legitimitatii si înlesnind acceptarea politicilor sale. Dar aceasta Europa urâta, introvertita si xenofoba cu greu poate spera sa joace un rol pozitiv în lume si cu atât mai putin sa fie o sursa de progres si inspiratie pentru oricine altcineva.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite