De ce se opune Bush unui tratat spaţial?

Guvernul Statelor Unite duce de multă vreme o politică de prezervare a accesului tuturor naţiunilor în Cosmos pentru scopuri paşnice. Şi totuşi SUA se opun tratatului pentru

Guvernul Statelor Unite duce de multă vreme o politică de prezervare a accesului tuturor naţiunilor în Cosmos pentru scopuri paşnice. Şi totuşi SUA se opun tratatului pentru dezarmarea Cosmosului expus, pe 12 februarie, de Rusia şi China la Conferinţa de Dezarmare de la Geneva. Mai mult, SUA tocmai au doborât un satelit propriu, după ce exact cu an în urmă China îşi dovedea capacitatea de a distruge un satelit de pe orbita joasă a Pământului cu o rachetă lansată de la sol.

Donald Mahley, adjunct al secretarului de stat şi expert în politica spaţială a SUA, apără poziţia guvernului american, invocând argumente istorice, legale şi practice. La baza acestor argumente stă o raţiune principală: că SUA pur şi simplu nu au încredere în intenţiile Rusiei legate de Cosmos şi, cu atât mai puţin, în intenţiile Chinei.

Oficialii SUA s-au arătat îngrijoraţi anul trecut în privinţa dezvoltării sistemelor chineze anti-satelit. Tensiunile dintre cele două ţări au escaladat începând din ianuarie 2007, când China şi-a distrus unul dintre sateliţii meteorologici învechiţi cu o rachetă balistică, lansată de la sol.

Statele Unite consideră spaţiul unul dintre domeniile lor strategice. Armata americană foloseşte sateliţi pentru comunicaţii, recunoaştere şi supraveghere. Sectorul spaţial civil din Statele Unite aduce miliarde de dolari pe an.

Filozofia SUA de a prezerva spaţiul în beneficiul paşnic al tuturor se bazează pe mai vechea doctrină a libertăţii mărilor, formulată prima dată în 1609, spune Mahley.

"Acest punct de vedere decurge din politica spaţială aprobată de preşedintele Bush în 2006", a spus el. "Şi politica spaţială europeană prevede că spaţiul este un bun strategic care contribuie la independenţa şi prosperitatea Europei".

Ameninţarea chineză

Dată fiind importanţa strategică a spaţiului, SUA trebuie să monitorizeze cu grijă bunurile spaţiale. "O nouă conştientizare a urgenţei a apărut după testul anti-satelit al Chinei", arată Mahley. "Guvernul chinez susţine că a fost un experiment ştiinţific paşnic şi nu unul direcţionat împotriva unui stat. Noi credem că testul demonstrează dorinţa Chinei de a dezvolta o armă pentru a ataca sateliţii de pe orbita joasă a pământului."

Mahley spune că Beijingul urmăreşte dobândirea altor capacităţi, care ar refuza adversarilor accesul în Cosmos, precum sisteme de bruiaj şi arme cinetice, lasere şi arme bazate pe frecvenţe radio. "Lipsa de transparenţă a programului anti-satelit al Chinei cere un răspuns pentru apărarea de necunoscut, pentru a îmbunătăţi conştientizarea asupra situaţiei din spaţiu şi pentru a dezvolta un sistem de protejare a spaţiului", a spus el.

O chestiune de înaltă definiţie

Unul dintre motivele pentru care SUA se opun tratatului spaţial propus de Rusia şi China este acela că există deja patru convenţii - Outer Space Treaty (1967), Rescue Agreement (1968), Liability Convention (1972) şi Registration Convention (1974) - care cuprind un regim legal internaţional pentru securitatea în spaţiu.

"În viziunea administraţiei Bush, convenţiile spaţiale existente garantează drepturile tuturor naţiunilor de a avea acces şi de a purta operaţiuni în spaţiu," a spus Mahley. "Acordurile adiţionale nu sunt unelte viabile pentru asigurarea intereselor de securitate în spaţiu ale SUA sau ale aliaţilor săi".

Expertul american dă trei exemple de probleme majore care împiedică tratatele internaţionale să devină unelte eficiente de dezarmare a spaţiului: definiţia, sustragerea şi verificarea.

"Este greu să defineşti armele spaţiale cu scopul de a controla folosirea lor," a spus el. " Sistemele non-militare pot avea o funcţie militară, ceea ce le face dificil de exclus din tratat. Tehnologiile non-militare şi sistemele ascociate nu pot fi excluse din definiţia armelor spaţiale fără să creeze fisuri."

"De asemenea există tehnologii şi sisteme care pot avea o aplicaţie de distrugere a sateliţilor adverşi, dar care ar putea scăpa definiţiei. S-ar putea afirma că testul anti-satelit chinez operat de la sol ar putea să fie o asemenea excepţie."

Potrivit lui Mahley problema de definire a armelor spaţiale este complicată de faptul că sistemele spaţiale ne-militare pot să conţină capacităţi anti-satelit. "Aceasta ar putea distruge constrângerile asupra sistemelor civile legitime, comerciale şi ne-militare", a spus el. "Sistemele ne-armate pot de asemenea să ascundă un sistem co-orbital anti-satelit."

Mahley a notat că în timpul negocierilor dintre SUA şi URSS din anii 1970, sovieticii căutau să definească naveta spaţială americană ca armă spaţială. "Apărarea anti-rachetă din spaţiu poate fi inclusă în orice definiţie a armelor spaţiale," a adăugat el. "Cum tehnologia avansează, definiţia armelor spaţiale este pe cale să devină mai largă."

Problema sustragerii se referă la potenţialele arme spaţiale pe care tratatul nu le-ar interzice. "Tratatul nu ar interzice cercetarea şi dezvoltarea în spaţiu şi nici producţia de sisteme anti-satelit, ci numai testarea şi desfăşurarea acestor sisteme," a spus Mahley. "Aceasta favorizează existenţa unor vaste capacităţi anti-satelit ne-testate pe care tratatul propus nu le va interzice."

Ipocrizii de durată

Verificarea este fundamentală pentru asigurarea beneficiilor de securitate care stau la baza acordurilor de control a armelor. "Verificarea se referă la abilitatea de a descoperi înşelătoria într-un timp scurt astfel încât să poţi da un răspuns adecvat: să-i refuzi violatorului beneficiile obţinute de pe urma încălcării regulilor şi să-l determini să se conformeze regulilor stabilite," a explicat Mahley. "Este inerent naturii sistemelor spaţiale ca ele să sfideze pur şi simplu verificarea efectivă." De exemplu, o încărcătură utilă ar putea fi ataşată deasupra unui satelit principal fără a fi detectată, a mai spus Mahley.

Până la opoziţia administraţiei Bush, precedentele guverne ale SUA au purtat în trecut negocieri de dezarmare a spaţiului. Administraţia Carter a suspendat negocierile cu URSS, începute în 1970, după ce sovieticii au invadat Afghanistanul, în 1979. În 1981, administraţia Reagan s-a întors la masa de negocieri legate de sistemele anti-satelit. URSS a propus atunci un tratat de interzicere a armelor în spaţiu, deşi era singura ţară din lume care avea un program anti-satelit în desfăşurare. La acel moment, guvernul SUA i-a acuzat pe sovietici de ipocrizie.

"Acelaşi comentariu s-ar putea aplica acum ," a spus Mahley, îndreptându-şi săgeata către China.

"Existenţa unui program chinez opac complică discutarea oricăror propuneri ale Chinei şi întăreşte opoziţia SUA" a spus Mahley, înaintea conferinţei de la Geneva. "Ar fi mai bine pentru Conferinţa de Dezarmare să primească un raport complet al testelor anti-satelit şi a altor capacităţi anti-spaţiale dezvoltate de China".

"Pentru Statele Unite, decuplarea dintre angajamentul pe care şi l-a luat China de monitorizare a armelor din spaţiu şi distrugerea propriului său satelit reprezintă un motiv important de scepticism în legătură cu angajamentul Chinei pentru un tratat de control al armelor din spaţiu".

Pentru Mahley, o negociere de succes cere ca toate părţile să-şi recunoască interesul comun. "Din acest motiv negocierile cu URSS pentru a controla armele nucleare şi chimice au funcţionat bine," a explicat el. "Toată lumea a fost de acord că acestea nu erau capacităţi militare legale şi că perspectiva de control aducea beneficii mai mari decât orice avantaj care ar putea să rezulte din deţinerea acestor capacităţi."

Acelaşi lucru nu este valabil în perspectiva negocierilor de dezarmare a spaţiului, a concluzionat Mahley.