Ce înseamnă un regim legitim?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legitimitatea unui regim este conferită de câştigarea unui mandat popular prin alegeri, succesiunea ereditară, acceaşi origine etnică cu o populaţie mai largă sau o revoluţie împotriva

Legitimitatea unui regim este conferită de câştigarea unui mandat popular prin alegeri, succesiunea ereditară, acceaşi origine etnică cu o populaţie mai largă sau o revoluţie împotriva unui regim aflat în pragul colapsului.

Editorialistul Francis Matthew susţine într-o analiză pentru Gulfnews că răspunsul pentru această diferenţă trebuie căutat în combinaţia dintre politică, religie şi cultură populară, factori care definesc modul în care un regim este perceput de către opinia publică.

De-a lungul istoriei unul dintre cele mai puternice mijloace de legitimare a unui guvern a fost găsirea unui inamic extern, împotriva căruia să se solidarizeze cu populaţiile.

Oamenii se raliază în aceste momente guvernelor, aşa cum o arată şi sprijinul pentru politica preşedintelui George W. Bush imediat după atacurile teroriste de la 11 septembrie.

Un alt exemplu este fostul premier al Marii Britanii, Margaret Thatcher care a profitat de Războiul Malvinelor pentru a-şi salva primul guvern care-şi pierduse credibilitatea.

Matthews arată că cel mai important factor de legitimare este însă succesul regimului. Nimeni nu-i susţine pe cei care pierd, astfel încât guvernele trebuie să fie capabile să se adapteze provocărilor sociale în continuă evoluţie, cerinţelor economice şi transformării alianţelor regionale şi globale.

Legitimitatea pierdută

Demisia preşedintelui pakistanez Pervez Musharraf a fost un semn al pierderii legitimităţii. Chiar dacă a ajuns la putere printr-o lovitură de stat militară, el a salvat Pakistanul de guvernarea eşuată a lui Nawaz Sharif şi a obţinut o anumită popularitate şi legitimitate în timpul primei sale administraţii tehnocrate, condusă de Shawkat Aziz. Matthews consideră că problema reală a Pakistanului nu este pierderea unui preşedinte, ci sistemul în sine care trebuie schimbat prin modificarea Constituţiei.

În cazul Iranului, preşedintele Mahmud Ahmadinejad a venit la putere pe fondul unui val de conservatism popular, dar incapacitatea de a rezolva problemele economice i-a diminuat popularitatea, în ciuda retoricii anti-SUA.

Un alt fel de legitimitate identificat de Matthew este cea bazată pe prezenţa unor trupe străine pe teritoriul unei ţări. Guvernul premierului irakian Nouri Al Maliki îşi datorează poziţia forţelor ocupante americane şi aliate. Chiar dacă a câştigat alegerile, sursa autorităţii sale rămân soldaţii americani, ceea ce-i slăbeşte legitimitatea.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite