De ce iubesc totuşi America

Pentru a-ţi atinge obiectivele în SUA, trebuie să te comporţi, să te îmbraci, să vorbeşti, să acţionezi ca un american. După cinci ani în Statele Unite, încă mai consider că prezenţa mea aici o luptă continuă, cu satisfacţiile şi eşecurile aferente. Însă, în ciuda tuturor dificultăţilor, America îmi oferă un drept de neimaginat în România: dreptul de a avea control asupra vieţii mele, de a-mi atinge obiectivele înt

Mărturie din rubrica Master FP , FP România nr.23 (iulie/ august 2011), din 11 iulie la toate standurile de presă

Un prieten mi-a mărturisit că nu-şi poate imagina de ce şi-ar dori alţi străini să emigreze în America. Considera că SUA sunt afectate de acelaşi tip de criză financiară ca şi restul lumii şi, ca atare, oamenii care trăiesc în alte ţări nu ar avea destule motive raţionale pentru a dori să ajungă pe pământ american. Pe moment, cea mai potrivită replică a fost: depinde ce laşi în urmă şi care sunt lucrurile de care fugi. După cinci ani petrecuţi în America, consider că am o experienţă destul de nuanţată cu privire la lucrurile care m-au făcut să părăsesc România fără a mă uita în urmă şi fără a mă gândi, nici măcar o dată, că decizia de a pleca din ţară ar fi fost una greşită. Am răsuflat uşurat când, în 2006, Boeingul 777 în care mă aflam părăsea Bucureştiul pentru a mă duce la Chicago. Eram liniştit pentru că mă gândeam că o dată ajuns în America nu voi trece prin aceleaşi momente de groază precum bunicul meu, care a fost internat la spitalul judeţean din Galaţi suferind de gripă, pentru a ieşi din spital cu Hepatita C.

Pentru prima dată credeam că voi ajunge într-o ţară unde tinerii îşi pot construi propriul viitor exclusiv pe baza performanţelor personale şi nu datorită conexiunilor pe care părinţii sau prietenii de familie le-ar avea. În condiţiile în care aşteptările mele relativ modeste s-au dovedit a fi rezonabile, şi adevărate, consider că aceste anxietăţi au purtat, de asemenea, un rol important în decizia mea de a rămâne în America după terminarea studiilor universitare.

Trezirea la destinaţie

Dar la Chicago am descoperit, în timp, alţi demoni pe care a trebuit să-i înfrunt. Cred că un număr destul de mare de români au o opinie romanticizată şi eronată cu privire la dificultăţile care apar în urma unei decizii atât de importante, precum mutarea într-o altă ţară. În viaţa de zi cu zi, vorbim în termeni superficiali cu privire la diferenţele culturale şi sociale care ne despart de vecinii de peste graniţă. Însă puşi în situaţia de a ne confrunta cu discrepanţele dintre aşteptările personale şi realităţile cotidiene dintr-o altă ţară, când fiecare amănunt deţine un cu totul alt sens decât ne-am fi aşteptat, noi, emigranţii, descoperim că ne-am înhămat la o cu totul altă căruţă decât am consimţit anterior.

Este foarte probabil ca America să fie ţara tuturor posibilităţilor. Însă dorinţele şi visele personale pe care străinii doresc să le îndeplinească trebuie reconfigurate în funcţie de cultura locală. Pentru a-ţi atinge obiectivele, trebuie să te comporţi, să te îmbraci, să vorbeşti, să acţionezi ca un american. Şi nu este echivalentul punerii unei măşti. Să trăieşti în America necesită crearea (mai precis, reevaluarea) unei identităţi personale. Înseamnă să înveţi să gândeşti şi să comunici în funcţie de alt climat social. Înseamnă să laşi în urmă nu numai lucrurile de care îţi este frică sau pe care le dispreţuieşti, dar şi un anumit mod de viaţă, de gândire, un anumit comportament. Cei care pleacă într-o altă ţară apelează la credinţa iraţională că, odată ajunşi peste hotare, vor putea să controleze o situaţie necunoscută, dictată de o serie de parametri socio-culturali care, de fapt, sunt complet imprevizibili. Iar efectele eşecului integrării sociale pot fi observate la fiecare pas. În America, există sute de comunităţi-enclavă, emigranţi care au trăit aici pentru mai bine de un deceniu, dar care nu sunt capabili să se adapteze la modul de viaţă american, tind să trăiască în aceleaşi cartiere, să lucreze cu alţi compatrioţi, să vorbească doar limba natală, fără a avea vreo idee cu privire la modul de viaţă, cultura şi obiceiurile americanilor.

Viza de student

Venind în America pe o viză de student, pe lângă procesul destul de complicat de aclimatizare, am fost forţat să mă obişnuiesc şi cu un alt aspect critic al vieţii din America: sistemul legal-administrativ. Din cauza numărului mare de străini din ţară, autorităţile americane au restricţionat drepturile studenţilor străini la maximum. În afara vacanţei de vară, nu am avut dreptul să muncesc mai mult de 19,5 ore pe săptămână, altfel viza mi-ar fi putut fi revocată instantaneu.

Nu am avut dreptul să lucrez decât în campus, pe slujbe care nu erau rezervate studenţilor americani. Nicio bancă nu mi-a acordat vreun împrumut sau o linie de credit (în afara debit-cardului) decât după terminarea studiilor. Ca să obţin un contract cu firma de electricitate, cu compania de gaz sau un contract de telefonie mobilă mi s-a cerut mereu să plătesc un depozit anticipat, folosit ca incidenţă colaterală în cazul în care nu mi-aş fi plătit facturile la timp. Pe scurt, viaţa mea în America a fost restricţionată şi pusă sub vizorul unor presiuni sociale neanticipate, de negăsit în niciuna dintre broşurile pompoase ale facultăţilor americane.

După cinci ani în Statele Unite, încă mai consider că prezenţa mea aici este, cum bine spun americanii, a work in progress, o luptă continuă, cu satisfacţiile şi eşecurile aferente. Însă, în ciuda tuturor dificultăţilor, America îmi oferă un drept pe care nici nu puteam să mi-l imaginez când am părăsit România: dreptul de a avea control asupra vieţii mele, de a-mi atinge obiectivele într-un context politic, social şi juridic matur şi gândit în fiecare detaliu. Iar acest lucru este, pentru mine, mai important decât himerele lăsate în urmă şi decât luptele pe care le-am dus în Statele Unite. Mai mult, acest tip de predictibilitate mi se pare chiar mai importantă decât visul eronat al Americii tuturor posibilităţilor pe care îl aveam când încă mai trăiam în România. (...)

Codrin Arsene este masterand în cadrul programului de antropologie de la University of Chicago. În 2010, a absolvit aceeaşi universitate, cu o dublă specializare, în ştiinţe politice şi studii internaţionale. A locuit în România, Franţa, Argentina, Tanzania şi Africa de Sud. Este autorul blogului african-politics.com

Varianta integrală a interviului în cea mai recentă ediţie a săptămânalului "Dilema Veche"