Honduras: idioţi şi ipocriţi

Honduras: idioţi şi ipocriţi

Elita politică din Honduras nu avea nevoie de un puci pentru îndepărtarea de la putere a preşedintelui ţării. Pentru preşedintele Zelaya, care violase cu certitudine Constituţia, ar fi fost de ajuns aplicarea legii. De ce s-au folosit generalii în locul judecătorilor?

Ei nu se uită la ştiri? Sunt idioţi? Cine, într-o ţară mică şi săracă, îşi imaginează că-l pot lua din pat pe preşedinte sub ameninţarea armelor şi că-l pun într-un avion care să-l scoată din ţară fără o reacţie de indignare din partea comunităţii internaţionale? O ţară mare, cu un arsenal nuclear, poate face asta, dar Honduras?

De fapt, elita politică din Honduras a dat lovitura de stat. Mai rău: nu avea nevoie să facă asta. Ar fi fost de ajuns aplicarea legii pentru preşedintele Manuel Zelaya care violase cu certitudine Constituţia. Aşa au susţinut Curtea Supremă de Justiţie, Legislativul şi alte instituţii. Şi mai erau doar câteva luni până la alegerile prezidenţiale. Deci, de ce au folosit generalii în locul judecătorilor?

Lovitură de neiertat

Cei care au dat lovitura de stat spun că au fost obligaţi să acţioneze aşa din cauza lui Zelaya, susţinut de Hugo Chavez, care intenţiona să folosească procesul electoral pentru a rămâne la putere.

Dar probabil că ceea ce i-a stimulat cel mai mult să acţioneze a fost intrarea, prin frontierele poroase ale Hondurasului, a numeroşi agenţi venezueleni şi cubanezi încărcaţi cu bani şi arme, intenţionând, spun ei, să organizeze miliţii violente în favoarea lui Zelaya.

Chiar dacă presupunem că acesta este adevărul, lovitura de stat militară este de neiertat. În plus, dacă preşedintele Zelaya este vinovat de toate aceste lucruri, de ce l-au transportat cu avionul în afara ţării, în loc să îl aresteze?

Reacţia  aliaţilor

Stângăcia lor a fost  depăşită numai de explozia de ipocrizie declanşată. Raul Castro - Raul Castro! - a  făcut un apel la sancţiuni împotriva unei ţări ai cărei lideri au preluat puterea prin forţă. Hugo Chavez, a cărui carieră politică a început cu o lovitură de stat, tună şi fulgeră împotriva acestuia şi ameninţă cu invazia.

Indignaţi, preşedinţii Boliviei, Cubei, Ecuadorului, Nicaraguei şi Venezuelei - ţări membre ale Alternativei Bolivariene pentru Americi (ALBA) - fac un apel la aplicarea cartei democratice a Organizaţiei Statelor Americane, conform căreia numai guvernele democratice pot face parte din OAS. Aşa încât Honduras trebuie exclus acum.

Această logică nu a fost evidentă atunci când ei au sponsorizat recenta intrare a Cubei în OAS. Faptul că nu era o ţară democratică părea banal pentru ei. Pentru aceşti preşedinţi care obişnuiesc să dispreţuiască OAS, organizaţia este acum cea mai importantă din regiune, şi îl tratează pe preşedintele acesteia, chilianul Jose Miguel Insulza, ca pe principalul  gardian al democraţiei Americii Latine.

Nu cu mult timp în urmă, Hugo Chavez îl insulta pe Insulza aproape în fiecare zi, referindu-se adesea la el cu un termen popular în Venezuela pentru părul din jurul anusului. Este plăcut să vezi că lovitura de stat din Honduras l-a determinat pe Chavez să îşi schimbe tonul şi să coopereze cu Insulza pentru salvarea democraţiei - o schimbare pe care, trebuie admis, o datorăm armatei din Honduras.   

Mesajele crizei

Dar mai există întotdeauna şi imperialismul yankeu. Preşedintele Boliviei, Evo Morales, a spus că această criză a fost declanşată la Washington şi a insistat că intervenţia străină în treburile interne ale altor ţări este inacceptabilă. Faptul că Obama a denunţat ferm situaţia din Honduras şi că nu recunoaşte noile autorităţi pare irelevant pentru el. El ignoră, de asemenea, că mentorul  şi sponsorul său Hugo Chavez a făcut din amestecul în treburile interne ale altor ţări o practică zilnică.

Dar aici nu orice este stângăcie sau ipocrizie. Criza din Honduras trimite un mesaj altor armate din regiune: lovitura de stat militară nu mai este ceea ce era cândva. Nu faceţi asta. Şi pentru politicieni, trimite mesajul că Hugo Chavez este toxic. Zelaya îi datorează mult lui Chavez, dar costul a fost mai mare decât beneficiul.

Moisés Naím

Moisés Naím este redactorul-şef al revistei americane „Foreign Policy“ pe care a relansat-o în 2003, pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională.
A fost ministru al Industriilor şi Comerţului în Venezuela şi director executiv al Băncii Mondiale.
Ultima sa carte, din 2006, este „Ilicit: How Smugglers, Traffickers and Copycats are Hijacking the Global Economy“, tradusă deja în 18 limbi.