Adevarul.ro

Dezvoltarea durabilă este strâns legată de costul politic. Niciun guvern nu vrea să plătească un cost politic al investiţiilor pe termen lung, ci caută câştiguri electorale pe termen scurt. Altfel zis, nici democraţia nu a schimbat mentalitatea cincinalelor.

În completarea dosarului Rezervoarele româneşti de idei din ediţia curentă, FP România a cerut unor tineri experţi din cadrul LSRS să-şi prezinte ideile referitoare la proiectele pe care România le-ar putea face în contul Strategiei UE pentru Dunăre şi să facă recomandări pentru o politică de dezvoltare durabilă pentru România.

E greu de vorbit despre dezvoltare durabilă pe timp de recesiune economică. Chiar şi când România avea creştere economică, guvernele aveau de ales între subvenţii şi investiţii în cadrul ramurilor economice în care dezvoltarea durabilă creează valoare adăugată reală (energie, educaţie, sănătate, protecţia mediului). Cele două "Strategii naţionale de dezvoltare durabilă”, întocmite de comisii prezidenţiale în 2003 (Ion Iliescu) şi 2008 (Traian Băsescu), au fost exerciţii de imagine nerealiste şi nerealizabile. Astăzi o dezbatere reală despre dezvoltarea durabilă nu ar crea nici un ecou în societatea civilă, ci mai degrabă ar părea o excentricitate a autorităţilor.

Eu cred că dezvoltarea durabilă este strâns legată şi direct proporţională cu costul politic. Subvenţii pentru gigacalorie sau investiţii pe termen lung în energii alternative? Salarii pentru profesori sau investiţii în infrastructura educaţională? Niciun guvern nu vrea să plătească un cost politic al investiţiilor pe termen lung, în defavoarea beneficiilor directe către cetăţeni. De aceea, nu cred că acum se mai poate ridica problema unor proiecte mai lungi de 4-5 ani, cât durează o legislatură. Se pare că nici democraţia nu a schimbat mentalitatea cincinalelor.

Din păcate, o lipsă de orizont pe termen mediu şi lung impusă de liderii politici duce la fenomene sociale greu reversibile: brain drain-ul medicilor, specialiştilor în IT şi în economie, sau a asistenţilor sociali; bipolarizarea veniturilor între foarte săraci şi foarte bogaţi, concomitent cu dispariţia clasei mijlocii; o centralizare excesivă de fonduri prin impozite şi taxe aplicate veniturilor populaţiei şi o redistribuire pe criterii politice, fără fundamente pe termen lung sau nevoi sociale.

România va putea începe să se gândească la dezvoltare durabilă când va avea un sector economic sănătos. Acest lucru presupune înlăturarea pe cât posibil a economiei subterane, limitarea dependenţei de importuri concomitent cu crearea unei pieţe interne sustenabile.

Partea bună a acestei crize economice este că a arătat limitările aparatului birocratic de a face schimbări rapide în structura sa, dar şi ale agenţilor economici care depind unilateral de exportul către Uniunea Europeană. Restructurarea instituţiilor publice trebuie să continue concomitent cu investiţii în sisteme informatice. Exportatorii trebuie să se reorienteze către pieţele emergente, rolul diplomaţiei române în aceste pieţe fiind decisiv.

În opinia mea, scăderea fiscalităţii ar creea un mediu propice investiţiilor străine directe. Ca o consecinţă pe termen lung, ar limita intervenţia statului în economie şi ar lăsa la latitudinea agenţilor economici plasamentul investiţiilor în zone cu potenţial de dezvoltare. O intervenţie utilă a statului ar consta în facilităţi fiscale pentru direcţionarea investiţiilor către zone geografice cu dezechilibre sociale şi către ramuri economice cu impact general.

Ovidiu Tierean a absolvit un Master of Science în strategii internaţionale şi economie la Universitatea St. Andrews, Marea Britanie