Cât de puternice trebuie să fie statele slabe?

Ameninţările sunt mari, dar soluţiile se lasă aşteptate Teama SUA faţă de statele slabe există din septembrie 2001, iar posibilităţile de reducere a riscului pe care îl reprezintă

Ameninţările sunt mari, dar soluţiile se lasă aşteptate

Teama SUA faţă de statele slabe există din septembrie 2001, iar posibilităţile de reducere a riscului pe care îl reprezintă este încă o prioritate pentru politica externă americană. Între timp, numărul ţărilor care ameninţă securitatea SUA şi a întregii comunităţi internaţionale a crescut, dar Washingtonul nu are încă o strategie cu soluţii concrete pentru înlăturarea acestui pericol.

Raportul "Index of State Weakness in the Developing World", realizat de Institutul Brookings şi Centrul pentru Dezvoltare Globală din SUA, arată că numărul statelor slabe a crescut de la 60 la 141, cele mai multe fiind în Africa. Sunt ţări care nu respectă în totalitate criteriile necesare asigurării statalităţii: securitatea teritoriului, instituţiile politice legitime, economia în dezvoltare şi bunăstarea socială.

Pe primele trei locuri se află statele eşuate: Somalia, Afganistan şi Republica Democrată Congo, considerate cele mai periculoase din lume. Guvernele lor sunt incapabile să controleze unele zone ale ţării, să pună capăt violenţelor şi să asigure nevoile oamenilor cum ar fi apa potabilă, hrana şi medicamentele. Lista continuă cu Sudan, Republica Centrafricană, Zimbabwe, Liberia, Coasta de Fildeş şi încă 18 ţări aflate în situaţie critică.

Democraţii fragile

O altă categorie este cea a statelor cu democraţie fragilă sau cu regimuri autoritare, unde sunt incluse ţări importante pe scena politică internaţională, ca India, Turcia, Brazilia şi Egipt. Nu lipsesc nici cele două puteri nucleare, Rusia şi China, membre în Consiliul de Securitate al ONU, care pot hotărî soarta unor naţiuni, dar nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a fi state puternice, în special respectarea drepturilor omului. Poziţii mai bune decât Rusia şi China au însă România, Moldova, Bulgaria, Ucraina şi Bosnia-Herţegovina, care au demonstrat că pot respecta mai multe cerinţe privind întărirea statalităţii.

Unele ţări intră în această categorie doar pentru că nu reuşesc să asigure securitatea, cum ar fi Pakistanul, Sri Lanka, Columbia. Ratinguri slabe înregistrează şi Venezuela, Algeria şi Turkmenistan, deşi sunt bogate în petrol.

SUA consideră că ameninţarea vine în special de la statele cu probleme majore şi a fost menţionată în strategiile naţionale de securitate. La început de mandat, preşedintele George W. Bush vorbea despre pericolul pe care îl reprezenta proliferarea armelor de distrugere în masă în rândul "statelor-paria", Irak, Iran şi Coreea de Nord. Ulterior, au fost luate în calcul şi ţările care sprijineau terorismul, printre care Siria şi Libia.

În Strategia Naţională de Securitate din 2006, pericolul este reprezentat nu numai de statele eşuate cuprinse de conflicte puternice, ci şi de statele slabe care sunt o povară pentru poporul lor şi pentru regiunile din care fac parte. Împotriva celor care sunt folosite drept bază pentru terorişti, SUA îşi rezervă în continuare dreptul de a folosi atacul preventiv.

La final de mandat, Bush pune bazele unei strategii cu acţiuni concrete pentru a ajuta statele slabe să nu se transforme în state eşuate. Un rol important îl are Fondul Provocările Mileniului, creat în 2004, pentru acordarea asistenţei financiare acelor ţări care au făcut deja paşi importanţi spre dezvoltarea economică, reforma politică şi garantarea libertăţilor. Unele state slabe au beneficiat deja de un asemenea sprijin, dar multe altele aşteaptă încă un răspuns din partea celui mai puternic stat din lume.