Cât mai rezistă Belarusul?

Disensiunile tot mai frecvente cu Moscova, inclusiv disputa legată de tranzitul şi preţul gazelor ruseşti, conjugate cu agravarea situaţiei economice, obligă regimul Lukaşenko la o nouă deschidere faţă de investiţiile din Vest. În joc este chiar supravieţuirea regimului, legitimat de stabilitatea economică, bazată pe petrol şi gaz rusesc ieftin.

După ce a furnizat ani de zile Belarusului gaz la preţuri preferenţiale, Moscova a crescut preţul anul trecut de la 150 de dolari pe mia de merti cubi, la 169,20 de dolari în prima jumătate a lui 2010 şi la 184 de dolari în cea de-a doua. Minskul a continuat să plătească vechiul preţ de 150 de dolari pe an până ce Rusia a redus cantitatea de caz cu 15% pentru a-i obliga pe bieloruşi să-şi achite datoria. De partea cealaltă, Belarusul a ameninţat cu suspendarea furnizării de gaz către Europa până la plata unei taxe de tranzit de 260 de milioane de dolari cu care ruşii au rămas datori.

Politica multivectorială a preşedintelui Lukaşenko, care a pendulat ani de zile între Est şi Vest, pare să fi ajuns într-un punct de cotitură, la fel ca şi “miracolul economic” din fostul stat sovietic. Liderul bielorus se teme că o înrăutăţire a climatului economic va încuraja mişcări de prostest şi de opoziţie populară. Miza finală este chiar păstrarea puterii sale.

Datoria externă a Belarusului a crescut atât de rapid în ultimile luni încât Lukaşenko a fost nevoit să semneze un decret prin care creşte limita de îndatorare a statului de la 9,5 la 12 miliarde de dolari. În plus, ţara se confruntă cu o scădere puternică a cererii pentru produsele sale industriale, care se vând tot mai greu. Pierderea uriaşei pieţe de desfacere ruseşti a afectat şi ea exporturile.

Minskul a fost obligat să reducă pensiile în ultimile şase luni şi a îngheţat salariile, iar inflaţia a depăşit nivelul de 10-12% pe care guvernul îl pretinde oficial. Potrivit comentatorului Yuri Baranchik rezerva de aur a ţării a scăzut cu 50% la numai 11 miliarde de dolari americani. La fel ca şi Germania, Belarusul a aplicat reţeta reducerii programului de lucru pentru a evita creşterea puternică a şomajului.

În acest context, Rusia a hotărât să nu mai furnizeze gaz şi credite ieftine vecinului său din cauza răcirii relaţiilor cu Lukaşenko, care nu s-a pliat pe unele cereri ruseşti precum crearea unei uniuni statale Rusia-Belarus.
 

Cuba Estului

Ultima dictatură din Europa, Belarusul, pare o ţară înţepenită în trecutul sovietic. Sistemul economic, socialismul de piaţă, este o combinaţie dintre economia planificată şi o crustă subţire de capitalism, scrie David Stern într-o analiză pentru "GlobalPost". Peste două treimi din economie rămân în mâinile guvernului iar investiţiile private nu reprezintă decât 30% din PIB.

Şi totuşi reputata revistă “Business Week” lăuda la începutul anului ţara ca pe o “Meccă pentru investitorii străini”. Argumentul era că în clasamentul Băncii Mondiale în privinţa “uşurinţei de a face afaceri”, Belarus a urcat de pe locul 128 pe 58, devansând nu numai ţări precum Rusia şi Ucraina, ci chiar şi Polonia. Într-adevăr în luna martie mari companii precum Microsoft, Cisco Systems, Honeywell şi Navistar au descins în Belarus pentru a se întâlni cu preşedintele Alexander Lukaşenko şi cu oameni de afaceri locali.

Deşi unii mici antreprenori susţin că "Belarusul este închis pentru afaceri şi totul este construit pe o structură verticală de putere, în care Lukaşenko este cel mai mare om de afaceri", există şi exemple care îi contrazic. La 20 de km de Minsk, o fostă fermă colectivă a fost luată în proprietate de o companie germană, care deţine peste 800 de capete de vite şi 500 de ha de pământ arabil, dar face profituri mari din vânzarea de tractoare şi combine germane pe piaţa bielorusă, relatează BBC.  

În 2010, aproximativ 150 de întreprinderi mici şi mijlocii bieloruse au fost selectate pentru privatizare. Guvernul ia acum în calcul şi privatizarea activelor industriale mari, inclusiv a centralelor chimice de la Homel şi Grodna şi a rafinăriei de la  Navapolatsk.

Reorientare economică de nevoie

Ultimele dispute cu Rusia au determinat Minskul să-şi caute noi parteneri economici şi “sponsori” indiferent dacă ei sunt americani, europeni sau chinezi. Mai întâi a fost Venezuela şi apoi China, care va fi implicată într-un proiect de construire a unei centrale nucleare. Iniţial acesta trebuia să fie susţinută tehnologic şi financiar de ruşi, dar aceştia s-au retras motivând că nu pot împărtăşi chinezilor secrete tehnologice. Mai mult, în timpul vizitei sale la Minsk vice-preşedintele chinez Xi Jinping a semnat şapte acorduri de cooperare cu Belarusul iar Beijingul a promis 10 miliarde de dolari pentru economia ţării.

"Lukaşenko are nevoie mare de bani, de investiţii. Sţie că Rusia nu va mai furniza sumele de 3-5 miliarde de dolari pe care le aloca anual până acum şi de aceea caută finanţare de la UE pentru a ieşi din situaţia financiară delicată şi pentru a-şi întări regimul", aşa explică Andrei Sannikov, principalul lider al opoziţiei apropierea liderului bielorus de Vest. 

Deşi potrivit datelor oficiale, economia bieolrusă este pe un trend ascendent, cu o creştere a producţiei industriale de 4,2% în primele două luni ale lui 2010, mulţi analişti atenţionează că faţă de 2008, producţia în industriile de bază precum cea constructoare de maşini sau metalurgică s-a diminuat cu 2,4%. Şi în industria auto s-a înregistrat o scădere de producţie de 30% în comparaţie cu 2008. Pe de altă parte, datoria externă va atinge anul acesta 52% din PIB. Paradoxal în luna martie FMI a autorizat alocarea pentru Belarus a 670 de milioane de dolari, ultima tranşă dintr-un împrumut în valoare totală de 3,46 de miliarde de dolari, declarându-se mulţumit de evoluţia economică a ţării.

Eşecul UE în Belarus

Strategia "sticks-and-carrots" folosită de Uniunea Europeană în încercarea de apropiere a Belarusului a fost un eşec pentru că nu a făcut decât să întărească legitimitatea liderului autoritar al ultimei dictaturi din Europa. Ţări precum Polonia, Lituania şi Letonia au fost avocaţii cei mai vocali ai îmbunătăţirii relaţiilor UE cu Minskul, datorită legăturilor lor istorice, comerciale şi familiale cu Belarusul.
Belarusul rămâne însă puternic dependent de Rusia, chiar în ciuda cursului independent pe care a încercat să-l urmeze Lukaşenko între Est şi Vest. Bunăvoinţei poloneze, care a militat pentru includerea ţării în Parteneriatul Estic, liderul belarus i-a răspuns prin arestarea a 40 de activişti membri ai Uniunii Polonezilor din Belarus, cel mai mare ONG independent. Polonia a reacţionat, ameninţând cu îngheţarea relaţiilor cu UE şi cu tăierea fondurilor de la FMI, vitale pentru economia statului.

Au existat şi gesturi special gândite să dea semnale de speranţă Vestului că există o dorinţă mai mare de reformă politică şi o mai mare deschidere din partea Minskului. Eliberarea recentă a unor deţinuţi politici şi permiterea apariţiei unui ziar de opoziţie sunt doar câteva exemple.

De curând, Uniunea Europeană a realizat însă că toate sancţiunile şi strategia de izolare a regimului Lukaşenko n-au făcut decât să întărească dependenţa sa de Rusia. În definitiv, miracolul economic bielorus s-a bazat pe hidrocarburile şi împrumuturile ieftine ruseşti. Ca urmare, în prezent europenii fac o prioritate din reducerea dependenţei economice şi politice a Belarusului de Rusia. Şi politica europeană de vecinătate, lansată în 2003-2004, şi-a propus acest ţel, dar n-a reuşit să producă instrumentele de presiune politică necesare.

Iniţiative europene precum restricţiile de vize impuse înalţilor reprezentanţi ai regimului Lukaşenko au întărit sprijinul bielorus pentru câteva din obiectivele controversate de politică externă ale Rusiei. Susţinerea societăţii civile belaruse n-a avut ca rezultat decât intensificarea represiunii.


Dilema lui Lukaşenko

"Lukaşenko are nevoie de ajutoarele financiare de la UE pentru a revitaliza economia bielorusă muribundă, pentru a accede la piaţa europeană şi pentru a-şi spori puterea de negociere cu Moscova", se arată într-o analiză realizată de doi jurnalişti lituanieni pentru "Open Democracy". Autorii consideră că Lukaşenko va continua să evite angajamente clare pentru reformele structurale, liberalizarea economică şi schimbările în sistemul politic, cerute de Vest.  Dar nu numai UE are probleme să găsească o abordare a relaţiei cu Belarusul care să asigure respectarea unor standarde. Pentru liderul bielorus dilema este la fel de mare: el are de ales între menţinerea regimului şi puterii sale şi o democratizare, care i-ar putea fi fatală. Pe lângă scenariul unei democratizări fără Lukaşenko, care pare improbabil în ciuda subminării legitimităţii sale prin agravarea situaţiei economice a ţării, UE ia în calcul o stimulare a regimului către efectuarea unor paşi mici către liberalizare şi privatizare. Acestea ar netezi drumul investiţiilor europene, reducând totodată dependenţa bieloruşilor de monopolul social şi economic al statului. Liberalizarea economică ar putea apoi să influenţeze şi sistemul politic.    
 
Orice apropiere a Belarusului de UE va irita însă Rusia, care deja încearcă să exploateze slăbiciunile lui Lukaşenko. Rusia ar putea aloca din nou bani şi ar putea să ceară în schimb o cooperare militară mai strânsă, inclusiv desfăşurarea de rachete ruseşti pe teritoriul statului vecin, recunoaşterea independenţei Abhaziei şi Osetiei, scrie europarlamentarul britanic Charles Tannock într-o analiză publicată de "Moscow Times".

Uniunea Europeană trebuie să prezinte Minskului o alternativă clară la dependenţa de Rusia, obiectiv pe care Parteneriatul Estic nu a reuşit deocamdată să-l realizeze.