Adevarul.ro

Cum poate fi socialistul cu cele mai mari şanse de a deveni preşedintele Franţei un personaj care a finanţat prin FMI guverne ultra-corupte în schimbul unor experimente economice dubioase pe propria lor populaţie?

Este greu de realizat o analiză la rece a Afacerii DSK, în contextul în care teoriile conspiraţiei sunt la mare modă, inclusiv în America. Prima reflecţie care îmi vine în minte este legată de ce spunea George Santayana: "Cei care uită trecutul sunt condamnaţi să îl repete". Toţi tiranii au primit, mai devreme sau mai târziu, exact ceea ce meritau. Hitler s-a sinucis şi cadavrul sau a fost ars, cum făcea şi el cu evreii. Ceauşescu, care dărâma biserici, a fost executat de Craciun chiar de unii dintre acoliţii lui. Visul comunist al lui Mao s-a transformat în cea mai mare economie capitalistă din lume (în China există acum mai multe portrete ale patronului de la KFC decât portrete ale lui Mao). Stalin a rămas în istorie ca un criminal paranoic, nu ca un tatuc, iar URSS s-a destrămat. Dar criminalii moderni,  unii care utilizează  arme financiare, cum ar merita să sfârşească?

A doua reflecţie este că unul din elementele dezbătute în scandalul legat de DSK este America puritană vs. Franţa libertină. Nici nu poţi comenta asemenea idee ineptă. Aici este vorba despre fapte concrete şi aparenţele lor. În niciuna dintre taberele care s-au format ad-hoc nu văd nicio preocupare pentru desluşirea faptelor. Fiecare grup încearcă să-şi impună, pe un ton oarecum isteric, impresiile ca fapte certe. Într-o astfel de atmosferă este decredibilizat orice mijloc de aflare a adevărului.

A treia reflecţie mă face să mă gândesc la abia-trecuta criză economică, în urma căreia au rămas în conştiinţa publică nişte concluzii, după părerea mea, complet greşite. Deşi oligarhia financiar- bancară a generat criza, povara o suportă acum întreaga populaţie. În România, de exemplu, consecinţele crizei sunt suportate de cei mai puţin vinovaţi din societate, care sunt arătaţi cu degetul într-un mod inconştient ca reprezentând răul economic absolut. În SUA, marile grupuri financiare şi-au consolidat poziţiile în urma crizei, fiind marii beneficiari ai acesteia. Practic, piromanul este premiat de pompieri. Joseph Stiglitz e chiar mai acid decât mine în aprecierile critice.

A patra reflecţie este că acest caz al  DSK riscă să lase în urmă acelaşi gen de problemă. Este similar cu cel al lui Gigi Becali şi hoţii de maşini. În urma scandalului GB a devenit europarlamentar. Nu m-ar mira ca DSK sa devină un fel de Ioana D`Arc modernă (deşi pare grotesc aşa ceva). În contextul ăsta, responsabilitatea autorităţilor americane de a clarifica într-un mod cât mai  rapid, corect şi transparent problema este uriaşă.

A cincea reflecţie ar fi  că latura nefirească a dezbaterii are o conotaţie politica. Seamănă foarte mult cu România. Orice politician presupus sau chiar dovedit infractor este o victimă a adversarilor politici. Nu mi se pare că lupta politică, la noi şi în Occident, a devenit mai murdară decât în trecut, dimpotrivă, ai totuşi senzaţia stranie că aproape toţi politicienii sunt nişte şmecheri incompetenţi care nu dau doi bani pe marea masă a cetăţenilor. Oricum, criza de personalităţi politice este mai pregnantă decât oricând. Dacă DSK ar fi fost un personaj onest, opozant fervent al sistemului, mai ziceam că ar exista dubii despre ce s-a întâmplat în hotelul new-yorkez, dar DSK reprezintă sistemul însuşi. Emblema corupţiei cu aere socialiste, un membru de vază al elitei mondiale, recunoscut pentru problemele lui de comportament faţă de femei a devenit victima justiţiei americane, care şi ea are două standarde (extrem de dură cu străinii şi extrem de binevoitoare cu proprii cetăţeni)... e ceva putred aici... De ce media franceză, care îl apară la baioneta acum pe DSK, nu se întreabă cum poate fi socialist un personaj cu un stil de viaţă atât de luxos (despre moravuri ce să mai vorbim)? Cum poate fi socialistul cu cele mai mari şanse de a deveni preşedintele Franţei un personaj cheie care a finanţat prin FMI guverne ultra-corupte în schimbul unor experimente economice dubioase pe propria lor populaţie (în România au existat oameni care s-au sinucis sau au murit în urma tăierilor aberante de salarii şi pensii dictate de FMI), pe care laureaţii premiului Nobel Stiglitz şi Krugman le-au pus serios în discuţie relativ recent? Societatea capitalistă este grav bolnavă (cazul DSK o demonstrează pe deplin), iar reformarea din temelii a modelului capitalist devine o prioritate absolută.

Dr. Petre Prisecaru este cercetător la Institutul pentru Economie Mondială a Academiei Române.